Boala lui Liviu Dragnea a devenit barometrul spaimei din PSD. Spaima de popor, care a căpătat un obicei: cum prinde picior de PSD-ist, cum îi dă cu huooo! Și cu ouă, vopsea, ketchup, pancarte, lozinci, după posibilități.
Trompeta scoasă de înaintare de Dragnea pentru a face cunoscut buletinul medical de radio-șanț este Codrin Ștefănescu, secretarul general al partidului. Acesta are o mare capacitate de a spune minciuni pe un ton grav, marțial, de zici că șeful său e pe marginea gropii. Apoi se întâlnesc și bârfesc amândoi de credulitatea unor români.
Ultimul anunț privind hernia de disc a lui Dragnea a fost făcut astăzi, la Brașov.
Codrin Ștefănescu: „Aseară a avut iarăși o problemă de sănătate. A fost câteva ore internat. A urmat procedura medicală, sperăm să fie bine, pentru că mâine urmează o ședință foarte importantă”.
E vorba de ședința în care va fi bătută în cuie lista candidaților PSD la europarlamentare.
Codrin Ștefănescu a căpătat și aptitudini de vraci. „Se pare că varianta aleasă de a face infiltrații nu este cea mai bună. Cred că va ajunge tot la operație, așa cum l-au sfătuit medicii de specialitate”.
Evident, minte. Evident, inventează. Evident, blufează. Dar a păzi cu strășnicie coloana șefului e o datorie patriotică pentru zurbagiul format la PRM-ul lui Vadim.
Grupul INFRACTIONAL PSD-ALDE trebuie DISTRUS prin orice mijloace. In momentul in care vor pierde alegerile PSD-ALDE vor spune ca nu recunosc rezultatul acestora. Vor refuza sa plece de la putere, posibil generand un RAZBOI CIVIL. Este cazul ca noi ce ce iubim democratia si O ROMANIE IN UE si NATO sa ne ORGANIZAM in FORMATIUNI DE AUTOAPARARE – a se vedea modelul polonez, sau cel croat din anii razboiului din fosta inchisoare numita JUGOSLAVIJA. Sunt medic chirurg, fost luptator in HOS si HVO alaturi de foarte multi croati din afara CROATIEI. Sunt gata sa sustin prin cunostiintele mele formarea unor unitati de autoaparare si sa functionez ca si chirurg militar. NU VREAU SA IMI VAD COPII TRAIND IN DICTATURA BESTIILOR PSD-ALDE! Sunt gata sa mor pt o ROMANIE PRO-VEST, PRO-AMERICA si ANTI-MOSCOVA! ROMANI, INTELEGETI CA SOARTA COPIILOR NOSTRI ESTE IN MAINILE NOASTRE!
OPOZITIA DUPA CASTIGAREA ALEGERILOR TREBUIE SA FACA UZ de ART. 40 ALIN.2 din CONSTITUTIE: PSD ALDE UDMR scoase IN AFARA LEGII iar TELEVIZIUNILE RTv, LATRINA 3 IMPREUNA cu “JURNALISTII” CARE AU FOST COMPLICI LA DISTRUGEREA STATULUI DE DREPT CONDAMNATI PE VIATA!
ANDREI CARAMITRU ESTE SINGURUL CARE A CERUT PUSCARIE PT BESTIILE PSD-ALDE….
ROMANI ESTE TIMPUL SA NE TREZIM! DACA VA FI NECESAR TREBUIE SA LUPTAM CU ARMA IN MANA PT DISTRUGEREA ACESTUI CANCER NEOCOMUNIST NUMIT PSD-ALDE-UDMR!
Eu cred …ca pe Dragnea il doare tare, tare DOAR in coate si in cur de Romania si de romani ! MUIE PSD !
Da, o sa zica ca face operatia chiar inainte de noul termen, asteptati sa vedeti!!! Chit ca nu e nebun sa se opereze la spate.