Ritmul pierderilor suferite de ruși devine nesustenabil. Într-o singură zi au murit 950 de militari ai invadatorilor. Cauza: noii mobilizați sunt neinstruiți și lipsiți de motivație

1
6098
Mulți militari ruși dintre cei mobilizați în ultimele săptămâni s-au predat deja de bună-voie sau au fost capturați rapid, nefiind antrenați să știe ce au de făcut pe front

Ritmul pierderilor suferite de ruși a crescut masiv în ultima perioadă, până la un nivel la care războiul devine efectiv nesustenabil. În doar 24 de ore, armata invadatoare a înregistrat 950 de morți (la care se adaugă un număr necunoscut de răniți), 13 tancuri și 16 sisteme de artilerie distruse. Cu două zile înainte se înregistraseră 480 de morți, iar în intervalul 28-29 octombrie – 550! Este o situație catastrofală, care dacă nu se va schimba rapid va duce la imposibilitatea fizică a trupelor Moscovei de a mai continua războiul.

Cei 950 de militari ruși uciși de sâmbătă, 29 octombrie, până duminică, 30 octombrie, reprezintă un record absolut de la începutul războiului, în 24 februarie, și până azi. Nici măcar în zilele victoriilor de la nord de Kiev și din Harkov nu s-a mai întâmplat așa ceva.

Explicația acestei creșteri extraordinare a pierderilor înregistrate de ruși o reprezintă apariția, pe linia frontului, a mobilizaților din ultimele săptămâni. Ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, a confirmat oficial sâmbătă că s-a încheiat mobilizarea celor 300.000 de rezerviști, iar 80.000 dintre ei au fost trimiși deja în Ucraina, din care 40.000 sunt deja pe linia frontului.

Mărturiile privind lipsa lor de pregătire, echiparea necorespunzătoare, necoordonarea eficientă de către comandament și nepăsarea ofițerilor față de viața oamenilor inundă efectiv canalele de Telegram și fluxul Twitter.

Oamenii sunt aruncați literalmente înainte, în poziții unde li se cere să reziste sau să înainteze fără niciun fel de strategie, nesusținuți deloc de aviație și ajutați doar sporadic de artilerie. Mobilizații n-au alături de ei trupe experimentate și totul se transformă într-un carnagiu, exact așa cum anticipaseră generalii occidentali care analizau, luna trecută, posibilele efecte ale mobilizării parțiale decretate de Putin.

În foarte multe cazuri, noii veniți sunt folosiți de comandanți, cu un cinism cutremurător, pe post de carne de tun. Li se ordonă să înainteze, pentru a descoperi pozițiile de tragere ale ucrainenilor.

Este, în fond, aceeași tactică folosită în Al Doilea Război Mondial de Armata Roșie – și una din explicațiile pierderilor cutremurătoare înregistrate de ruși în conflagrație. Numai că atunci Stalin a mobilizat zeci de milioane de bărbați, în timp ce acum Putin nu mai are aceeași posibilitate. Oficial, au fost chemați la arme 300.000 de oameni. Neoficial, surse de la Kremlin spun că un paragraf secret al decretului îi permite dictatorului să mai mobilizeze noi valuri de rezerviști până la cifra de 1.000.000.

Însă în acest moment pierderile rușilor cresc vertiginos în fiecare zi (de obicei, raportul între morți și răniți e de 1/3, ceea ce înseamnă că la 950 de militari uciși în intervalul 29-30 octombrie trebuie adăugați alți aproape 3.000 de răniți).

Până acum, anunță armata ucraineană, au fost uciși în 8 luni de război 71.200 de militari ruși. Numărul răniților este estimat la peste 200.000. Datele prezentate de Kiev au fost adesea verificate din surse alternative atât de publicații independente rusești, cât și de serviciile de informații occidentale. Concluzia a fost că bilanțul ucrainenilor este foarte aproape de realitate.

Un alt efect al trimiterii pe front a mobilizaților este că, odată cu aceștia, este pierdută și tehnică de luptă importantă. Spre exemplu, pe 29 octombrie au apărut imagini cu 5 prețioase autotunuri rusești Msta-SM2 de calibrul 152 mm distruse în Novoliubivka, din regiunea Lugansk.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Drulă îl „arde” pe Iohannis: „«Iuda de la Grivco» e marele patron al corupției” / „Clasa de privilegiați a Marelui Trădător se îmbuibă cu nemiluita”

* Tismăneanu despre Iohannis: „Un Relu Fenechiu cu nume german. Un adversar al statului de drept. Cele două mandate ale sale au fost paradisul infractorilor”

RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

Propagandă rusească extremă la Fugar TV: „România ar fi de 10 ori mai bogată în afara Uniunii Europene! RoExit! RoExit! RoExit!”

* „E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”. RTV și Antena 3 „CNN”, studiu de caz al lui Raed Arafat în conferința Disinfo 2022, la Bruxelles

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here