Simona Mărginean (42 de ani), fostă consilieră a primarului AUR din comuna Valea Lungă, județul Alba, și fostă candidată AUR Alba pentru Senatul României, a fost reținută de polițiști joi, 17 februarie. „Patrioata” AUR este suspectă de delapidare și fals intelectual. În perioada în care era poștăriță, ea ar fi sustras, din pensii, alocații și indemnizații de handicap suma totală de 35.000 de lei. Numărul victimelor sale: 54.
Femeia reţinută pentru 24 de ore, după ce a delapidat 35.000 de lei în calitate de poștăriță, este membră AUR, fost consilier local şi fost candidat la Senatul României. Ea a furat banii de pensii, pensii de boală, indemnizații de handicap și alocaţii pentru copiii din comună. Numărul păgubiților: 54 de persoane din Valea Lungă, judeţul Alba.
Fosta poştăriţă din Valea Lungă se numeşte Simona Mărginean, are 42 de ani, iar până de curând a fost consilier al primarului comunei, Dan Florin Aldea, singurul primar AUR din judeţul Alba.
Simona Mărginean ar fi fost demisă de primar luna trecută, după ce scandalul a devenit public la nivel local.
Femeia a candidat pe lista AUR la alegerile parlamentare din 2020, pe locul 3 la Senatul României. În perioada 2016-2020, Simona Mărginean a fost consilier local.
A furat banii în perioada august – decembrie 2021, la nici un an după ce a candidat pe lista AUR la Senat
Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Alba a transmis: „La data de 17 februarie 2022, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o femeie de 42 de ani, din comuna Valea Lungă, care este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și fals intelectual, ambele în forma continuată”.
Poliția a oferit detalii despre hoția politicienei AUR: „Din cercetări a rezultat că, în perioada august – decembrie 2021, femeia, în contextul exercitării atribuţiilor de serviciu, de factor poştal, şi-ar fi însuşit, pe nedrept, suma de 35.000 lei, reprezentând drepturi băneşti (indemnizaţii de handicap, alocaţii, pensii şi pensii de boală), pe care nu le-ar fi achitat unui număr total de 54 de persoane din comuna Valea Lungă. Pentru a-şi acoperi faptele, femeia ar fi semnat, în fals, cupoanele şi ar fi atestat, în mod fictiv, achitarea sumelor către beneficiarii legali”.
Prin semnarea dovezilor de primire şi a proceselor-verbale de înmânare, femeia ar fi atestat, în fals, faptul că a livrat corespondenţă expediată de instituţii publice către 36 de destinatari, persoane fizice şi persoane juridice.
Simona Mărginean a fost dată afară de la Poștă după ce s-a aflat de furtul banilor.
„Știu că politicienii actuali v-au indus o stare de dezgust şi neîncredere, dar eu…”
Cu 9 luni înainte de a începe să fure pensiile și alocațiile consătenilor, candidata Simona Mărginean susţinea în campania electorală din noiembrie-decembrie 2020, sub sigla AUR: „În prezent, sunt consiler local din partea partidului AUR în comuna Valea Lungă, funcţie pentru care am candidat tot pentru a putea da o mână de ajutor, în plus faţă de cât am făcut-o până la momentul acesta, localnicilor din comuna în care m-am născut. Acum, am nevoie de dumneavoastră pentru a face un pas şi mai în faţă, pentru a demonstra că nu doar cei cu ani grei în politică merită să fie în Parlamentul României. Ştiu că pentru toţi dintre noi e o perioadă dificilă, sunt conştientă că politicienii actuali v-au indus o stare de dezgust şi neîncredere, în special în contextul epidemiologic în care ne aflăm, dar eu va adresez rugămintea să veniţi la vot şi să optaţi şi pentru o altă variantă pentru România”.
Femeia în vârstă de 42 de ani a fost reţinută joi pentru delapidare şi fals intelectual, ambele în forma continuată.
https://www.facebook.com/simona.marginean.146/posts/1107149599688071
Ura, asta-i „dreptatea” pe care o merita natia asta care alearga dupa hoti si-i roaga s-o fure!