Recital naționalist-scârbos al lui Victor Viorel Ponta, președintele Pro România, la dezbaterea electorală de miercuri seara, de la Digi 24. Fostul premier PSD din 2012-2015 a derapat într-un discurs cu accente naționaliste și antieuropene. Un Dragnea 2!
Ponta a dat vina pe străinătate – în principal, pe Europa – pentru că nu avem nicio autostradă care sp lege Ardealul de celelalte regiuni istorice ale României.
„Eu cred că undeva în afara României s-a decis ca România europeană să se termine la Carpați și orice proiect prin care vrei să unești Bucureștiul de Ardeal să fie stopat”, a spus Ponta, apăsând pedala naționalismului și pe cea a conspiraționismului.
Afirmația lui Ponta e cu atât mai mizerabilă, cu cât autostrada Pitești – Sibiu (prima care va lega Ardealul de sudul țării) se construiește acum cu bani europeni. Miliarde de euro pentru dezvoltarea României, dați de Uniunea Europeană, dar pe care Ponta, Dragnea și alți politicieni ca ei au refuzat să-i folosească în ultimul deceniu. Guvernul Orban a băgat viteză în proiectul acesteu autostrăzi, dovadă că se poate, iar Europa chiar plătește banii pe care ni i-a promis!
„Poate că la un moment dat o să fim lăsați să legăm Moldova, București, Oltenia de Ardeal”
În dezbaterea de miercuri seara, mai întâi, Alexandru Rafila (PSD) l-a întrebat pe Victor Ponta (Pro România) de ce crede că România nu a putut să facă tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov, în condițiile în care în 2016 condiționa propria sa candidatură la alegerile parlamentare de realizarea acestui tronson.
V. V. Ponta: „O întrebare foarte dureroasă, pentru că și au am crezut mult timp: domnule, nu a putut să facă Boc, o să vin eu și o să fac. N-am făcut nici eu. Am plecat eu, zic: las’, că vine Dacian Cioloș și face. N-a făcut nici Cioloș, o să vină Dragnea, cu Grindeanu, Tudose… N-au făcut. O să vină Orban. Eu cred – aici nu vreau să vorbesc cu păcat – eu cred că undeva în afara României s-a decis ca România europeană să se termine la Carpați și orice proiect prin care vrei să unești Bucureștiul de Ardeal să fie stopat. Altfel nu-mi explic de ce, atunci când am terminat de negociat și de semnat contractul cu trei firme europene (Vinci, Strabag și Aktor), domnul Băsescu imediat mi-a făcut plângere penală la DNA. Evident că nu a ieșit nimic din acea plângere, decât s-a stopat contractul. Poate că la un moment dat o să fim lăsați să legăm Moldova, București, Oltenia de Ardeal. Deocamdată, n-am reușit niciunul dintre cei care am fost”.
„Decizii impuse de Bruxelles peste capul României”
Ulterior, Victor Ponta i-a adresa o întrebare senatorului Tanczos Barna (UDMR): „În 2013, UDMR mi-a pus o condiție pentru alianța de guvernare, pe care am respins-o, și anume susținerea acelei inițiative «Minority SafePack». În 2013, cu Guvernul României, a fost respinsă. În 2017 a revenit această inițiativă, care spune așa: Uniunea Europeană poate să intervină peste capul statelor membre la impunerea unor drepturi speciale pentru drepturile minorităților naționale. Vreau să întreb UDMR dacă veți cere același lucru pentru intrarea la guvernare după 6 decembrie: susținerea acestei inițiative peste capul României”.
Senatorul Tanczos Barna l-a înghesuit cu un răspuns aplicat: „Nu mai este cazul, pentru că dvs. ați pierdut procesul la Curtea de Justiție Europeană. Sunteți singurul prim-ministru care a susținut un asemenea demers, ați pierdut procesul în instanță, după care România a mai fost târâtă încă o dată într-un proces demarat atunci de Comisia Europeană, proces pierdut și acela. Astăzi, această inițiativă de susținere a minorităților, inițiativă cetățenască, cu peste un milion de semnături, este pe masa Parlamentului European și nu se mai pune problema dacă noi punem ca o condiție de intrare la guvernare, ci este o problemă de justiție europeană, de legislație europeană. Iar în cazul în care Parlamentul European va susține acest demers – și așa cum se vede în momentul de față, din susținerea 100% a Bundestagului, exprimată săptămâna aceasta sau săptămâna trecută, această inițiativă are toate șansele să treacă -, nu se va mai pune problema dacă UDMR sau PSD sau PNL vor sau nu vor această legislație. Ea se va stabili la nivel european, va veni în sprijinul tuturor minorităților din Europa, va avea niște obligații clare pentru statele membre în a-i respecta pe cetățenii aparținând minorităților naționale, în a-i susține în păstrarea identității lor lingvstice și culturale. Prin urmare, e o întrebare… e o întrebare proastă? Nu știu”.
A urmat un dialog în care președintele Pro România s-a cufundat în penibil.
Victor Ponta: E foarte bună, pentru că vreau să-i zic d-lui Sighiartău (PNL) ce zice inițiativa, inclusiv la fonduri europene: prevederile cu caracter general trebuie modificate, astfel încât obiectivele să cuprindă protecția minorităților naționale și promovarea diversității. Vreau să vă rog un lucru: să nu le acceptați această cerere. Eu n-am acceptat și am făcut bine. Sunt contra!
Tanczos Barna: Nu este cererea UDMR, nu se mai discută la nivelul UDMR, se discută la nivel european! (…) Ați avut o atitudine absolut neuropeană…
Victor Ponta: Da, românească, aveți dreptate! Românească! Pro-românească!
Tanczos Barna: Ați avut o atitudine neeuropeană, ați pierdut procesul. Europa înseamnă altceva decât gândiți dvs. despre minoritățile naționale. Europa înseamnă inclusiv autonomie culturală, inclusiv autonomie teritorială, înseamnă o altă atitudine față de drepturile omului.
Victor Ponta: Da! Eu sunt pro-România, nu sunt pro-Ungaria, dacă PNL v-a promis…
Tanczos Barna: România nu înseamnă doar Victor Ponta. Înseamnă și minorități naționale.
Victor Ponta: De acord, dar nu impuse de la Bruxelles peste capul României. Nu cred că PNL, care e partid național, va trăda România în felul ăsta. Sper!
Tanczos Barna: În niciun caz, a respecta drepturile minorităților nu înseamnă trădare!
Victor Ponta: Pe bune, ce probleme aveți dvs. în România?
Tanczos Barna: Pe bune, am impresia că Europa gândește altfel decât dvs.
Victor Ponta: Eu gândesc românește. Eu gândesc Pro România, aici aveți dreptate.
Tanczos Barna: Nu toată lumea în România gândește ca dvs. Norocul nostru!
Victor Ponta: Norocul nostru că nu toată România gândește ca UDMR. Eu zic că suntem 95% români, unii mai trădători.
Tanczos Barna: Dl Ponta a avut o atitudine împotriva minorităților naționale nu numai din România, ci din întreaga Europă, minorități naționale care au semnat această inițitaivă cetățenească, peste un milion de semnături, pentru a soluționa la nivel european problema minorităților naționale din Europa, nu din România! Atitudinea dânsului, care s-a îndreptat împotriva noastră, a minorității maghiare, se răsfrânge asupra tuturor minorităților naționale.
Forțe anti-România vor ca „firmele românești să dea faliment, ca să le cumpere cei din străinătate”
Ulterior, în minutul final al dezbaterii, în care fiecare participant a fost rugat să-și transmită mesajul, Victor Ponta a atins din nou ideea că cineva vrea răul României.
V. V. Ponta: „În 2015, România era în direcția cea bună, poate că devenise prea puternică. După aceea, știți, «a trebuit să moară oameni» ca să plec eu, să vină dl. Cioloș. Acum suntem din nou într-o criză și-mi doresc foarte tare ca până în 2024 să trecem toți peste criză. Să nu-i lăsăm pe cei care sunt anti-România, care vor ca firmele românești să dea faliment ca să le cumpere cei din străinătate, care vor ca românii să rămână săraci, ca să fim în continuare angajați pe doi bani în Franța sau în Italia sau aici, la supermarketuri, să lucrezi la casă ore în șir și să fii tratat ca un obiect. Cred că pot să conduc România să ieșim încă o dată din criză, alături de cei din Pro România, alături de toate partidele care sunt pro-România, deci clar nu alături de UDMR. După discuția din seara asta, m-am lămurit. Cred că România are potențialul de a ieși din această criză cum a ieșit după 2012: mai puternică, cu oameni mai înstăriți, care nu mai au problema zilei de mâine”.
Marsave teorii mai lanseaza Ponta, astea care circula in capetele celor care se uita la Antena 3de ani de zile. Deci Ponta e un ul din promotorii acestor teorii ANTIEUROPENE. Ce vrea Ponta? Inapoi la comunism sau la vasalitatea fata de Rusia prin care vor fi respinse relatiie economice cu Uniunea Europeana???
CATA MARSAVIE!!!! El si-a vazut sacii in caruta, nu-l intereseaza daca romanii vor sa traiasca bine cu ajutorul banilor europeni, intr-o companie selecta de state civilizate…Nu-l intereseaza, pentru ca el are relatiile lui cu rusii si cu chinezii…Ce sa se faca Romania cu atatea capete care toate trag in directii diferite dupa cum le suna lor bine ?!!!
Adriana, mizeria asta de ponta nu-si vede in clipa de fata sacii-n caruta, pentru ca risca sa nu mai ajunga in parlament, sa nu mai beneficieze de imunitate, si sa fie luat la scarmanat asa cum trebuie in multimea de dosare pe care le are la DNA, numai la Ploiesti are vreo 3.
Pe de alta parte, ideile pe care le vehiculeaza prind, dovada alta mizerie cu care ne-am trezit pe cap, partidul aur, adica mana Rusiei direct in parlament, prin ordinarul asta de partid.
Eu nu inteleg de ce va pierdeti si ne pierdeti vremea cu tot felul de presuri ca dottore! Numeste presule, dottore, fortele straine daca ai cojones si inormatii, daca nu ai, ascunde-te intr-o o vagauna in munti pentru ca la teorii conspirationiste cu forte dusmanoase fara nume si fara chip se pricepe tot romanul mai bine decat tine!
Nici ideea că românii au numai prieteni peste tot nu e mai bună. Dovadă faptul că suntem ţinuţi la poarta Schengenului.