sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăRăzboi în Ucraina"Putin s-a ascuns într-un buncăr pentru a cincea zi. Se teme în...

„Putin s-a ascuns într-un buncăr pentru a cincea zi. Se teme în mod paranoic pentru viața lui”

-

Tiranul de la Kremlin, Vladimir Putin, a intrat în spirala paranoiei autodistrugătoare. Ororile făcute de el au dezvoltat, în mintea-i diabolică, ideea că ar putea fi lichidat chiar din interiorul Kremlinului, de către militari, KGB-iști, oligarhi sau politruci din cercul său de putere.

Vadim Denisenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei (ministru Denis Monastirskii), a declarat că dictatorul Vladimir Putin va apărea cu siguranță în fața Tribunalului Penal Internațional de la Haga, pentru acțiunile sale criminale, care vor fi dovedite în instanță, scrie Obozrevatel.com.

Declarația lui Denisenko a fost făcută după ce armata rusă s-a dedat la acțiuni abominabile împotriva civililor, bombardând masiv zonele rezidențiale din orașul Harkov (al doilea ca mărime din Ucraina, cu peste 1,4 milioane de locuitori).

Acuzațiile lui Denisenko

Militarii ruși știu doar să atace civilii. „Victimele sunt exclusiv civili. Se bombardează un oraș pașnic. De ce se întâmplă asta? Pentru că armata ucraineană a început să bată inamicul și sancțiunile încep să lovească economia rusă”.

- Advertisement -

Psihopatul de la Kremlin se teme pentru viața lui. „Președintele rus s-a ascuns într-un buncăr pentru a cincea zi. De cinci zile nu iese în fața propriului popor. Și de cinci zile se teme să apară în public. De ce? Pentru că el – este evident – începe să se teamă în mod paranoic pentru viața lui”.

Sunt încălcate toate regulile războiului. „Ceea ce face el astăzi (luni – n. red.) la Harkov, unde sunt uciși civili, unde în momentul de față toate regulile de război sunt încălcate, acest lucru cu siguranță va fi dovedit în instanță mai târziu – și cu siguranță va apărea în fața Tribunalului Penal de la Haga. Vom apăra Harkovul, pentru că acesta este războiul nostru patriotic ucrainean și vom câștiga!”

„Kievul a fost bombardat și din aer. Toate crimele au fost înregistrate video. Orașul nu mai fusese bombardat din 1941, când asupra lui au căzut bombele Germaniei naziste”

În cadrul unui briefing, ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, i-a anunțat pe jurnaliști că Vladimir Putin a aruncat în luptă încă de la începutul invaziei aproape toate armele de care dispune armata rusă și tot felul de „operațiuni speciale” care au înregistrat eșecuri în lanț.

- Advertisement -

De asemenea, Kuleba le-a reamintit jurnaliștilor că orașul Kiev suferă acum primele bombardamente după cel de-al Doilea Război Mondial, adică de 8 decenii.

„Putin a folosit rachete de croazieră, avioane, coloane de tancuri, trupe terestre împotriva unui stat pașnic. Kievul a fost bombardat și din aer. Toate crimele au fost înregistrate video. Orașul nu mai fusese bombardat din 1941, când asupra lui au căzut bombele Germaniei naziste”, a precizat ministrul ucrainean de Externe.

Dmitri Kuleba a mai spus că Federația Rusă a lansat până acum aproximativ 180 de rachete Iskander de croazieră și operațional-tactice pe teritoriul Ucrainei.

„Totuși, Ucraina nu a fost învinsă, așa cum a sperat, evident, Putin. Niciunul dintre cele mai mari orașe ale Ucrainaei nu a fost capturat în patru zile”, a spus Kuleba.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Putin a trimis la Kiev 400 de mercenari din grupul Wagner, să-l ucidă pe președintele Zelenski

Putin agită amenințarea nucleară! „Ordon punerea forțelor de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă!”

Germania ia două decizii crunte pentru Putin: trimite arme Ucrainei și aceptă decuplarea Rusiei de la sistemul SWIFT

* Ucrainenii anunță că au ucis 5.300 de ruși, au doborât 29 de avioane și au distrus 191 de tancuri, până luni în zori. Pierderile Rusiei încep să devină insuportabile

Un întreg regiment al Gărzii Naționale Cecene, în frunte cu generalul Tușaev, a fost spulberat lângă Kiev! „Măcelarii lui Kadîrov”, luptând pentru ruși, au fost lichidați de trupele speciale ucrainene

5.000 de militari ruși s-au revoltat la Belgorod, refuzând să meargă la luptă în Ucraina!

Epuizați și rămași fără muniție, soldații ruși refuză să mai lupte, dezertează sau se predau trupelor ucrainene. Tot mai multe blindate rămân fără combustibil

„În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”

Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”

Fiica oligarhului Abramovici și cea a „trompetei” lui Putin își sfidează părinții și se opun războiului! Sofia Abramovici: „Nu «Rusia vrea război cu Ucraina», ci «Putin vrea război cu Ucraina»!” / Elizaveta Peskova: „Nu războiului!”

Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

VIDEO. Ultimul schimb de replici pe Insula Șerpilor: „Predați-vă!” / „Navă rusească, du-te-n p… mea!”. Cei 13 polițiști de frontieră ucraineni au murit eroic în luptă cu rușii

Sceleratul Putin amenință Suedia și Finlanda cu „consecinţe militare și politice grave” dacă vor încerca să intre în NATO

OPINIE. Putin a pierdut deja! SUA și Europa, într-un consens total: Putin e un pericol pentru toată lumea. Urmează dezintegrarea lumii ruse. Tic-tac!

VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”

„Un act sinucigaș pentru Putin și dezastruos pentru poporul rus. O rușine istorică”

* Povestea Irynei, scriitoarea din Ucraina care a murit alături de soţul său apărând Kievul cu arma în mână. Lasă în urmă 5 copii orfani

* Moment greu pentru AUR, Șoșoacă, Ciutacu și Cristoiu: România închide Sputnik și Russia Today. UE face la fel: „Călcăm șarpele pe cap”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -