Sediul central al PSD a fost vizitat vineri de portăreii trimiși de Anton Pisaroglu, fostul consultant politic al partidului, angajat anul trecut de Viorica Dăncilă, dezvăluie Europalibera.org.
Executorii judecătorești le-au pus în vedere șefilor partidului că în 15 zile începe executarea silită dacă nu sunt achitate degrabă datoriile către firma de consultanță a lui Pisaroglu.
Cu Pisaroglu strateg, PSD a obținut cel mai slab scor din istorie la prezidențiale. Acum vine nota de plată
Toată povestea seamănă a păcăleală. După ce a renunțat la israelienii lui Dragnea, Dăncilă l-a adus pe post de consultant al partidului pe Anton Pisaroglu, un fost partener al controversatului Frank Timiș. Despre Pisaroglu s-a spus că avea legături și cu Elliot Broidy, afaceristul și finanțatorul Partidului Republican care i l-a prezentat pe Dragnea, contracost, președintelui Donald Trump în 2016.
Numai că, sub coordonarea lui Pisaroglu, PSD s-a dus în cap, iar Viorica Dăncilă a pierdut la scor catastrofal alegerile prezidențiale din toamnă. După debarcarea fostei pupile a lui Dragnea, noii conducători ai PSD au reziliat contractul cu Pisaroglu. Care acum cere – sursele vorbesc de o sumă între 5 și 5,9 milioane de euro! – onorariul cuvenit pentru dezastrul electoral.
Portăreii de la biroul de excutări angajați de Pisaroglu au cărat la sediul partidului, din Șoseaua Kiseleff, numeroase cutii cu documente care atestă munca prestată de specialiștii săi în comunicare și strategie. „Sunt 12.186 de file, toate conținând informații despre tipul livrabilului, resursele implicate și orele lucrate. Sunt 2736 de livrabile distincte, peste 34.000 de ore de lucru, 80 de proiecte implementate și 47 de specialiști angrenați în proiect”, a pretins Anton Pisaroglu pentru Europa Liberă.
Marcel Ciolacu, președintele actual al PSD, spune în schimb altceva: „Toate contractele pe care le-a avut PSD în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, considerate legale de către avocaţi, s-au achitat sau sunt în curs de eşalonare a plăţilor”.
[…] sursa DISTRIBUIE PE FACEBOOK […]
O să vă ia şi şosetele din picioare pesedoşilor,noroc că dady are probleme la pîrnaie,nu se mai poartă flauşatele şi nu mai poate să meargă la „servici” , rîd camarazii de el !!! 😂😂😂