Premierul Florin Cîțu a declarat luni, la o întâlnire cu primarii orașelor-municipiu, că banii se vor da la rectificarea bugetară în funcție de proiecte și nu de criteriile politice, iar decizia va fi luată de Guvern – mesaj subtil în lupta cu Orban din PNL.
Cheia în care trebuie citită declarația e următoarea: primarii liberali au nevoie de Florin Cîțu și nu de Ludovic Orban – cei doi sunt în cursa pentru șefia PNL. Deși a admis că rectificarea se poate discuta în ședința coaliției de guvernare, premierul atrage atenția că ultimul cuvânt îl are el. La partid și în interiorul coaliției, numărul 1 în PNL este Ludovic Orban, care e președintele formațiunii politice și are ultimul cuvânt. În schimb, Cîțu atenționează că banii sunt la el, decizia privind rectificarea bugetară stând în pixul său. Congresul de alegeri al PNL e anunțat pentru 25 septembrie.
Cîțu a anunțat: „Alocările de la buget nu se fac pe criterii politice. Se vor face în funcție de buget, acolo unde avem primari care știu să folosească banii. La rectficare, dacă sunt proiecte care pot fi finanțate de la buget, bineînțeles că da. Trebuie să se încadreze în cadrul legal. Vom prezenta în Coaliție rectifcarea bugetară, dar decizia și modul în care se alocă banii se face la Guvern și nu se face pe criterii politice. Aceștia sunt banii românilor din taxe și se vor duce unde vor avea cel mai mare randament în economie“.
Luptele din PNL au stârnit mari nemulțumiri în rândurile simpatizanților acestui partid, dar și ale alegătorilor de dreapta (sau anti-PSD). Tudor Chirilă a transmis săptămâna trecută un mesaj deosebit de critic, avertizându-i pe Orban și Cîțu că nu aceasta este strategia prin care se poate împinge România înainte.
Propaganda PSD a trâmbițat în ultima lună că banii de la buget s-au terminat și că investițiile locale vor fi sistate, uitând să menționeze că exact același lucru (banii alocați la începutul anului se terminau prin iulie-august) se întâmpla și în regimul Dragnea.
Florin Cîțu a dat însă asigurări, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, că primarii, indiferent de coloratura politică, vor primi bani pentru proiectele începute.
Mărirea prețului la materialele de construcție – costurile aproape că s-au dublat – este și ea luată în calcul de premier: „Aștept o propunere. Prețul materialelor de construcție a crescut. Ministerul Dezvoltării a transmis că vine cu un memorandum și cu o soluție în Guvern. Vom vedea…“.
JOSNICE METODE de „convingere” electorală (internă) cuuu… BANUL-PUBLIC!!!!!!!!!!!!!!!!
Pai,dupa ce i-a dat curaj presedintele tarii ca poate face ce vrea muschii lui la guvern,sa dea afara pe cine crede ca-i incurca socotelile sale de concurent la sefia partidului…DAR,Orban, presedintele PNL si al 3-lea om in stat,i-a raspuns fara echivoc,indirect,intrebat de jurnalisti ,ca rectificarea bugetara,adica impartirea banilor ,se va face in COALITIE !Caci guvernul este pus acolo cu acordul partidelor din coalitie si sustinut in parlament si de minoritati!!Asa ca : VISE ,nene catule !!!