Refacerea căii ferate Făurei – Buzău: 12 milioane de euro în mandatul lui Drulă, 200 de milioane cu Grindeanu! „Cineva ori vrea să fure niște bani, ori face niște calcule eronat“

0
4902
Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor, spune că s-ar putea reabilita ieftin, rapid și ușor sute de kilometri de cale ferată pe an, așa cum s-a întâmplat la sectorul Buzău - Făurei, fiind readuși astfel la viteza de circulație de 120 km/oră. Guvernul PSD-PNL a abandonat această strategie, orientându-se spre "modernizare", care e de zeci de ori mai scumpă, mai greoaie și mai birocratizată

Refacerea unuia dintre cele două sensuri de mers ale căii ferate Făurei – Buzău a costat în 2021 circa 12 milioane de euro, în timp ce refacerea celuilalt sens de mers al aceleiași rute ar urma să coste sub noul Guvern PSD-PNL aproape 200 de milioane de euro, acuză USR, prezentând Programul de acțiune al Executivului adoptat în decembrie anul trecut. Cazul a provocat deja o mare vâlvă și replica Ministerului Transporturilor, care spune că s-a înțeles greșit și că noua sumă e alocată modernizării, nu întreținerii.

În esență, disputa este destul de simplă. Pe site-ul MonitorPNRR.eu, lansat de USR și care urmărește ce se face cu banii din PNRR, se semnalează că anul trecut, în doar câteva luni, s-a reușit refacerea unui fir din ruta feroviară Buzău – Făurei cu suma de 12 milioane de euro. Linia a fost reabilitată și readusă la parametrii constructivi inițiali (adică se poate circula din nou cu viteza maximă de 120 de kilometri/oră prevăzută când a fost proiectată respectiva cale ferată).

USR spune că, prin „Adoptarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 și aplicarea planului de acțiune“ a Guvernului din decembrie 2021, au fost aproape eliminate investițiile în „întreținere”, care sunt ieftine, rapide și eficiente, optându-se doar pentru „modernizare”, care presupune sume de aproape 10 ori mai mari și lucrări mult mai greoaie și îndelungate. Modernizarea celuilalt fir al rutei Buzău-Făurei va costa astfel 200 de milioane de euro, adică de aproape 17 ori mai mult!

Replica Ministerului Transporturilor a venit câteva ore mai târziu. În comunicat se repetă ce spuseseră și cei de la USR, explicându-se diferența între întreținere și modernizare. Apoi se menționează că al doilea fir al rutei Buzău – Făurei își va crește viteza, prin modernizarea de 200 de milioane de euro, la 160 de kilometri pe oră, în loc de 120 de kilometri pe oră care s-ar obține prin lucrările de întreținere care costă 12 milioane de euro.

Ce acuză USR în privința segmentului Buzău – Făurei și a schimbării de politică a Guvernului PSD-PNL

Segmentul Buzău-Făurei (sector cheie pentru traseele București-Galați și Dobrogea-Moldova) a fost refăcut cu 12 milioane de euro (din bugetul național). A durat puțin (licitație lansată în martie 2021, lucrare finalizată în decembrie 2021) și a scăzut timpul de deplasare cu o oră între Buzău și Făurei (viteza de la 30 km/h la 120 km/h). Este important ca banii din PNRR pentru lucrări de întreținere să fie folosiți și să ridicăm rapid viteza de deplasare pe 2.426 km de cale ferată.

În Programul de acțiune adoptat de Guvern în decembrie 2021 și care ar trebui să închidă jalonul se întâmplă însă o schimbare de perspectivă. Deși se spune la început că trebuie investit în întreținere, când vine vorba despre lucrări efective se vorbește doar despre modernizări.

Practic, programul de acțiune contrazice și ce scrie în Strategia pe care teoretic o aplică și ce am negociat pentru PNRR. Și de fapt, revine la o logică greșită de excludere de facto a fondurilor europene la plata lucrărilor de întreținere. Și, cel mai șocant, identifică doar 6% din necesarul de finanțare pentru reînnoiri pe perioada 2021-2025 (Tabelul 6 din Program; fonduri necesare – 6.203 mil lei, fonduri alocate – 374 mil lei), ignorând fondurile din PNRR ca sursă de finanțare (pe lângă o planificată subfinanțare de la bugetul național).

Lucrurile sunt dubioase dacă intrăm în detalii. De pildă, linia Făurei-Buzău care a fost reînnoită pe un sens în 2021 cu 12 milioane de euro ar trebui făcută și pe celălalt sens. Altfel, trenurile vor folosi un singur sens, reducând masiv capacitatea reală de transport.
Planul listează lucrarea pentru celălalt sens la costuri de 200 milioane de euro. E de neînțeles de ce a costat un sens 12 milioane în 2021 și celălalt 200 de milioane în 2022 – singura explicație ține de schimbarea Guvernului care a dus la schimbare de perspectivă și în CFR. Cineva ori vrea să fure niște bani, ori face niște calcule eronate astfel încât lucrările de întreținere să iasă prost la indicatorii de eficiență versus resurse investite.“

Comunicatul prin care Ministerul Transporturilor răspunde acuzațiilor privind creșterea de 17 ori a costurilor pe tronsonul Buzău – Făurei și schimbarea strategiei de investiții

„1.Modernizarea nu este similară cu lucrările de întreținere.

Ceea ce susține fostul ministru al Transporturilor și Infastructurii că a făcut cu 12 milioane de euro pe tronsonul Buzău – Făurei reprezintă lucrări de întreținere (înlocuire la rând, în termeni tehnici), pentru un singur fir de circulație. Adică a schimbat șine, traverse, buloane și a înlocuit piatra din terasament. Aceste lucrări au rolul de a aduce respectivul tronson feroviar la parametrii constructivi inițiali. Adică la posibilitatea ca trenurile să circule cu o viteză maximă de 120 km/h.

2. Modernizarea reprezintă o schimbare a structurii în sine și permite deplasarea trenurilor cu viteze maxime de 160 km/h. Lucrările de modernizare prevăd:

-Introducerea ERTMS pe tronsonul modernizat.

ERTMS/ETCS este un sistem european unic de semnalizare și control al vitezei care asigură interoperabilitatea sistemelor feroviare naționale, reducând costurile de achiziție și întreținere a sistemelor de semnalizare, precum și creșterea vitezei trenurilor, a capacității infrastructurii. și nivelul de siguranță în transportul feroviar. Este condiție la modernizarea pe fonduri europene.

-asigurarea unor lungimi pentru linii în stații de minim 740 m si sarcina pe osie de minim 22.5 t.

-construcția de peroane noi, înalte și pasaje de acces la acestea

-schimbarea stâlpilor, a catenarei și a sistemului de enerogalimentare

-semnalizare nouă

– înlocuirea substratului căii ferate, adică a fundației

3. Modernizarea este prevăzută în Programul investițional iar sumele necesare sunt asigurate din fonduri europene.

Tronsoanele Buzău – Făurei și Făurei – Fetești sunt planificate pentru modernizare sau reînnoire în funcție de ce se stabilește prin Studiile de Fezabilitate.

4. Suma necesară pentru întreținerea căilor ferate este de aproximativ 1,20 mld. euro (6 mld. lei).

Alocările prevăzute prin PNRR ( bani europeni) pentru activități de întreținere (reînnoire) sunt în valoare de aproximativ 1.16 mld. EUR, (aproximativ 5.8 mld. RON). Adică:

-Lucrări de tip Quick Wins – 452 mil. EUR

-Reînnoire – 276 mil. EUR

-Centralizări – 213 mil. EUR

-Electrificări – 236 mil. EUR

Din fonduri naționale s-a alocat suma de 74,8 mil. euro (374 mil. RON), care este necesară doar pentru acele secții de cale ferată pentru care nu sunt prevăzute lucrări nici din PNRR și nici din POT. Ca atare sumele alocate din buget sunt destinate doar acelor lucrări care nu sunt acoperite prin bani europeni.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ponta a încercat să dea o țeapă cu gecile de campanie, dar a pierdut procesul. Partidul său trebuie să plătească un milion de euro!

* Dîncu zice că PSD și PNL ar putea candida pe liste comune în 2024, precum USL în 2012! „Participăm împreună la alegeri dacă vom câștiga în cultura colaborării”

* Irinuca arată cât de bărbătește i-a dat papucii Dragnea: Mi-a trimis un SMS și pe urmă m-a blocat

Dorințele bolnave ale actorului Mihai Mălaimare: ieșirea României „din ghearele UE”, interzicerea votului pentru românii din diaspora, naționalizarea averilor

Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

* Circarii din Parlament scapă nepedepsiți. Sancțiuni simbolice pentru comportamentul deviant al aleșilor

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (56) / La șosea

* Negocieri de formă, Rusia vrea război! Amenință că tratativele cu SUA pot fi sistate „abrupt”. Poftește la prada numită Ucraina. „Moscova nu va face niciun fel de concesii”

* Un faimos cântăreț de jazz din Kârgâzstan a fost bătut și torturat fiindcă ar fi participat la protestele din Kazahstan „pentru 200 de dolari”!

* Radu Paraschivescu, dezlănțuit: „Singura certitudine pe care o am este că Srdjan Djokovici este un idiot!”

* VIDEO. Simona Halep începe anul cu un turneu câștigat la Melbourne, înainte de Australian Open. Este primul triumf după 16 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here