AcasăSportIncredibilă prăbușire a Simonei Halep, în semifinale, la Dubai: 0-7 (în tie-break),...

Incredibilă prăbușire a Simonei Halep, în semifinale, la Dubai: 0-7 (în tie-break), 0-6, după 6-2 în primul set!

-

Simona Halep a ratat calificarea în finala de la Dubai, după o înfrângere dureroasă în fața letonei Jelena Ostapenko. Deși are 11 victorii în 13 partide în 2022, tenismena română a coborât pe locul 26 în clasamentul mondial, cu numai 5 poziții peste Sorana Cîrstea!

Semifinala dintre Simona Halep (30 de ani, locul 23 WTA) și letona Jelena Ostapenko (24 de ani, locul 21 WTA) a avut o desfășurare suprarealistă. Românca a câștigat clar primul set, 6-2, și se părea că va defila spre finală.

Setul 2 a debutat cu o Ostapenko vijelioasă, 3-0, dar Simona a egalat la 3, iar jocul părea să balanseze decisiv în favoarea ei.

Letona a devenit însă din ce în ce mai agresivă, a avut și două mingi de meci, dar Simona a reușit să împingă setul în tie-break. Jocul ei era însă din ce mai chinuit.

- Advertisement -

De la 6-2, 6-6 a fost un alt meci. Simona Halep n-a mai existat pe teren. Tenisul ei a devenit tot mai bătrânesc, lipsit de inițiativă, de forță, de imaginație și de încredere. Părea o începătoare aflată în fața unei câștigătoare de Grand Slam. Dublele greșeli au abundat, chiar și două în același ghem, iar mingile câștigătoare au dispărut definitiv. Din partea cealaltă a fileului, Ostapenko trimitea rachete la care românca n-ar fi ajuns nici dacă avea picioare de doi metri.

Bref: Ostapenko a câștigat tie-break-ul setului 2 cu 7-0, iar setul 3 cu 6-0! În finală, letona o va întâlni pe rusoaica Veronika Kudermetova (24 de ani, locul 31 WTA), calificată prin neprezentarea adversarei sale din semifinale, cehoaica Marketa Vondrousova (22 de ani, locul 28 WTA).

Deși a ajuns în semifinale, Simona Halep va coborî trei locuri în clasamentul WTA, după turneul din Dubai: de pe 23 pe 26. Ea riscă să piardă și poziția de „racheta numărul 1 a României”, pe care o deține neîntrerupt de 8 ani, din 2014. Sorana Cîrstea (31 de ani) a tot urcat până pe locul 31 în WTA Ranking Live.

- Advertisement -

Pentru că a ajuns în semifinale, Simona Halep și-a asigurat un premiu de 37.500 de dolari.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Djokovici spune că decât să se vaccineze, mai bine ratează și Roland Garros, și Wimbledon!

* Rafael Nadal încheie glorios Australian Open, întorcând fantastic de la 0-2 la 3-2. O mare lecție dată lui Novak Djokovici

* Ce a înțeles tatăl lui Djokovici: „50 de gloanțe în pieptul lui Novak. Tentativa de asasinare a celui mai bun sportiv din lume s-a încheiat“

* Simona Halep și-a dat afară antrenorii după ce a fost eliminată în „optimi” la Australian Open

* Eliminare dureroasă a Simonei Halep, în „optimi”, la Australian Open. Și Sorana Cîrstea a pierdut

* Start în forță pentru tenismenele române la Australian Open: 5 din 6 s-au calificat în turul 2. Salt de la 57.164 la 112.382 de dolari

* VIDEO. Simona Halep începe anul cu un turneu câștigat la Melbourne, înainte de Australian Open. Este primul triumf după 16 luni

* Fotbal: Edi Iordănescu e, oficial, selecționerul României. Primul obiectiv: câștigarea grupei în Liga Națiunilor

* La 76 de ani, Mircea Lucescu a fost desemnat antrenorul anului în Ucraina! Românul a câștigat campionatul și Cupa, cu Dinamo Kiev, și a jucat în grupele Ligii Campionilor

* S-a făcut dreptate: Lewandowski a fost desemnat de FIFA jucătorul anului 2021. Messi n-a mai păcălit și juriul forului mondial, precum pe cel de la „France Football”

- Advertisement -

3 COMENTARII

    • Da, e gresit meci, erau mingi de set … dar nu de asta a pierdut Halep !!!
      A pierdut de fiecare data cind a jucat cu frica de a nu pierde, vorba lui CTP, si cind adversarelor le-au intrat in teren majoritatea loviturilor in forta. Si va mai pierde la fel, din ce in ce mai des, pina la retragere …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -