Vladimir Putin a anunțat încheierea bătăliei pentru Lugansk după ce armata rusă a ocupat și ultimul oraș din această regiune a Donbassului, Lisiceansk. Dictatorul rus a emis un mesaj ambiguu, care lasă loc de interpretări, spunând că trupele care au participat la bătăliile pentru Severodonețk și Lisiceansk ar trebui să intre în refacere, iar celelalte două grupuri de luptă să-și vadă mai departe de planurile existente deja.
Mesajul lui Putin a fost interpretat în două feluri: fie că urmează o pauză în operațiile militare, fie că, dimpotrivă, bătălia din Ucraina se va muta pe alte fronturi, ori în nord, pe zona Harkov, ori în sud, pe zona Herson – Zaporojie.
Generalul australian Mick Ryan, acum autor de lucrări pe teme militare și membru al think-tank-ului CSIS (Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale), a comentat pe Twitter: „Pasaj interesant din întâlnirea Putin-Șoigu, din 4 iulie. Unii au interpretat aceasta ca o pauză operațională, alții ca o continuare în alte direcții. Poate să însemne ambele. Ca militar, îmi voi asuma scenariul cel mai rău: rușii vor vrea să preseze mai departe în zona de est (a Ucrainei – n. red.)”.
Interesting passage from the 4 July Putin-Shoigu meeting. Some have interpreted this as an operational pause; others as a ‘continue with ops’ direction. Maybe it’s both. As a soldier, I would assume worst case – the Russians will want to push on in the east. pic.twitter.com/jHp65C8e2G
— Mick Ryan, AM (@WarintheFuture) July 5, 2022
Mesajul lui Vladimir Putin la care se referă Mick Ryan este următorul: „Așa cum știți, general-colonel Alexander Lapin și comandantul Armatei, generalul Serghei Surovikin, mi-au raportat azi progrese și atingerea obiectivelor lor, prezentându-mi propunerile pentru dezvoltarea operațiunilor ofensive. Atât ministrul Apărării, cât și Statul Major evaluează propunerile făcute de comandanții de pe teren. Unitățile care au luat parte activ la operațiunile de luptă și au obținut succese și victorii în direcția Lugansk, desigur, ar trebui să se odihnească și să-și refacă acum capacitatea de luptă. Alte formațiuni militare, incluzând Gruparea de Est și Gruparea de Vest, trebuie să-și îndeplinească mai departe misiunile conform cu planurile aprobate anterior și sper că totul se va întâmpla și în direcțiile lor la fel cum s-a întâmplat în Lugansk”.
Trupele ucrainene au evacuat în urmă cu două zile și orașul Lisiceansk, pentru a evita încercuirea și distrugerea completă. Acum există indicii că rușii vor muta centru de greutate al atacului în regiunea Kramatorsk-Sloviansk.
Pierderile umane suferite de ambele tabere au fost uriașe în bătălia pentru Severodonețk și Lisiceansk. Rușii sunt acum în criză de armament modern, după ce și-au epuizat stocurile de rachete „inteligente”, și recurg, pe front, la tactici din Al Doilea Război Mondial. Aglomerează mase uriașe de tunuri clasice, cu care bombardează porțiunile din fața lor, apoi le iau cu asalt trimițând infanteria. Experți occidentali spun că această tactică este nu doar foarte lentă, dar și mare consumatoare de muniție, nicio țară din lume nefiind capabilă să susțină o astfel de ofensivă pentru mult timp.
Între timp, armamentul modern occidental a început să sosească în Ucraina, armata Kievului bombardând cu ajutorul lansatoarelor HIMARS zonele din spatele frontului rusesc. Sunt distruse zilnic depozite de muniții și carburanți, fiind atacate și sedii ale cartierelor generale și puncte de comunicații.