joi, noiembrie 21, 2024
AcasăJustițieProcurorul plagiator Bogdan Licu se pensionează la 52 de ani, cu o...

Procurorul plagiator Bogdan Licu se pensionează la 52 de ani, cu o „specială” de 28.000 de lei pe lună. El va deveni judecător CCR, numit de PSD, dar și cu voturile PNL

-

Plagiatorul Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general, se pensionează pe 10 iunie, la 52 de ani, pentru a putea să plece în funcția de judecător CCR, scrie G4Media.ro. Procurorul va beneficia de o pensie specială de 28.000 de lei/lună (aproape 6.000 de euro), spun surse din sistemul judiciar pentru publicația amintită.

Deși se știa că și-a plagiat în mod grosolan atât lucrarea de doctorat, cât și o carte pe care a prezentat-o ca fiind producție proprie, procurorul Licu a fost votat pe 3 mai, cu o largă majoritate (208 voturi pentru) în Camera Deputaților, pentru postul de judecător la Curtea Constituțională. Propus de PSD, acesta a câștigat detașat în fața reputatului judecător Cristi Danileț (șef de promoție), care a fost propus de USR și a primit doar 59 de voturi. În cursă a fost și Ioan Sabău-Pop, propus de AUR (34 de voturi).

Bogdan Licu este un produs 100% al fabricii de doctori de la Academia SRI. Jurnalista Emilia Șercan a demonstrat că și-a plagiat lucrarea de doctorat susținută la Academia SRI. Ulterior, după ce s-a aflat furtul intelectual al procurorului, acesta a renunțat benevol la titlul de doctor. El nu s-a oprit însă aici, ci a plagiat și o carte pe care a semnat-o, conform investigației făcute de jurnalistul Sorin Semeniuc.

Lucrurile nu se opresc aici. Proaspătul pensionar special cu 28.000 de lei/lună, viitor judecător CCR, a mințit cu nerușinare la audierile din Camera Deputaților, asumându-și munca unor colegi. El a pretins că a lucrat cele două dosare în care au fost trimiși în judecată torționarii Vișinescu și Ficior. Ulterior, s-a demonstrat însă că acele anchete au fost făcute de alți procurori!

- Advertisement -

Bogdan Licu a absolvit cu note mediocre Facultatea de Drept de la universitatea particulară Spiru Haret: 7,54 la licență și 7,08 media anilor de studiu. „Nu-mi fac cinste notele din facultate, dar trebuie să vă spun că muncesc de la 18 ani. Tatăl meu a decedat când eram mic și am făcut facultatea trebuind să-mi întrețin familia“, a explicat Bogdan Licu. În liceu, Bogdan Licu a avut note de 5 și 6, la Bacalaureat a avut nota 5 la română, iar la licență a luat 5 „de milă” la Drept Penal și 6 la Drept Civil.

Prin comparație, judecătorul Danileț – pe care majoritatea PSD-PNL-UDMR l-a respins în Camera Deputaților – a făcut Facultatea de Drept la stat, terminând-o cu media 9,82. La licență a luat media 9,33, iar diploma de doctor în drept a luat-o „pe bune”, fără plagiat și nu la Academia SRI.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. „Am primit atât de multe rachete Harpoon, încât putem scufunda întreaga flotă rusă din Marea Neagră!”

* INTERCEPTĂRI. Militarii ruși, gata să-l ucidă pe generalul Solodciuk, venit să-i oblige să atace. „Puștiul ăsta a scos cuiul grenadei și i-a spus generalului: «Hai, împușcă-mă, hai! O să explodăm împreună aici!»”

* Rușii îi torturează cumplit pe prizonierii capturați la Azovstal. Militarii sunt bătuți, electrocutați, strangulați, strânși cu cleștii și li se injectează medicamente experimentale

* Putin și ai lui, acuzați că și-au înecat intenționat marinarii de pe crucișătorul Moscova! „Au fost abandonați în bucătărie. Ofițerii au scăpat primii, ca șobolanii”

* Dintre cei doi „soldați răniți” pe care i-a vizitat Putin la spital, cel puțin unul era fals! În trecut, el jucase și rolul de „muncitor” într-o fabrică vizitată de dictator

* Un deputat rus amenință SUA: „Cenușa nucleară va veni de la voi!” / Finlanda, Suedia și țările baltice „vor trebui zdrobite”, „vrem să le distrugem”

* Firele acțiunii de compromitere a jurnalistei Emilia Șercan duc direct la vârful statului. „Operațiunea a fost pusă la cale la două ore după ce i-am reclamat ministrului Bode scurgerea unei probe din dosarul penal”

* Cum a fost posibilă a doua excludere din magistratură pentru Cristi Danileț în epoca Iohannis-PSD. „Asistăm la o anesteziere a Justiției pentru o epocă de concordie politică”

* Guvernul PSD-PNL, marele câștigător al inflației: a încasat, în doar 4 luni, cu 23 de miliarde de lei mai mult de pe urma exploziei prețurilor

* RECHIZITORIU. Fiul mafiotului Rădoi închiria spațiu la metrou cu 250 de euro pe lună și îl subînchiria cu 2.800. Profit: 237.600 de euro în 9 ani

* Real Madrid nu e o echipă, e o legendă! Nici nu trebuie să se mai prezinte la stadion, te bate doar cu istoria

* Dinamo a retrogradat la 74 de ani de când era înființată de bolșevicul Teohari Georgescu, sub ocupație sovietică

5 COMENTARII

  1. Sa luam urmatorul exemplu. O firma care colecteaza din TVA lunar 10.000 lei printr-un SRL sa spunem pe comert. Sunt necesare 3 astfel de firme care sa-i plateasca pensia lui Licu. Adica nicio taxa incasata de cumparatori nu merge la Stat pentru investitii pentru cetatenii ci pentru nulitatea Licu. Avem cea mai flagranta dovada de impostura. Un mediocru profesional, mediocru in privinta studiilor, este remunerat nemeritat cu 28.000 lei. Culmea nulitatea ajunge prin grija clasei politice judecator la CCR, alaturandu-se altor mediocrii precum Deliorga, Stan. Plagiatorul ia lunar bani cu sacul iar proastele firme nu dorm noaptea patronii care muncesc pentru Licu. Asta este Romania lucrului bine facut. In mandatul Iohannis impostura a explodat in fata romanilor. Ce pretentii sa ai de la unul care a facut bani din chirie nedatorata pe un imobil luat cu japca.

  2. Ce va mira? Nu merita, dar este de-al lor. A comis infractiunea de furt intelectual, dar si asta se poate musamalizeaza ca si alte tipuri de furt. Si, la o adica, foloseste la santaj..
    Are o pensie ametitor de mare fatza de cei care, mai valorosi decat el, care au muncit si au cotizat o viata intreaga. De ce? Fiindca asta este proiectul: sa fie
    animale mai egale decat celelalte.
    Este foarte clar ca au lucrat pentru a se constitui intr-o clasa de privilegiati cu venituri nerusinate.
    Unele legi sau proiecte de legi recente, in plina criza, le mai adauga privilegii, Nu va convine? Inghititi.

  3. Ne plangem pe buna dreptate, ne plangem justificat, suntem scarbiti peste masura … dar de cecnu ne unim sa schimbam starea de fapt a lucrurilor? Pana cand ne vom fi lasat calcati in picioare? Ei sunt o minoritate fata de o intreaga natune. Nu inteleg de ce nu se actioneaza? Nu inteleg de ce ne lasam tarati de pe o zi pe alta si calcati in picioare de niste nulitati?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -