Benjamin Netanyahu, premierul autoritar al Israelului, este tot mai vehement contestat atât în interiorul țării, cât și în exterior. “Bibi”, cel mai important aliat al lui Liviu Dragnea, se confruntă cu exact aceleași probleme care au dus la prăbușirea prietenului său din România.
Premierul Israelului face obiectul unor anchete pentru corupție, dar a câștigat alegerile și acum este acuzat de societatea civilă că subordonează instituțiile statului, impunându-și apropiații în fruntea lor, pentru a scăpa de procese.
The Jerusalem Post notează că manifestațiile interne au început să se extindă în străinătate. ”Fundația democrației din Israel este contestată de un premier urmărit pentru mită și noi, israelienii din străinătate, nu vom privi nepăsători”, a declarat Offir Gutelzon, liderul protestelor împotriva lui “Beni” organizate în SUA.
În acest weekend sunt așteptate proteste masive la Londra, New York și Berlin, pregătite de activiștii israelieni.
Black Cube, “brațul civil” al Mossad, a fost implicat în tentativa de compromitere a Laurei Codruța Kovesi, la comanda oligarhilor români apropiați de PSD
Liderii PSD s-au sprijinit masiv pe prietenii din Israel în capturarea statului român, între 2016-2019. Coincidența face ca Dragnea, fostul lider al PSD, să fi fost și el judecat de corupție, în perioada 2017-2019 încercând prin toate mijloacele să captureze instituțiile statului și să schimbe legislația penală pentru a scăpa de consecințele faptelor sale.
În primăvara anului 2016, detectivi ai agenției israeliene Black Cube – “mâna civilă” a Mossad, implicată în afaceri în care serviciile secrete israeliene nu se pot amesteca – au fost capturați la București, de către DIICOT, în timp ce organizau o campanie de compromitere a Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA considerată inamicul public numărul 1 al Mafiei și al PSD.
Firele anchetei au dus la fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, el însuși apropiat de PSD, care i-ar fi angajat pe israelieni cu bani primiți de la oligarhii români.
Tărăboiul a început după ce DNA a declanșat urmărirea penală în cazul miliardarului israelian Beny Steinmetz și al câtorva foarte influenți români: Călin Popescu Tăriceanu și Dan Andronic printre ei. Ancheta viza un imens tun imobiliar care a țintit zeci de hectare din Pădurea Snagov.
Israelienii Sefi Shaked și Moshe Klughaft au îmbrăcat-o pe Firea în ie și au pus-o să vorbească despre românism, familie și ortodoxie
În 2016, atât în campania pentru alegerile locale, cât și în cea pentru alegerile prezidențiale, PSD a fost consiliat de experți israelieni. Întreaga campanie din acel an – inclusiv sloganul “Mândri că suntem români!” și tentele naționaliste, antioccidentale, anti-UE și anti-SUA din discursul social-democraților – au fost opera specialiștilor în comunicare veniți din Israel.
PSD a apăsat în acel an pedala reminiscențelor național-comuniste din epoca ceaușistă, inserând în discurs inclusiv tente antisemite (George Soros, miliardarul american evreu care este și inamic al lui Netanyahu, a fost desemnat sursa tuturor relelor).
Specialiștii israelieni au îmbrăcat-o pe Firea în ii tradiționale și au învățat-o să țină discursurile celebre în care invoca permanent familia, ortodoxia și românismul.
Sefi Shaked a lucrat direct pentru Netanyahu, Moshe Klughaft a fost strategul partidului evreilor ultraortodocși. Cei doi sunt autorii sloganului PSD „Mândri că suntem români!”
The Jerusalem Post nota în decembrie 2016 că Moshe Klughaft este cunoscut pentru succesul ca strateg-șef al partidului Bayit Yehudi (Căminul Evreiesc, partid al evreilor ultraortodocși), dar că a fost și în spatele unui protest al rezerviștilor, după al doilea război cu Libanul, din 2006, care a ajutat la revenirea dreptei la putere în Israel.
Sefi Shaked a lucrat direct pentru premierul Benjamin Netanyahu, în campaniile electorale, dar și pentrua președintele partidului Shas (partid religios ultraortodox), Arye Deri.
Pentru a îmbunătăți imaginea PSD, Klughaft și Shaked au folosit în 2016 mesaje care în mod tradițional vin de la partidele de dreapta. Ei au filmat mai multe clipuri cu tineri care foloseau sloganul „Îndrăznește să crezi în România”.
Tot Klughaft și Shaked au făcut și campania negativă a PSD, în care se spunea că partidele de dreapta vor răul țării.
În 2018, PSD a încercat să forțeze mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Netanyahu a primit-o pe Viorica Dăncilă, într-o vizită oficială, într-un moment în care regimul PSD al lui Dragnea era deja izolat pe plan extern.
Fostul președinte al PSD a sperat, până în ultima clipă, că Netanyahu va interveni pe lângă Donald Trump, ca să “aranjeze” ca SUA să renunțe la pretențiile ca democrația și independența justiției să fie respectate în România.