Ziua de vineri, 19 august 2022, este una de cea mai mare încordare la nivel mondial: atât rușii, cât și ucrainenii afirmă că la această dată ar urma să aibă loc „o provocare” la centrala atomică de la Zaporojie – cea mai mare din Europa! Serviciile ucrainene de informații spun că rușii pregătesc provocarea și că în acest scop au evacuat deja personalul, în timp ce purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia a declarat joi seară că a doua zi va avea loc o „provocare sub steag fals” a ucrainenilor.
Serviciile speciale ucrainene au anunțat joi că rușii au declarat brusc vineri, 19 august, ca zi liberă, urmând ca accesul personalului – cu excepția echipelor de mentenanță – să fie interzis. Reprezentanții Rosatom, compania de stat rusă care se ocupă de centralele atomice, au părăsit deja Enerhodar Zaporojie, deși până acum n-au lipsit nicio zi.
Informația s-a confirmat în scurt timp, Rusia anunțându-i pe angajații de la centrala atomică Zaporojie că au liber vineri și că nu pot veni la lucru din cauza îngrijorărilor privind un „incident planificat”.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării de la Moscova, mitomana agresivă Maria Zaharova, a afirmat că Ucraina plănuiește un incident „sub steag fals” pentru a da vina pe Rusia pentru o catastrofă „produsă de om”.
Situația e foarte îngrijorătoare, pentru că astfel de declarații au precedat invazia începută pe 24 februarie, când Rusia a negat vehement această intenție, dar a acuzat Ucraina că pregătește incidente.
Ominous. Russia’s defence spox claims Ukraine is planning a “false flag provocation” in Zaporizhzhia (Enerhodar) power station for Aug 19. “Russia will be blamed for the man-made catastrophe,” he warns. In reality, Russia is using the plant as a nuclear shield. pic.twitter.com/vd7DEz3XqY
— Oliver Carroll (@olliecarroll) August 18, 2022
Serghei Glaziev, directorul executiv al Uniunii Economice Eurasiatice controlate de Moscova, a mărit îngrijorarea prin declarațiile demente făcute joi: „Zelenski șantajează conducerea Rusiei cu bombardarea centralei de la Zaporojie, la ordinele Washingtonului. Esența acestui șantaj a fost enunțată de miniștrii de externe ai G7, care au cerut ca Rusia să returneze centrala sa nucleară (de fapt, e centrala ucraineană ocupată – n. red.) sub controlul naziștilor. În esență, este terorism nuclear din partea SUA și a sateliților săi. Esența acestui șantaj: «Ori dați Energodar regimului-marionetă, ori centrala nucleară va fi aruncată în aer, cu consecințe catastrofale pentru sud-estul Europei, inclusiv Ucraina». Ce altceva este decât terorism nuclear? Și, judecând după bombardamentele reale de la Zaporojie executate de tunurile americane controlate de Pentagon, acest terorism intră în categoria crimelor împotriva umanității. Acest lucru ar trebui spus în Consiliul de Securitate al ONU”.
Discursul lui Glaziev, una dintre marionetele iresponsabile ale lui Putin, arată că rușii au pregătit deja o poveste în privința centralei atomice, urmând să acuze SUA și Ucraina. Asta, deși „argumentele” lor sunt efectiv fără noimă.
Institutul de Meteorologie din Ucraina a publicat harta interactivă care arată unde ar ajunge norul radioactiv dacă se întâmplă un dezastru la Energodar în perioada 18-20 august. Ținând cont de evoluția fronturilor atmosferice, radiațiile ar afecta Ucraina, apoi s-ar îndrepta spre Europa Centrală, deasupra Belarus, a țărilor baltice, Poloniei, Slovaciei și ar ajunge până în Transilvania și Banat!
this is how a map of radiation spread will look like if there is an accident on Zaporizhzhia Nuclear Power Plant.
source: Ukrainian Hydrometeorological Institute
PS Zaporizzhia NPP is the biggest in Europe. Now occupied by Russians who are using it as a military facility pic.twitter.com/rQUqMhvgkf
— UkraineWorld (@ukraine_world) August 18, 2022
Ucrainenii se tem de o provocare pe care rușii ar urma s-o pună la cale în cursul zilei de 19 august la centrala atomică. Faptul că generatoarele au fost deconectate de la rețeaua ucraineană de electricitate înseamnă că acestea nu vor putea răci combustibilul dacă stația de alimentare va fi oprită.
O filmare apărută în cursul nopții de joi spre vineri, realizată de un lucrător de la centrala atomică, arată camioane inscripționate cu litera Z parcate la parterul clădirii unde se află sala motoarelor – imediat lângă reactoare. Rușii au negat vehement până acum că ar avea forțe militare, armament sau muniție în interiorul centralei. Ucrainenii îi acuzau că au transformat centrala în bază militară.
📽️Video shows Russian army hides the equipment inside #Zaporizhzhia Nuclear Power Plant. #UkraineRussiaWar pic.twitter.com/oW2yTQvo1h
— MilitaryLand.net (@Militarylandnet) August 18, 2022
ONU și Organizația Atomică Mondială au cerut să se permită accesul unei delegații internaționale la fața locului, dar rușii au refuzat, afirmând că ar fi „prea periculos” pentru că ucrainenii ar bombarda centrala.