Acasă News PSD trage tare cât mai poate: Parlamentul a votat iar legea care...

PSD trage tare cât mai poate: Parlamentul a votat iar legea care permite hidrocentrale în ariile naturale protejate, cu efect nimicitor pentru mediu. USR va sesiza UE

Camera Deputaților a votat miercuri, în calitate de for decizional, “legea Șarapatin”, inițiată și susținută de PSD, care dă undă verde construirii de hidrocentrale în ariile naturale protejate. Respinsă deja o dată de președintele Iohannis, această reglementare revine astfel la Cotroceni și va trebui promulgată.

Miza acestui proiect “cu dedicație”, devastator prin efectele sale nocive asupra cursurilor de apă și asupra mediului, o reprezintă “acoperirea” unor investiții de peste 150 de milioane de euro făcute de guvernele PSD începând cu 2017 într-un proiect ilegal. Social-democraților le e frică de faptul că, dacă pierd alegerile, următoarea guvernare îi va trage la răspundere.

Legea, respinsă deja o dată de Iohannis, a fost inițiată de deputata Șarapatin, PSD-ista care a lovit un om cu mașina pe trecerea de pietoni, apoi a fugit de la locul accidentului

“Legea Șarapatin” – inițiată de deputata Elvira Șarapatin, aleasă pe listele PSD Gorj și care de curând a lovit cu mașina o persoană pe trecerea de pietoni, apoi a fugit de la locul accidentului – a fost criticată și respinsă de toate instituțiile posibile. Președintele Iohannis o respinsese deja o dată, retrimițând-o în Parlament. Chiar guvernul Dăncilă, al PSD, îi dăduse aviz negativ anul trecut. Miercuri, în ziua votului, la Camera Deputaților au venit 17.000 de semnături ale unor cetățeni care cereau să nu fie votată legea.

Cu toate acestea, inițiativa a trecut cu 123 de voturi pentru, 99 împotrivă și 4 abțineri. Au votat “pentru” deputații PSD, PMP, Pro România, minoritățile și unii neafiliați. Au votat “contra” USR, PNL și UDMR.

Chiar PSD a recunoscut că legea e făcută pentru a acoperi cheltuieli ilegale de 150 de milioane de euro în distrugerea habitatului din Defileul Jiului

Legea modifică articolul 5 al Legii 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, prin adăugarea frazei „lucrările privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, reprezintă lucrări de interes public major”.

“Șmecheria” PSD este eludarea, prin această frază adăugată, normativelor UE care protejează ariile naturale. În Directiva Europeană Habitate și în OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, care interzic lucrările hidrotehnice în ariile protejate de mediu, se arată că hidocentralele pot fi construite, totuşi, în zone protejate din „motive cruciale de interes public major” pentru comunitate.

Explicații a dat Mihai Goțiu, deputat USR care s-a zbătut să oprească această lege cu efecte distrugătoare pentru mediul înconjurător în România: „Legea este una extrem de nocivă petru râurile României. După cum a recunoscut chiar liderului deputaților PSD, Alfred Simonis, în timpul dezbaterilor, e vorba de o lege cu dedicație pentru proiectul megalomanic al Hidroelectrica, din Parcul Național Defileul Jiului, declarat ilegal de Curtea de Apel București, în decembrie 2017. După ce au spart 150 de milioane de euro în proiectul ilegal, majoritatea PSD și aliații lor vor să le acopere urmele prin lege! Modificarea legislativă lovește însă în toate râurile țării, amenințate cu secarea sub pretextul declararării că băgarea lor pe țeavă ar reprezenta ”un interes public major”! Asta în condițiile în care, potrivit Directivelor Europene, interesul public major este protecția mediului, nu distrugerea lui! Nu renunțăm, însă, la luptă. Vom sesiza CCR, Comisia Europeană, la nevoie Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Și, dacă se va ajunge și acolo, poate vor trebui să treacă cu buldozerele peste noi“.

“Firele” afacerii merg la foști parteneri de afaceri ai lui Dan Ioan Popescu, odiosul ministru al Industriei din epoca Năstase, care le-a vândut combinatele metalurgice rușilor

Problema “rechinilor” care construiesc hidrocentrale pe cursurile de apă în arii naturale protejate în România este deja de notorietate europeană. UE a declanșat procedură de infringement împotriva României, pentru că aceste construcții făcute de mafia conectată în special la PSD afectează grav habitatele.

În cazul hidrocentralelor de pe Jiu ale Hidroelectrica, pentru care statul român a plătit deja peste 150 de milioane de euro, interesul este tot unul din zona PSD. Construcția este executată de foști parteneri de afaceri ai lui Dan Ioan Popescu (DIP), celebrul fost ministru al Industriilor din Guvernul Năstase, sub care aproape toată industria metalurgică din România le-a fost dată rușilor de la Mechel. Aceștia au tăiat combinatele și le-au vândut la fier vechi.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

loading...

1 COMENTARIU

  1. La 1 Decembrie 2020 ora 23:33:

    US Navy a condamnat la moarte Familia lui Constantin Brâncuși și arma nucleară lovește în același timp orașele Târgu Jiu, Craiova și București.

    Simionii sunt Biblia: 10 legi vindecă.
    Brâncușii sunt Dracul: prostia moare.

    Mareșal Alexandru Averescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings