joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsProfesorii greviști au aflat „pe surse“ că Guvernul n-are de gând să...

Profesorii greviști au aflat „pe surse“ că Guvernul n-are de gând să se țină de cuvânt. „Aveți însă 6 luni să vă pregătiți. Aveți 6 luni în care puteți reforma statul“

-

Sindicaliștii din învățământ au aflat „pe surse“ că Guvernul PSD-PNL n-are de gând să se țină de cuvânt nici în 2024, urmând să eludeze din nou legea care-l obligă să aloce 15% din PIB pentru educație. În aceste condiții, profesorii au dat publicității o scrisoare deschisă adresată președintelui Iohannis și coaliției aflate la guvernare în care anunță că rămân în grevă, așteptând să le fie îndeplinite cerințele, dar cu garanții ferme – pentru că șeful statului și politicienii aflați la putere nu mai prezintă niciun pic de încredere.

Sindicaliștii le dau un termen de grație lui Iohannis, Ciolacu și Ciucă – au 6 luni la dispoziție să reformeze statul, astfel încât să facă rost de banii necesari pentru a aloca 15% pentru educație, conform legii, și să declare acest domeniu prioritate națională.

Situația este deja dramatică în România și nu mai suportă amânare, spun cadrele didactice. Felul ocult în care acționează acum Guvernul, încercând să întoarcă elevii și părinții contra profesorilor, precum și comportamentul arogant de până în acest moment i-a convins pe greviști că politicienii n-au de gând să se țină de cuvânt. Aceștia vor reveni imediat la vechile obiceiuri, aruncând cât mai în spate problema învățământului din România, spun sindicaliștii.

Pentru că Iohannis, Ciolacu și Ciucă și-au pierdut onoarea, nu se mai poate merge pe încredere, așa că profesorii cer scurtarea termenului de aplicare a creșterii salariilor, simultan cu respectarea legii privind investițiile în învățământ și reglementări care să apere aceste lucruri.

- Advertisement -

Mai jos, comunicatul profesorilor.

„Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în acest domeniu. Deja, pe surse, am aflat că nu veți acorda, începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce prevede Legea Învățământului Preuniversitar“

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menționat mai sus în noua lege a salarizării.

- Advertisement -

Atragem atenția că salariații din învățământ aflați în grevă sunt nemulțumiți și de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învățământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade.

Menționăm că și majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federațiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflați în grevă, aceștia considerând sumele prea mici.

După cum am spus încă de la început, această grevă nu este doar pentru salarii. Acest protest extrem este și despre viitorul educației, despre percepția pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl.

Însă, modul în care Guvernul și liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfășurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajații din învățământ) și până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educație și în angajații din învățământ.

Aici, domnilor politicieni, domnule Președinte, este problema. Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în acest domeniu.

Iar primul exemplu în acest sens este că nu v-ați asumat printr-un act normativ că, odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie.

Ținem să vă reamintim și că unul dintre punctele pentru care colegii au semnat pentru grevă este creșterea finanțării.

Degeaba ați votat în Parlament o lege care prevede alocarea pentru învățământ a unei finanțări egale cu minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat, dacă nu aveți de gând să o și respectați și veți proroga aplicarea acestui articol, așa cum ați prorogat, timp de peste 10 ani, articolul privind alocarea a 6% din PIB pentru Educație.

Spunem asta pentru că, deja, pe surse, am aflat că nu veți acorda, începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce prevede Legea Învățământului Preuniversitar, pentru că bugetul nu permite această „cheltuială“.

Aveți însă 6 luni să vă pregătiți. Aveți 6 luni în care puteți reforma statul, în așa fel încât, de la 1 ianuarie 2024, să puteți acorda minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ.

Avem nevoie de educație, iar educația are nevoie de finanțare! Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională!

Și nu numai pentru noi, angajații din sistem, ci și pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeți și pe care încercați, prin declarații, să-i întoarceți împotriva noastră!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Săptămâna horror a Alexandrei Păcuraru la Realitatea Plus: xenofobie, țățism, deputat USR alungat cu minciuni, ex-ministru siderat de pocirea numelui…

* Mesaj ca la plenarele PCR: directorul Loteriei Române vrea să revoluționeze toate loteriile din Europa! Până acum, tânărul PSD-ist a „performat” doar la propria avere

* PSD își asmute hăitașii asupra profesorilor. Ciutacu urlă la greviști: „După ce ieșiți din grevă, să nu cumva să ratați cele trei luni consecutive de concediu plătit! Meritați să vă odihniți“

* EDITORIAL CARTIANU. Tăiați, bă, pensiile speciale!

* O profesoară regretă că o admira pe Dana Budeanu, după ce o mamă a imitat-o pe „vedetă“ și i-a spus „marș, fă, la ore!“. Budeanca vorbise la fel

* „Bugetul e țăndări. Aceste găști de amatori trebuiau ținute departe de trezoreria statului“. Cele 6 erori majore comise de PSD când a făcut bugetul pe 2023, analizate de profesorul Cristian Păun

* ANALIZĂ. Cum i-a trecut României glonțul pe la ureche, sub Năstase, Ponta, Dragnea și Dăncilă. China, „cel mai neiertător creditor din lume“, distruge țările pe care le împrumută

* Olaianos și-a retras pe șest plângerea împotriva TVR, după ce făcuse tam-tam că a ratat deplasarea în Qatar și cerea 200.000 de euro!

* VIDEO. „Se credea că Rusia are a doua cea mai puternică armată din lume. Acum are a doua cea mai puternică armată din Ucraina!” – Antony Blinken, secretarul de stat al SUA

* VIDEO. Dinamo revine în prima ligă, după un baraj nebun, cu 13 goluri! UTA se salvează după 5-1 în retur. Tabloul complet al sezonului viitor

4 COMENTARII

  1. Hai să fim serioși, cine a promis 15% din pib, nu credeți că este ceva exagerat, moțiv de a prelungi greva, nu au găsit alt motiv să mai și lucreze, când am fost eu la liceu nu era nevoie de meditații, profesorii își făceau treaba, acum scot analfabeți și au pretenții de salarii mari, întâi să demonstreze și pe urmă cu pretenții, până acum n-au demonstrat, iar dacă o să fie luați la bătaie de părinții a căror copii nu pot să dea bacul să nu se mire!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -