Fondatorul companiei de mercenari PMC Wagner, Evgheni Prigojin, a scris în urmă cu câteva zile pe canalul său de Telegram că a încetat să mai recruteze infractori din penitenciare sau din colonii de maximă securitate pentru a-i trimite la război în Ucraina.
Oricum, gruparea paramilitară privată pe care o conduce Prigojin este deja plină cu mercenari lipsiți de orice experiență, neantrenați, fără condiție fizică și capacitate tactică de luptă.
Mai mult, unii dintre ei, aflați acum în prima linie a frontului, sunt grav bolnavi, suferă de boli infecțioase. Drept exemplu, un „denazificator” capturat de apărătorii lui Zelenski are HIV și hepatita C. În ciuda acestui fapt, el a trecut cu brio de controlul medical și a plecat pe front, în Ucraina! Asta arată cât de serioase sunt controalele medicale în Rusia, o țară profund coruptă.
În videoclipul filmat de un militar al armatei ucrainene, preluat de site-ul Obozrevatel.com, invadatorul rus dezvăluie că, înainte de a participa la „operațiunea specială”, își ispășea pedeapsa într-un penitenciar din Celiabinsk, fiind condamnat pentru trafic de droguri. Mai avea de stat 10 ani în spatele gratiilor.
Pe 24 ianuarie, pușcăriașul a ajuns în zona Districtului Militar de Nord, iar de-acolo în captivitatea ucrainană, fiind luat prizonier.
Conform spuselor sale, un număr însemnat de musulmani urma să fie transportați în Ucraina, pentru a se alătura PMC Wagner. Drept „cadou”, mobilizaților li s-ar fi garantat obținerea cetățeniei ruse.