vineri, martie 29, 2024
AcasăLumeaAmericaSă mulțumim Cerului, în română și ucraineană, că Putin nu a negociat...

Să mulțumim Cerului, în română și ucraineană, că Putin nu a negociat cu Trump belicoasele-i pretenții!

-

Joe Biden are o prestație aproape impecabilă până în acest moment, ca președinte al SUA. Se simt imediat vârsta, experiența, lipsa unor ambiții ulterioare mandatului de președinte, dezinteresul pentru al doilea mandat. Toate acestea au oferit Americii și lumii un antidot puternic la veninul împrăștiat de Donald Trump vreme de 4 ani.

Mulți prieteni româno-americani îmi semnalează că Biden ”nu are o imagine bună” în State. Păi, dacă plecăm de la ideea că acest mare partid republican s-a înjosit, umilit si subordonat lui Donald Trump și împreună au promovat separarea, “prăpastia” în USA, dacă vom calcula că 75 de milioane de votanți ai lui Trump l-au votat pe acesta în ciuda unui luuuuung șir de dovezi că era neprezidențiabil, dacă socotim că majoritatea zecilor de milioane de votanți republicani au plecat din ziua 1 după alegeri de la axioma personală că Biden le-a furat victoria, atunci imaginea proastă a acestuia, într-un procent îngrijorător de mare, nu mai pare o surpriză.

Dar să stăm drept, fără emoția americană, fără frustrarea (indusă toxic) că ne-ar fi furat alegerile, și să judecăm tot drept, egoist, gândindu-ne la “pielea” noastră europeană și românească.

Ar fi existat riscuri majore pentru securitatea României dacă această înfruntare – deocamdată diplomatică (să sperăm că așa va rămâne), dar plină de tensiune și otravă rusească – i-ar fi avut protagoniști pe Vladimir Putin și Donald Trump?

- Advertisement -
Delirul QAnon în România

Răspuns clar, până și pentru fanaticii trumpiști de naționalitate româna, gen Mihai Neamțu, Radu Moraru sau Viorel Catarama: DA!

Deși omul, prin natura sa, uită repede, să ne amintim o secundă cum cei trei – și alții ca ei – preaslăveau tupeul misogin, rasist, cinismul și reflexul de a spune minciuni și a cultiva cultul personalitații al lui Donald Trump.

  • Mihai Neamțu, scriitor, teolog și om politic (PDL, PMP), un om cu ” vorbele la el”, adept al discursurilor meștesugite, dar delirante, lovit de sindromul ”Ion Cristoiu” de a fi cu orice preț diferit și contra, a avut deosebita neinspirație să lanseze înca de pe 20 ianuarie 2017 platforma online a unei nefericite cărți (aproape tot ce spunea în ea a fost contrazis), care va rămâne subiect de jenă profundă și iritare masivă pentru autor, dar și de glume și bancuri pentru criticii acestuia.
  • Radu Moraru, jurnalist, cunoscut om de televiziune, proprietarul Nașul TV, a făcut o asemenea propagandă în emisiunile TV, încercând să justifice și cele mai absurde, incorecte și imorale acțiuni ale lui Donald Trump, încat nu a mai surprins pe nimeni când a trecut chipul acestuia pe ”Certificatul de Acționar” într-o asociație menită să-i sprijine bugetul, dar și discursul delirant trumpist.

- Advertisement -
  • Viorel Cataramă, politicianul suferind cronic de o asemenea lipsă de atenție, încât, deși căsătorit cu o doctoriță, s-a dus să se infecteze deliberat cu Covid, pentru a dovedi că nu există acest pericol. Mișcarea Patrioților Români, înființată de Cataramă, la care a aderat și Qanon România, a fost ultima trăsnaie a acestui politician caricatural, care a acoperit spațiul media mulți ani cu poziționările sale greu de detectat ca glume proaste, naivități sublime sau prostie crâcenă.
Protestatarul miliardar: Viorel Cataramă

Întorcându-ne la problema ridicată, nu există niciun dubiu că Trump ar fi negociat altfel (în sensul rău) cu Putin. Stresat de casetele din care se scurgea urina dansatoarelor ruse în apartamentul prezidențial din hotelul Ritz Carlton din Moscova (vezi povestea aici) – unde anterior își petrecuse noaptea chiar președintele Barack Obama, tatăl ezitarilor din istoria Americii și președintele mentalității “batista pe țambal” -, Donald Trump i-ar fi transformat pe ucraineni în prăjitura lui Putin. Rușii ar fi devenit, direct sau prin interpuși, din nou, vecinii noștri.

Or, din istorie noi învățăm clar că atunci când ne-au fost vecini direcți, nouă ne-a fost rău, asta indiferent cât ar fi dispuși să mai testeze această axiomă compatrioți ca Neamțu, Moraru, Cataramă, Robert Turcescu sau chiar Traian Băsescu.

Cele 12 invazii ce au generat muuuulți ani de ocupație rusească, despre care povestesc Nicolae Roșca în Timpul.md și revista Historia într-un memorabil material, stau mărturie pentru cei care mai pun și mâna pe carte, și nu doar să bată în tastele companiei Meta fără să spună nimic.

Trump i-ar fi vândut pe ucraineni (închideți ochii și oferiți-vă cea mai onestă probabilitate!) într-un cinism care ar fi făcut din Churchill un biet trădător meschin, iar din bilețelul său – o nefericită hârtie care a nenorocit națiuni.

Avem nevoie de Ucraina și nu Rusia (chiar și prin interpuși) ca vecin. Ucrainenii au dovedit că îmbrațișează aceleși valori ca și noi, nu sunt agresivi cu vecinii și cu gândul numai la cum să-ți țină genunchiul pe gât, cum fac rușii de secole deja. În plus, ucrainenii sunt singurii din zona euro-asiatică – în afară de afgani – care le-au ținut piept rușilor în ultimii 100 de ani. Un popor deosebit, tocat constant în istorie de vecinul rus. Déjà vu?

Apoi, pentru că pretențiile pline de tupeu ale lui Putin au în vizor și România (noi urmăm în calendarul său?), Trump ar fi negociat prezența americaă gândindu-se exclusiv la “America first”. Închideți din nou ochii și imaginați-vă o asemenea discuție.

Să mai amintesc că Trump dădea semne încă din timpul mandatului său că prezența americană în România nu-i este pe plac?

Nu are rost să comentăm, trebuie doar să ne aducem aminte cum sub diferite pretexte americanii “amânaseră“ investiții militare care acum, în mod miraculos, sunt iarăși pe rol.

Remember: CONFIRMARE România, „lovită” de zidul Trump de la granița SUA-Mexic. Americanii amână proiecte de investiții și în România pentru a elibera fonduri

Mai mult, să ne ducem la istorie, singura care spune adevărul absolut dacă nu ești hoț cu tine însuți.

În toate situațiile în care Rusia țaristă sau URSS-ul comunist au amenințat România ori i-au cerut ceva, că era vorba de trecerea nedorită a armatelor ruse prin țara noastră (țineau morțiș să poarte război pe teritoriul altor state, nu al lor) contra turcilor în 1877 sau când ne-au dat, teoretic, trei zile (practic, câteva ore) să abandonam teritoriul Basarabiei noastre în 1940, ca să folosesc doar două exemple, noi am fost SINGURI.

România 1940 vs România 2022

Or, tocmai această schimbare majoră, premieră pentru istoria României, ar fi fost pusă la mezat de Trump fără ca președintele-afacerist să clipească.

Unii cititori, doritori doar să contrazică mai degrabă decât să cugete, mai ales că deocamdată pielea personală stă la adăpostul unor scenarii ipotetice, ar putea pica în păcatul să nu vadă imaginea de ansamblu. Sau s-o refuze pur și simplu.

Vă spun o propoziție pe care ați mai auzit-o, dar care a ajuns să nu însemne mai nimic, în ciuda confirmării sale perpetue: Istoria se repetă!

Nu-l mai cheamă Stalin, îl cheamă Putin. Nu-l mai cheamă Molotov, îl cheamă Lavrov. Nemții dau dovadă de un cinism de tristă amintire, atunci când vine vorba de interesul și bunăstarea lor (de exemplu, fostul cancelar Gerhard Schröder este încă în bordul Gazprom; ca să nu mai amintim de gazoductul North Stream 2, contestat vehement de americani).

Așadar să mergem la biserică și să mulțumim Domnului în română si ucraineană că în aceste vremuri gri, când imaginația bolnavă a lui Putin se hrănește cu iluzia că ar putea reface Uniunea Sovietică, negociatorii de la Geneva (nu de la Yalta!) nu sunt Trump si Putin, ci Biden și Putin.

Altfel, România ar fi suferit oriunde între mult și enorm.

P. S. 1 – Este prima oară, în istoria ultimilor 300 de ani de presiune rusă, când, România se află în poziția corectă. Să nu cârtim, să ne bucurăm de asta.

P. S. 2 – Unii or să întrebe unde e UE în ecuația asta. Niciunde! Fără putere militară (singura limbă înțeleasă de Vladimir Putin), îmbuibați și concentrați pe micul lor confort, liderii UE aproape nu contează în această confruntare geo-politică. Dovada? Priviți și înțelegeți prestația lui Macron la Moscova!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Un general rus dezvăluie adevăratul motiv pentru care Putin vrea să invadeze Ucraina: să-și păstreze bogăția furată de la popor! „Îi cerem să renunțe la politica criminală de provocare a unui război. Demisia!”

* VIDEO. ÎPS Teodosie: „Domnul Putin nu este atât de negru precum îl prezintă toată lumea. Este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim“

* Cel mai dur atac al lui Nicușor Dan la adresa Antenei 3: „Minte isteric, pentru a o pune pe Firea din nou primar”; „o mașinărie infernală”, care „manipulează, dezinformează, distorsionează, înveninează”, face „presiuni josnice”

* Cine e Drulă, noul lider USR: „Bunicul a fost deținut politic. Tata n-are nicio legătură cu sistemul de putere de dinainte sau de după ‘89. Eu am premii naționale la Olimpiada de Informatică și am scris un manual pentru liceu”

* Procurorii dau iama în căpeteniile AUR: dosare penale pentru George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă! Georgică-muștiuc e încadrat la ultraj, Prostul Solemn la cultul fasciștilor, iar Senatoarea Urlătoare are mai multe capete de acuzare

* Tatăl lui George Simion, condamnat penal pentru că a bătut 5 polițiști! Ulterior, a lovit și un reporter. „E scandalagiu, îi place băutura. Dacă mergi la el, ai grijă! E foarte violent!”

* Minciunile lui George Simion i-au șocat până și pe suveraniștii europeni, care l-au dat afară din hotel. Liderul AUR pretindea că a semnat un document la care n-a avut acces!

* VIDEO. Amenințări de tip AUR ale șefului deputaților PSD: „Poate te întind pe-aici, pe jos!” / „George, ia-ți maimuța de aici!” / „N-are cum să mă bată pe mine Simion niciodată!”

* Pensii speciale de magistrat, date pe furiș de PSD-iști. Propunere de extindere a numărului de beneficiari

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (83) / Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

- Advertisement -

18 COMENTARII

    • Si pe ce anume te bazezi? Ai citit opinia lui Trump despre Deveselu si oprirea investitiilor in baze americane in Romania? Ai citit si despre investitia pe rol acum pe timpul lui Biden? Oare de ce tu si altii cred ca asemenea lucruri sunt ca scorul la fotbal ‘eu zic ca va fi 2-0″. Sau de aici vine pseudonimul „Manitou”? Inciu Ciuna si Marele Spirit ti-or fi soptit tie ceva si noua nu. Nu! Exista semne, decizii, amnanari, anulari, santajul continuu al lui Putin contra lui Trump, nepasarea cronica a lui Trump fata de altii (asta nu inseamna ca Biden nu poate dormi de grija noastra, sa nu intelegi gresit). Exista semne, actiuni si interpretari. Si exista pareri fara fundament, ca a ta de piulda, care nu poate explica de unde vine asta dar „ti-e clar” ca Trump ar fi negociatconditii mai bune PENTRU ROMANIA. Sau nu am fost de care „tara noastra” era vorba?Iti multumesc totusi pentru comentariu!

      • Ce a facut in plus biden fata de trump pt tarisoara noastra?? Iti aduc aminte ca trump atunci cand alt nebun ( in afara de putin mai sunt si altii) adica kim coreeanul, trump si-a asumat o vizita face 2 face cu kim. Biden nu a facut asta cu putin. Si-a trimis satelitul pe nume Macron. Pe bune? Macron dezamoseaza tensiunile???

        • Mare Spirit: Pai hai sa incerc un raspuns ca’ vad ca tu eviti sa dai. Biden a eliminat INCERTITUDINEA. Asta in primul rand. E greu sa intelegi cand esti cetatean american pentru ca sub orice presedinte rusul tot nu va intra in casa ta. Nu acelasi lucru se intampla ca roman. Apoi au demarat investitii uriase pentru baza Kogalniceanu (peste 200 milioane dolari) adica invers decat Trump. Important. Donald ne-ar fi lasat singuri la cheremul rusilor. Apoi i-a sustinut pe ucraineni. Este FOARTE important pentru Romania sa NU fie vecina cu Rusia. Am explicat in articol, istoria ne arata ca a fost foarte rau. Un roman neaos, care locuieste aici, intelege mai bine asta. Inca ceva: faptul ca Trum,p s-a intalnit cu Kim nu a adus niciun rezultat. Zero. Vrajeala ieftina, talentul de a pretinde al lui Trump. Kim nu s-a dezarmat ba continua sa produca rachete din ce in ce mai puternice. In sfarsit, stii ce cred eu? Americanii s-au plictisit de bine, pur si simplu. Periodic li se intampla. Iar partidul republican (eram mare admirator pe vremea lui Bush junior) a devenit o gaura a subordonarii si umilintei. Ultimul mare republican John Mc Cain, umilit pana in ultima clipa de un Trump grosolan, grobian si penibil, a indicat clar ca nu aceasta este calea. Republicanii au devenit un partid-om, la fel ca in Rusia lui Putin sau in PSD-ul lui Dragnea. Ultimele evenimente din interiorul partidului sunt absolut graitoare. Te salut si te invit sa gandesti „romaneste” nu tanjind dupa senzational si experiente extreme ci promovand stabilitatea, aliantele, moralitatea politica in general. „Moralitatea”, acest cuvant antonim cu idolul tau…..

  1. Articolul cauta sa reliefeze imensele potentiale pierderi pe care le-ar fi suferit Romania daca era Trump presedinte, nu cum ii trateaza Putin pe Trump sau Biden! Pragmatismul trumpist ne-ar fi lasat la mana „batausului” de Putin. Nu e suficient ca noi ne autodistrugem prin lipsa moralitatii si eticii in sanul acestui popor, de la mic la mare, de la politic si administrativ la biserica, ne mai trebuie, iarasi, si bocancul rusesc pe gat?

    • Florin: adica te depaseste nivelul sau ce vrei sa spui? Zi-mi unde ai p[ierdut firul ca incerc sa te lamuresc. Si o sa-ti explic tot atunci ca astra e un articol de opinie. Opinie. A mea e ca Biden reprezinta un noroc pentru Romania in acest moment, a ta e opusa. Sa fim sanatosi! Dar nu spune ca nu intelegi sensul decat daca nu poti intelege sensul. Te salut!

  2. Un articol de răsul lumii. Unde te-ai documentat? De unde ai tras acele concluzii? Nu-mi mai pierd timpul cu astfel de articole. Sunteți jenanți. Domnule Cartianu nu știu de unde vin banii de admiți asfel de gogomănii. Parcă ați fi Scânteia din vremurile ei.

    • Ioan Veres: decat sa te hlizesti nu faci tu mai bine sa explici clar nu cu vorbe aiurite si insulte ieftine trumpiste care sunt sincopele de documentare? Tare mi-e teama ca te vei face de ras. Cat priveste strigatul tau catre „educatoarea” Cartianu, are fi bine sa stii ca eu nu sunt angajat. Te salut si astept exemple concrete si nu vorbe goale ale unui fanatic spumegand.

  3. D-le Corneateanu, atunci cand spuneti ca Ucraina are aceleasi ar trebui sa va fie RUSINE, cel putin in fata basarabenilor care traiesc in Ucraina, dar si in fata romanilor, atunci cand spuneti ca Ucrainienii imbratiseaza aceleasi valori, etc. Poate studiati un pic mai mult istoria, poate va aplecati un pic urechea sa ascultati ce se petrece acum in Ucraina cu basarabenii si poate va ganditi si la actiunile statului Ucrainean din ultimii ani, impotriva Romaniei.

    • Draga Radu, eu lucrez in Ucraina din anul 2004. Mai am putin si fac 20 de ani si sute si sute de deplasari acolo. Asa ca nu prea am ce sa vad in plus. Asa cum cred sincer ca sunt jurnalistul roman cu cele mai multe deplasari in Ucraina in ultimii 20 de ani, as paria ca tu treci rar pe acolo. Sau deloc. Asa ca, s-o lasam cu „rusinea”. Cu basarabenii din Ucraina e o discutie lunga. Multi sunt URSS nostalgici, ca si multi dintre romanii de langa Cernauti. Iar noua nu ne place asta. Istorie avem cu totii de invatzat dar tare mi-e teama ca nici aici nu ti-ai gasit omul pe care sa-l inveti ceva. Poate dai tu exemple aici (sa zicem doua ca sa nu fie considerate intamplare) de actiuni ucrainene impotriva statului roman (din 2014 incoace) si eu iti promit 4 exemple de actiuni ucrainene inainte de 2014 (cand rusii erau la butoane~) impotriva statului roman, clare si de necomentat. Dar te rog doar sa fii scrupulos si sa nu-mi vorbesti de „saracii ucraineni” de origine romana sau basarabeana care nu au inteles ca trebuie sa-si apere propria tara in fata jugului rusesc. Astept exemplele. Multumesc pentru comentariu.

  4. Domnnule Corneteanu,
    Felicitari pentru articolul atat de bine documentat. Intr-adevar, Romaniei nu i-ar fi fost bine daca era trump la butoane, asa cum nu i-a fost bine nici Americii si nici altor parteneri (politici, personali, etc) ai lui trump. Trump alege intotdeauna ce e bun pentru el, numai pt. el, asa ca, la o astfel de negociere noi am fi fost undeva pe o masa, cu pretul lipit pe piept.

    • Multumesc! Sunteti unul dintre cititorii care au inteles mesajul acestui material. Stii, cand NU ti se intampla un lucru rau, scapi ca prin farmec dintr-un accident, cade o bara de fier langa tine de pe o schela inalta, tinzi sa minimalizezi drama ce putea sa se intampla. Ana, ar fi fost o drama pentru poporul roman (si pentru altii dar eu discut despre noi acum`) sa fim la mana unui cinic indiferent ca se numea Donald sau altfel. Pentru ca in momente cheie se vad cine ti sunt prietenii iar asta e un moment cheie. Exista masochisti „analisti” care „ar fi vrut sa vada” si „cred ca..” daca ar fi fost Trump in loc de Biden. Ce nu inteleg ei este ca istoria nu iti da dreptul la prea multe incercari. De obicei e una si gata. In fine, multumesc pentru comentariu si regret, ca si tine, ca stacheta in Statele Unite a fost pusa atat de jos de republicani si sustinatorii lui Donald. Atat de jos incat urmatoarele alegeri sunt cruciale pentru aceasta planeta si poporul american. Cele bune!

      • Multumesc pentru raspuns. Sunt impresionata de expertiza dvs, dat fiind ca in Ro nu prea exista jurnalisti care sa stapaneasca acest subiect in toate detaliile lui. Tocmai de aceea va rog sa-mi dati o parere avizata asupra urmatoarei nedumeriri personale: de ce ucrainienii incearca prin toate comunicatele sa minimalizeze intentiile rusesti si pericolul lor si sa lanseze impresia ca occidentul/americanii/NATO exagereaza amploarea raspunsului lor. Multumesc.

        • @ Ana: ma declar surprins. Placut surprins.Si eu sunt greu de surprins dat fiind varsta si faptul ca am vazut aceasta planeta de vreo 3 ori cam fiecare tara plus 28 de ani de presa. Intrebarea ta este excelenta! Abordarea este diferita fata de americani, asta trebuie sa intelegi. In primul rand ucrainenii ii cunosc fooooarte bine pe rusi, mult mai bine ca americanii. Apoi, pozitiile de pe care se fac declaratiile sunt flagrant diferite: americanii vor sa ii demaste public pe rusi cu tot bluful si bushitt-ul lor iar ucrainenii pe de o parte nu vor sa-i zgandere iar pe de alta parte se tem de posibile tradari interne alimentate de panica unei invazii iminente. Cam ce s-a intamplat la noi la 23 august 1944, ca sa intelegi mai bine. Una peste alta, desi aparent sunt opuse, diferite, aceste pozitii, atitudini se completeaza foarte bine. deci poti miza usor pe o sincronizare perfecta gen good cop/bad cop. Adica sunt intelesi cu americanii. Ca om care umblu de 18 ani in Ucraina iti pot marturisi ca pentru mine Zelenski este o surpriza placuta. Faptul ca nu a decretat mobilizare generala este un pariu riscant (Putin ar fi vrut sa faca asta), adica merge pe sarma dar faptul ca nu cedeaza este remarcabil in sine. Sa ne aducem aminte de Romania in conditii relativ similare? Am cedat si Basarabia si Bucovina de Nord in 24 de ore in 1940. Zelenski nu cedeaza o aspiratie NATO care probabil este foarte indepartata dupa acest circ militar (unul dintre motivele rusilor asta a fost). Aceste realitati, aceste exemple, chiar daca Ucraina va sfarsi cotropita temporar (va fi inceputul sfarsitului pentru Putin) confirma parerea lui Neagu Djuvara (O scurta istorie povestita celor tineri), aproximativ capitolul 76 cum ca noi nu trebuia sa cedam in 1940 si nici in 1917. Cu atat mai mult trebuie sa-i admiram pe ucraineni. Multumesc pentru comentariu, e o placere sa discut cu cititori culti, care inteleg politica externa si au o viziune globala asupra evenimentelor.PS. Am mai publicat azi (joi 17.02) un articol care ar putea sa-ti placa deasemenea.

  5. Jurnalistul Cornateanu Razvan sufera de mai multi ani de sindromul TDS si se pare ca lupta cu aceasta boala este grea. Evident ca omite in a sa naratiune ca nu au fost probleme asa grave cu Rusia in adminsitratia Trump. „Omul portocaliu” il tinea cat de cat la respect pe golanul kgb-ist spre deosebire de ineptul locuitor temporar al Casei Albe, numitul Joe Brandon, care intretine cu ajutorul presei aservita Partidului Democrat, marilor corporatii si activismului de extrema-stanga isteria razboiului. In acest timp tara sa, de care ar trebuie sa aiba grija, a fost invadata de milioane de imigranti ilegali sub bagheta traficantilor de droguri si carne vie. Or fi astea fake-news-uri de ale lui Trump Cornateanu Razvan? Cum este si inflatia galopanta, cresterea explozia preturilor la combustibil, persecutarea punctelor de vedere politice neconforme cu radicalismul woke de catre marile platformele sociale, vanatorea contra oponentilor politici si a parintilor care se ridica contra indoctrinarii comunistoide din scoli de catre organele de represiune ale statului (FBI, CIA, Dept. Justitiei condus de sinistrul Garland)? Si cate altele. Pacat ca asa compromiti lupta acestei platforme de stiri contra fratilor mult mai mici ai democratilor, woke-istilor si CRT-istilor americani, adica ciumatii nostrii rosii.
    Concentreaza-te te rog mai bine pe politica interna ca acolo le zici mai sanatos.

    • Draga Octavio, Maria tu dupa ce versi venin, rasufli? Zau asa, fa un efort (consistent) si reciteste. Asa ati fost invatati de idol: sa insultati pe oricine e de alta parere. Trist. Asta e si unul dintre motivele pentru care zgariati din opozitie. In sfarsit, nici nu ma obosesc sa-ti explic ca sindromul TDS de care vorbesti e de fapt Tot Dispretul si Sila pentru genul asta de atitudine. Cel mai tare mi ser pare sa observ cum imigrantii romani se plang de imigrantii care ajung in SUA. Aici esti atat de sincer(a) si absurd(a) incat urmeaza doar tacere. In rest, numai de bine! Multumesc pentru comentariu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -