Pocirea limbii

0
170
Doina Dabija

Doi tineri vorbesc între ei:

Cum ţî-i nastroienia (Cum îţi e dispoziţia?)

Da, narmalno! (Da, normal!)

Discuţie care mă duce cu gândul la alte popoare, care-şi respectă limba cu sfinţenie. Numai noi, nu ştiu de ce, ne batem joc de ea, folosind atâtea rusisme, încât săraca limbă română se sufocă. Pentru că majoritatea basarabenilor noştri, atunci când le utilizează, parcă se simt mai inteligenţi ori mai domni decât domnii.

Iar dacă-l aud pe altul că se străduiește să vorbească mai corect, exclamă imediat: „Hai, nu te lămâi! (fandosi). Vorbeşte ca lumea!”. „Ca lumea” însemnând să-ţi schimonoseşti limba.

Însă astfel de discuţii nu au loc doar între adulţi, ci şi printre copii. Mulţi elevi care studiază în România, atunci când se întorc acasă, sunt ironizaţi de colegi ori prieteni că se exprimă prea frumos, poreclindu-i „românaşi”, până când aceştia, ca să se integreze cumva în gaşca lor, încep să folosească rusisme şi ei.

Comportamentul acesta este încurajat de-acasă, unde li se spune că „moldovenii şi românii nu sunt acelaşi neam”, iar „românii îs români şi moldovenii îs moldoveni”.

Iar această mentalitate este influenţată de propaganda Kremlinului, care încearcă să ne convingă continuu că pe vremea rusului am fost fericiţi. Cu pâine şi sare şi doar cu câteva deportări pe ici, pe acolo, dar şi acelea absolut necesare. Minciuni ce nu-i deranjează pe românii basarabeni, fiindcă ai noştri sunt înţelegători şi cumsecade. Aşa că le oferă ocupanţilor credibilitate, fără însă să deschidă cărţile de istorie. Pentru că dacă ar citi, n-ar mai asculta din zori şi până în noapte numai „Katiuşa”, ci s-ar debarasa de toate rusismele din vocabularul lor şi de toate deprinderile rele pe care le-am luat de la ruşi, conştientizând că în timp ce noi vorbim cu „karoce” şi „vsio”, ei nu rostesc niciun cuvânt românesc, păstrându-şi limba lor cu sfinţenie.

Dar, până ne vom trezi din acest coşmar, teamă mi-i că într-o zi să nu se spună şi despre ţara noastră precum în versurile tatălui meu, Nicolae Dabja:

„În Taimîr, cu-o sanie cu reni –

acolo pân’ şi vara viscoleşte –

dat-am de un sat de moldoveni

ce uitaseră – săracii! – româneşte.

Şi-un coşmar visez – de atunci – prin vremi,

mă trezesc şi-mi zic: Doamne fereşte

de-o Moldovă doar de moldoveni

ce-au uitat, cu toţii, româneşte.”

Şi, de-o fi aşa, ruşii vor triumfa că au mai îngenuncheat încă un popor, răpindu-i tot ce are mai sfânt: demnitatea şi graiul.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

Un gest de curaj

Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

„Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

În căutarea demnității

De acasă – acasă

Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

Educați să ne urască

Limba unui neam

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.