joi, martie 28, 2024
AcasăNewsMinciunile propagandei PSD, demolate chiar la Antena 3. Anca Dragu: salariul minim...

Minciunile propagandei PSD, demolate chiar la Antena 3. Anca Dragu: salariul minim „va crește cu siguranță” în 2021. Fără majorări sau tăieri de taxe

-

Șoc și groază, în direct, la Antena 3: Anca Dragu, negociator USR-PLUS pe programul de guvernare în coaliția cu PNL și UDMR, a demolat luni, chiar la televiziunea de casă a PSD, teza înghețării salariului minim. Afirmația Ancăi Dragu, potrivit căreia salariul minim “va crește cu siguranță” în 2021, vine în plină campanie de dezinformare-manipulare, purtată de televiziunile oligarhiei. Mai mult decât atât, politiciana USR-PLUS a subliniat că nu sunt luate în calcul nici măriri, dar nici scăderi de taxe anul viitor.

Cu aceste fraze, Anca Dragu a aruncat în aer toată munca din ultimul timp a propagandei PSD și a mass-media controlate de oligarhi, care au încercat să ațâțe opinia publică acreditând ideea că “ăștia au venit la putere ca să taie pensii, să înghețe salariile și să crească taxele”.

Ca urmare, Antena3 n-a preluat declarația oficială nici pe site, nici pe canalul de YouTube, dar a continuat să țină la vedere o știre mincinoasă, în care este citată o postare de pe Facebook a PSD, care, la rândul său, citează „sindicatele” la modul general, anonim, privind o presupusă intenție a noului guvern de a îngheța salariile!

Întrebată de reporterul Antenei 3 despre “știrea” că salariul minim pe economie va fi înghețat, Anca Dragu a răspuns că “va fi o creștere cu siguranță”. Ea a explicat că se urmărește echilibrarea bugetului prin alte mijloace: “Vom avea o reducere graduală a deficitului în următorii 4 ani. Am afecta starea economiei dacă am scădea prea alert deficitul bugetar de la 9% din PIB, cât va fi în acest an”.

- Advertisement -

Anca Dragu, fost ministru de Finanțe în Guvernul Cioloș (2016), a menționat că, în ceea ce privește salariile profesorilor, “intenția e să revenim la creșteri salariale. În plus, o mulțime de cheltuieli sociale vor fi împinse pe fonduri UE, ca și investițiile”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Uniunea Barourilor îl apără pe avocatul condamnat în lotul „Ferma Băneasa”. Ce-i promitea Robert Roșu prințului-de-tinichea

* Un preot din Craiova denunță mascarada anti-mască a unui deputat AUR

* „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

* Falsul revoluționar „Mitralieră” țipă împotriva DNA: „Anchete staliniste și gestapoviste!”

* VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -