Premierul Cîțu, semnale prietenoase: „Vreau să rămânem la guvernare chiar cu această situație cu partenerii de la USR-PLUS. Avem aceleași obiective. Cred că există cale de împăcare“

16
3380
Premierul Florin Cîțu duminică, la Blaj. FOTO: Alba24.ro

Premierul Florin Cîțu a afirmat duminică, în timp ce se afla la Blaj, că își dorește să continue guvernarea alături de USR-PLUS, la care s-a referit cu termenul “parteneri“, deși a acuzat partidul de șantaj și că s-ar fi aliat cu o formațiune “fascistă” (aluzie la AUR), relatează News.ro. Este primul semnal public pacifist lansat de primul-ministru către USR-PLUS după zile de tensiuni în care s-au spus vorbe grele și s-au lansat acuzații reciproce foarte grave. Afirmațiile au fost făcute în Colegiul Director Județean al PNL Alba.

Florin Cîțu, care este și candidat la președinția PNL (alegerile vor fi pe 25 septembrie), trebuie să înfrunte o moțiune de cenzură pe care USR-PLUS și AUR au depus-o împotriva sa.

Premierul a continuat să susțină că „interesul românilor este șantajat“ de USR-PLUS, care ar fi condiționat adoptarea PNDL 3 (botezat Programul Anghel Saligny) de desființarea Secției Speciale. A arătat că și-a trăit copilăria la țară, într-un sat unde s-a băgat curent electric abia în 1986, și că s-a gândit la acest lucru când „am luat acea decizie“.

El a dat asigurări că Planul Național de Investiții nu înseamnă o pușculiță pentru primarii de partid, că vor fi criterii foarte transparente prin care vor fi alocați, că va exista un sistem de urmărire a felului în care sunt cheltuiți.

Premierul Cîțu a dat asigurări că este și va rămâne la guvernare pentru că „avem un parteneriat foarte bun cu președintele Klaus Iohannis“. El spune că ar vrea să continue în guvern alături de USR-PLUS, pentru că PNL și acest partid au aceleași obiective și crede că există cale de împăcare.

Declarațiile făcute de premierul Florin Cîțu la Blaj

  • Am intrat în politică să schimb lucrurile, să fac lucrurile mai bune pentru oameni. Eu când voi lua decizii, nu le iau să vă fac dumneavoastră un bine, vreau ca dumneavoastră să le faceţi bine românilor. Atunci când am văzut că interesul românilor este şantajat, printr-un alt proiect pentru care eu am arătat toată deschiderea, de la începutul acestui mandat şi o am în continuare, a trebuit să intervin. Pentru că, până la urmă,â trebuie să arăţi ceva după această perioadă şi, dacă nu creezi cadrul legal pentru toate aceste proiecte, nu ai ce să arăţi. Aş vrea să vă spun şi partea cealaltă, pe care nu am mai spus-o. Şi eu sunt, la fel ca foarte mulţi dintre dumneavoastră, un om care a crescut la ţară, copil, până la 18 ani, la munca câmpului. Nu am avut curent electric până în 1986. Iar în 1986 când am avut curent electric, nu a venit cineva să sape şi să pună stâlpi. Nu, fiecare casă, erau vreo patru case acolo pe un deal, cinci pe un alt deal, şi ne-au spus: dacă vreţi curent electric, trebuie să vă faceţi singur stâlpii. Şi am fost şi am tăiat şi am săpat şi gropile, ca să avem curent electric. De atunci, că am tot văzut că se duc televiziunile ca să vadă unde am crescut eu, de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Şi sunt perioade în an în care nu pot să ajung acasă cu maşina, de exemplu, pe drumul care este drum de ţară, dar este un dezastru. Şi merg pe jos. Şi părinţii mei, şi mama mea, Dumnezeu să o ierte, stăteau acolo şi nu ajungeau. Trebuia să iei tractorul ca să ajungi acasă. Să ştiţi că şi la acest lucru m-am gândit când am luat acea decizie.
  • Faptul că există acest Plan Naţional de Investiţii nu înseamnă că acei bani vor fi imediat folosiţi. Acolo sunt criterii cum trebuie să fie folosiţi acei bani, cu criterii de transparentizare, cu criterii în care vom urmări cum se cheltuiesc banii, deci sunt lucruri pe care le-am făcut ca să mă asigur că banii nu sunt irosiţi. Trebuie să dai oamenilor o şansă. Dacă vor putea primarii să ia banii ca să facă facă proiecte, asta este altceva şi vom vedea, dar nu avem dreptul noi să le oprim această şansă românilor să se dezvolte. Şi aici a fost o parte din discuţie. Mai este o altă parte din discuţie, cu şantajul, ce mi s-a părut îngrozitor.
  • Ce legătură are desfiinţarea Secţiei Speciale cu Planul Naţional de Investiţii? Nicio legătură. Dar dacă noi ne lăsăm şantajaţi de fiecare dată, nu mai facem nimic, iar o coaliţie nu poate să funcţioneze prin şantaj, orice s-ar întâmpla. Nu ai cum. Nu era acum, cedam acum, era un alt proiect şi aşa mai departe. Şi nu se ajunge nicăieri. Lucrurile astea trebuie ştiute, pentru că suntem într-un punct important politic în România.
  • Noi suntem la guvernare pentru că avem un parteneriat foarte bun cu preşedintele Klaus Iohannis. De aceea suntem la guvernare, acest parteneriat există şi vom rămâne la guvernare în viitor. Eu vreau să rămânem la guvernare chiar şi cu ceea ce v-am povestit, cu această situaţie cu partenerii de la USR PLUS. Avem aceleaşi obiective. Când am pornit astă iarnă, am scris lucrurile în programul de guvernare. De fiecare dată când a fost nevoie, am intervenit pentru a debloca o situaţie şi cred în continuare că încă putem, chiar dacă s-au aliat temporar cu, sper eu temporar, cu un partid extremist, de sorginte fascistă, cred că există în continuare cale de împăcare. Proiectele românilor ar trebui să primeze.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Consilierul premierului Cîțu le cere partenerilor occidentali „să împiedice imediat” cooperarea dintre USR-PLUS și AUR pentru moțiunea de cenzură! „Am informat Comisia Europeană, SUA, Israel și Germania despre planul USR-PLUS de a crea o nouă majoritate parlamentară cu un partid neofascist, antisemit”

* Scrisoarea secretă a lui Cîțu către talibani

* Iohannis se plasează clar de partea lui Cîțu. Atac dur la adresa USR-PLUS: „s-a discreditat iremediabil”, „trădează voința cetățenilor”, „gesturi politice iresponsabile”

* Mișu Negrițoiu despre Florin Cîțu, pe care l-a dat afară de la ING: „Un mic satrap, foarte învechit. Nu știe să lucreze în echipă”. Despre Klaus Iohannis: „Plutește” / „Orban este singurul care poate să ducă PNL mai departe, voi îl îngropați. Nu-mi pasă, dar păcat de țară!”

* Mesaj dur al celui mai performant liberal. Ilie Bolojan atrage atenția taberei Cîțu că împinge PNL într-o fundătură. „Unde ne ducem mai departe? Care sunt pașii următori?”

Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

* Adrian Sârbu, părăsit de încă un om de bază. Costi Mocanu a rupt colaborarea cu Aleph, după ce Felix Drăghici plecase la Antena 1

* A murit un om enorm: Ivan Patzaichin. Mare sportiv, uriaș caracter. Medaliat cu aur la 4 Olimpiade, campion mondial de 8 ori

* Duminica neagră: a murit și actorul Ion Caramitru! În aceeași zi cu Ivan Patzaichin, și tot la Spitalul Elias

* VIDEO. Meciul de fotbal Brazilia – Argentina a fost oprit de agenți sanitari care au luat de pe teren, în minutul 7, patru colegi ai lui Messi! Partida nu s-a mai jucat

16 COMENTARII

  1. Sa inghita in sec si sa faca pace tocmai acum nu e stilul lui. Probabil ca a fost tras de urechi de cineva. Unii isi inchipuie ca absolut toate timpeniile lui Citu ii sunt insuflate de Cotroceni.
    Oricum, acum partenerii USR sunt AUR. Alianta lor o sa se numeaca USR+AUR

      • Citeste in DEX definitia aliantei. Are mai multe sensuri. Unul din senuri:”Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun.”
        Se incrie aici USR+AUR? Se inscrie. Deci poate fi numita alianta.

        • De două zile ne toooot dați definiția din „DEX” a „alianței”: V-AU SPUS CLAR TOȚI LIDERII U.S.R.-P.L.U.S. că NU FAC NICIO ALTĂ ALIANȚĂ, LA-GUVERN sau ÎN-OPOZIȚIE, ÎN AFARA COALIȚIEI-ACTUALE!!!

          Asta-i o ȘMECHERIE-IEFTINĂ, să tot vorbiți despre ceva… CARE NU EXISTĂ!!!

          În schimb, există doi… MARI NEMERNICI (!), Iohannis și MARIONETA sa Cîțu, care… NENOROCESC ROMÂNIA (acum… FAC-BLAT cu P.S.D.!!!), daaaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!

  2. Obiective comune cu USR va avea un PNL reformat dupa ce a scapat de tine, de camarila ta si partenerul vostru in instabilitatea tarii de la Cotroceni. Ce fac citule cei peste 200 000 de mii de copii care se culca nemancati, cei 5 milioane se romani aflati in saracie, cei 1 milion de pensionari cu 740 de lei pensie cu stalpii de curent, cu apa curenta si canalizarea daca nu isi permit sa plateasca facturile?! Se uita ca boii la ele, cum va uitati voi acum la criza pe care ati provocat-o! Puteai sa folosesti miliardele din Anghel Saligny pentru a eradica saracia prin programe guvernamentale sociale doar in comunitatile afectate grav de saracia lucie, nu pentru a-ti cumpara voturile baronilor locali, fariseu nesimtit ce esti care incerci sa cersesti mila cu povesti cum esti tu baiat de la sat de parca majoritatea romanilor n-ar proveni tot de la sat!

  3. Cea mai mare greseala daca cedati santajului.
    PNL sa iasa de la guvernare. Sa mearga USR sa faca guvern cu cine vor ei.Ca ei il vor acum pe Bolojan, in primavara or sa-l vrea pe Papa Francisc, si tot asa. Catu a fost foarte calm, le-a suportat multe. Daca era Bolojan matura de mult cu ei pe jos. Tocmai din cauza asta omul nu vrea sa se bage mizeria asta.

    • Cuuu… CE(-ANUME) măturați voi, AȘA-ZIȘII „liberali” (Sic!), pe jos???!

      Cuuu… AMĂRÂTELE alea deeee..25% la alegeri (DOAR cuuu… 10% mai mult decât U.S.R.P.L.U.S.!)???!

      PENIBILITATEA… PITICULUI (!!!) CARE SE CREDE/VREA… PIVOT-la-BASCHET: JALNIIIIC!!!

      • Dupa refuzul de a intra la guvernare in 2019 (ca va erodati) ati pierdut o treime din electorat. Dupa tampenia de acum sa vedem ce mai iese.
        Din ceea ce vad si ascult pe la oameni care au votat USR cred ca o sa fie jale.
        Singura concluzie „Astia sant tampiti, se autodistrug”
        Eu la baietii mei le spun „Bai husereilor, duceti-va la protest, sa-mi aduceti si mie poze cu simioni,sosoci,cerve si alte lighioane”

        • NOI… NU TRĂIM ÎN PĂDURE, cum v-ați lăudat singur mereu…, ci ÎN MIJLOCUL POPULAȚIEI, și CONSTATĂM CĂ TOATĂ LUMEA ÎNJURĂ: P.N.L. (NU și peee… Ludovic Orban, SINGURA VOASTRĂ ȘANSĂ DE SALVARE/REVENIRE!!!), CÎȚU, IOHANNIS!!!

          În acest moment, P.N.L…. NU mai are 5%, pentru trecerea pragului-electoral!!!

          VOI, TALIBANII AȘA-ZIȘI „liberali”, NU ALTCINEVA (!!!), AȚI DISTRUS ACEST PARTID!!!
          (PĂCAT!!!)

  4. MĂI, ĂSTA-I OLTEAN, MĂI.
    NICOLAE CEAUȘÂȚU, MĂI.

    ĂSTA-I ȘARPE DE DUDĂU,
    DE-ÂL GALBIN ȘI MUȘCĂ RĂU.
    (cum spune și melodia)

    Banii ăștia erau mai bine cheltuiți pentru autostrada Moldovei cea veșnic amânată, Albița – Târgu Mureș.
    Dar cel ardelean și cu cel muntean, mări se vorbiră și se sfătuiră, ca la apus de soare proiectul să-l omoare.
    Tocmai a fost respins Studiul de fezabilitate al autostrăzii, cea foarte promisă moldovenilor și prinsă într-o lege de cel ardelean și de cel muntean.
    Ce mi-e Autostrada Moldovei, ce mi-e Moțiunea de cenzură, ce nu ne place, amânăm…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here