vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsSă facem din Belina lui Dragnea un mare cazinou! Parlamentul a votat...

Să facem din Belina lui Dragnea un mare cazinou! Parlamentul a votat ca insulele din „Grădina Maicii Domnului” să devină săli de jocuri de noroc

-

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, propunerea legislativă prin care se instituie scutirea de taxe şi impozite pentru cazinouri, magazine şi pensiuni care se construiesc pe insule şi grinduri, inclusiv în Delta Dunării.Senatorul PSD Şerban Nicolae a depus în luna martie o propunere legislativă care prevede scutiri de taxe şi impozite pentru cei care îşi vor deschide cazinouri, săli de jocuri de noroc, magazine, pensiuni şi afaceri cu energie regenerabilă pe anumite terenuri, precum insule, grinduri şi alte suprafeţe „cu potenţial de exploatare economică”.

Potrivit unui amendament al senatorului PSD Eugen Teodorovici, dispoziţiile legii se aplică inclusiv terenurilor prevăzute de Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, terenurilor care au un regim de arie naturală protejată, terenurilor aflate în parcuri urbane şi în zone de agrement intravilan, terenurilor inundabile, terenurilor folosite pentru exploataţii agricole sau piscicole şi terenurilor pentru care există deja un regim fiscal derogatoriu.

Banii mai importanţi decât natura

Şerban Nicolae precizează că, prin derogare de la dispoziţiile art. 464 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, terenurile sunt scutite de impozitul pe teren şi taxa pe teren.

În propunerea legislativă mai este precizat că activităţile economice ce se pot autoriza pe terenurile respective sunt cele de producţie de energie regenerabilă, turism, agrement, alimentaţie publică, comerţ cu amănuntul, jocuri de noroc, precum şi cele de servicii conexe acestora.

- Advertisement -

Jocurile de noroc ce se pot organiza sunt jocuri de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker şi jocuri bingo desfăşurate în săli de joc, anunţă stiripesurse.ro.

Şerban Nicolae este un apropiat al lui Liviu Dragnea şi „eminenţă cenuşie” în operaţiunea de sabotare a democraţiei din interior, prin asaltul clanurilor penale împotriva justiţiei independente.

Prin transformarea insulei Belina (controlată până recent de gaşca lui Liviu Dragnea din Teleorman) într-un mare cazinou, ca de altfel multe spaţii naturale similare, Şerban Nicolae, Dragnea&co. se îndreaptă nu doar împotriva naturii şi a speciilor protejate din acele zone, ci şi împotriva propriului electorat.

- Advertisement -

Sintagma „România – Grădina Maicii Domnului” este populară mai ales în rândul electoratului PSD-ALDE şi ea exprimă recunoştinţa omului de rând, în faţa divinităţii, pentru toate acele locuri naturale de excepţie, cum sunt şi insulele.

CITIŢI ŞI:

* Dragnea a dus-o în Brazilia, mai întâi, pe Cătălina Ştefănescu, apoi pe Irina Tănase! Dovada fişelor de călătorie, plus noi dezvăluiri Rise Project despre desantul Tel Drum peste Ocean

* Răfuială între „fetițele” lui Dragnea: Irina a „ras-o” pe Cătălina de pe lista PSD pentru europarlamentare!

* Preot-erou şi la Bataclan, şi la Notre-Dame. A salvat Coroana de Spini a lui Iisus din catedrala cuprinsă de flăcări

Arde Catedrala Notre-Dame, ard opt secole de istorie a Franței!

Notre-Dame, primele ipoteze. Cum ar fi acţionat pompierii americani. A apărut şi prima donaţie pentru reconstrucţie: 100 de milioane de euro

VIDEO. Senzaţionala „mamaie”! A intrat în mijlocul PSD-iştilor, la Craiova, şi le-a bătut obrazul: „E şi oraşul meu, nu al vostru! Distrugeţi tineretul”

 

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Șerban Nicolae , om școlit dar fără caracter. S-a dat cu acest borfaș de Liviu Zdragnea! Păcat de cariera dumitale dar ți-ai făcut praf cariera politica și poate fi efectul bumerangului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -