Cîțu: „Cine face demersuri împotriva propriului guvern va suferi consecințe“. Principalul vizat: rivalul Orban

6
975
Premierul Florin Citu

Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri dimineață că parlamentarii liberali care „fac demersuri împotriva propriului partid“ vor suferi consecințe. Pare vizat Ludovic Orban, care ar trebui, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, să dea curs moțiunii de cenzură depuse de USR-PLUS și AUR.

Florin Cîțu a avertizat miercuri dimineața: “Astăzi am cerut un Birou Politic Național (întrunirea acestuia – n. red.) pentru a avea o decizie ca toți parlamentarii PNL să susțină prin toate demersurile Guvernul, niciun parlamentar să nu facă vreun demers împotriva propriului guvern, indiferent de funcția pe care o au. PNL nu face guvern cu PSD. Să fie foarte clar, PNL nu face guvernare cu PSD. Foarte clar vom face acest lucru în interior. Cine face demersuri împotriva propriului guvern se va supune consecințelor propriului statut. Mi se pare bizar să faci demersuri împotriva propriului partidׅ“.

Declarația pare să-l vizeze pe actualul președinte al PNL, Ludovic Orban, care e somat să nu meargă mai departe cu procedurile privind moțiunea de cenzură pe care a depus-o USR-PLUS cu sprijinul AUR.

Declarația lui Cîțu, care va fi urmată de o decizie a Biroului Politic Național în acest sens, urmărește și intimidarea senatorilor și deputaților PNL care ar intenționa să participe la citirea sau la votarea moțiunii de cenzură.

Florin Cîțu, sprijinit de președintele Klaus Iohannis, va candida pe 25 septembrie la șefia PNL, unde-l are contracandidat pe actualul conducător al partidului, Ludovic Orban.

Șeful Executivului a anunțat că a trimis la președintele Klaus Iohannis demisiile miniștrilor USR-PLUS împreună cu propunerile de miniștri interimari și a dat asigurări că PNL nu va face guvern cu PSD.

În seara precedentă însă, la postul B1 TV, liberalul Tănase Stamule (care anul trecut a fost varianta PNL pentru a candida la primăria Sectorului 1) a spus explicit că una din cele două soluții discutate în interiorul partidului ar fi guvernarea minoritară cu sprijinul parlamentar al PSD. Într-o intervenție telefonică în aceeași emisiune, Robert Sighiartău, secretar general al PNL, a spus că „nu va fi nicio problemă“ ca liberalii să conducă prin Guvern minoritar, această variantă fiind „în lucru“.

32 de parlamentari liberali au protestat marți față de discuțiile din partid privind guvernarea minoritară cu sprijinul PSD în Parlament.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* 5 erori majore care au dus la criza politică. Autorii lor: Iohannis, Cîțu, Stelian Ion, PNL, USR-PLUS. Analiza unui fost președinte al PNL

* PSD, PNL-Cîțu și UDMR au blocat și a patra oară moțiunea de cenzură! Cei 17 senatori și deputați care au lipsit de la ședința Birourilor Permanente Reunite

* Dan Barna: „Sunt dezamăgit. Întâlnirea cu Klaus Iohannis a fost mai degrabă formală, benignă… N-a prezentat vreo soluție, nu s-au analizat scenarii”

* Revoltă în PNL: 32 de parlamentari pro-Orban îi cer lui Cîțu să nu facă înțelegeri cu PSD

* Drulă dă cu levierul în Cîțu: „Plec din cauza unui premier iresponsabil, care nu înțelege că e terminat politic“. I s-a adresat ca baronului sindical Rădoi: “Florine, s-a terminat!“

* Orban, acuzații-șoc: „Un personaj foarte important din România a decretat ca Orban să nu mai fie președinte. Cîțu trebuia să devină guvernator BNR”

* Scrisoarea secretă a lui Cîțu către talibani

* Mișu Negrițoiu despre Florin Cîțu, pe care l-a dat afară de la ING: „Un mic satrap, foarte învechit. Nu știe să lucreze în echipă”. Despre Klaus Iohannis: „Plutește” / „Orban este singurul care poate să ducă PNL mai departe, voi îl îngropați. Nu-mi pasă, dar păcat de țară!”

* VIDEO. Șoșoacă și fanii ei au atacat un centru de vaccinare. 12 pacienți netransportabili – nevoiți să se imunizeze în localitățile vecine

* Duminica neagră: a murit și actorul Ion Caramitru! În aceeași zi cu Ivan Patzaichin, și tot la Spitalul Elias

6 COMENTARII

  1. AMENINȚĂRI, AMENINȚĂRI și iar AMENINȚĂRI: „Micul Ceaușescu” crede că așa se conduce un partid (pe care, de fapt,… nici n-a ajuns să-l conducă OFICIAL!!!) și un Guvern!!!

  2. Ajunge Cutule! Inapoi la cotet, ce faci tu este lovitura de stat impotriva Parlamentului care este forul legislativ al tarii si cel care investeste guvernul, nu invers!Cutule, sa inteleaga si jumatatatea ta de neuron, Parlamentul care te-a investit premier are dreptul sa te dea si jos!

  3. Acum este momentul de cotitură când putem pune capăt jefuirii României !
    Acum putem schimba destinul României !
    Treziți-vă oameni buni și opriți Mafia care ne-a furat și visele !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here