Oligarhul Vlad Plahotniuc a transmis, prin Facebook, primul său mesaj de când a părăsit Republica Moldova. El nu spune în ce țară se află, dar promite că se va întoarce cândva să-și salveze propria patrie.
Există două variante: Plahotniuc s-a refugizat fie în Elveția (unde se află fosta sa soție, de care a divorțat, și copiii lor), fie în turcia (unde ar fi zburat cu un avion Cessna, pe ruta Odessa – Istanbul).
Mesajul lui Vlad Plahotniuc (fragmente)
- „Decizia de a ne retrage de la guvernare și a merge în opoziție înseamnă o nouă etapă pentru PDM, una care ne va permite să putem lucra mai mult asupra modului nostru de a face politică, să lăsăm într-o parte ceea ce nu a funcționat bine și să venim cu noi idei și acțiuni.”
- „În ceea ce mă privește, am nevoie de o pauză, dar nu pentru a mă odihni, cei care mă cunosc știu că nu-mi place odihna, știu că nu pot sta departe de proiectele noastre și de echipă. Ceea ce fac în aceste zile este să lucrez la mai multe planuri, iar cel mai important este cel prin care să reușim să readucem stabilitatea în Moldova și liniștea de care cetățenii au nevoie.”
- „În același timp, am nevoie de timp pentru a-mi securiza familia, după ce a trecut prin momente grele, inclusiv după o tentativă de răpire eșuată a mea, care a avut loc anul trecut, când mă aflam într-o vizită peste hotare.”
- „Copiii mei sunt speriați, familia mea este speriată și nu se simte în siguranță nicăieri. Familia mea are nevoie mai mult ca oricând să fiu lângă ea și eu voi sta cât este necesar, pentru ca să treacă cu bine peste aceste momente și să se simtă în siguranță.”
- „Este dreptul meu să iau toate măsurile pentru a mă proteja și a-mi proteja familia sau oamenii apropiați, așa cum cred că e mai bine pentru ei. În această perioadă, Moldova nu este o țară sigură, iar asta nu din cauza posibilelor dosare inventate de oponenți, ci din cauza unora care își doresc să o preia cu forța.”
- „Până voi reveni acasă, am discutat în aceste zile cu colegii ce trebuie făcut pentru ca Partidul Democrat să activeze cât mai eficient mai departe. Am stabilit că vom face o opoziție activă și nu vom permite preluarea Republicii Moldova de către grupări de interese din afara țării. Moldovenii trebuie conduși din interiorul țării, nu din afara ei, Moldova trebuie să rămână liberă și independentă, nu să devină anexa unei alte țări sau teritoriul pe care vreun stat își face jocurile și ne umilește cetățenii.”
- „Decizia Partidului Democrat de a se retrage de la guvernare a fost luată încă de marți, însă am dorit să o implementăm prin dialog cu celelalte partide și într-un mod legitim. Am stat până vineri să așteptăm aceste discuții, dar partidele au refuzat dialogul. În aceste condiții, a trebuit să luăm o decizie care să nu adâncească și mai tare criza. Cred că am luat cea mai bună decizie în situația respectivă, însă ea nu este una prin care am abandonat obiectivele noastre sau i-am abandonat pe moldoveni, dimpotrivă, este una care ne duce și mai aproape de ei și împreună vom reveni la guvernare pentru a continua lucrurile bune începute. Cred că asta se va întâmpla curând, poate prea curând, nu o să ne rămână timp suficient ca să facem reorganizarea activității noastre politice, așa cum ne propunem.”
- „Alternanța la putere este un proces firesc și necesar într-o democrație. Partidul Democrat o acceptă și o va respecta, am demonstrat că nu ne ținem de putere. Ne-am fi dorit însă ca acest lucru să se întâmple democratic și nu prin încălcări ale legii, prin crearea unor precedente, care vor afecta grav Moldova pe termen lung. Noi ne-am fi dorit ca, în locul nostru, la guvernare să vină alți politicieni, care să acționeze la fel de independent cum a făcut-o PDM, nu niște marionete ale unor forțe străine. Dar despre aceste lucruri vom avea timp să discutăm, voi deschide mai târziu anumite paranteze, acum lucrurile sunt prea fierbinți încă și rațiunea nu este neapărat prezentă.”
- „În ceea ce mă privește, am un sentiment de vină față de moldovenii care m-au votat și față de colegii mei, că nu am reușit să opresc ceea ce urmează să se întâmple, haosul pe care îl văd ei. M-am gândit să-mi asum singur responsabilitatea și să mă retrag din politică. Asta ar însemna însă să fac un lucru în grabă, să dezamăgesc oamenii, care și-au pus speranțe în mine. Dacă m-aș retrage acum, fracțiunea PDM ar putea deveni vulnerabilă și deputații să fie presați să treacă la un anumit partid, care să-și facă singur majoritatea parlamentară și să preia Moldova.”
- „Având în vedere toate aceste aspecte, am hotărât să rămân alături de echipă, să o întăresc și să o protejez, chiar și de la distanță, în perioada în care voi lipsi.”
- „Sunt conștient că eu și Partidul Democrat avem mulți dușmani, am fost conștient de asta și când guvernarea noastră a cerut la ONU retragerea trupelor străine de pe teritoriul Moldovei și a obținut în premieră acea rezoluție istorică. Știu ce risc mi-am asumat când am inițiat legea împotriva propagandei, când am refuzat să semnez planul de federalizare a țării. Înțeleg că, din cauza asta, Moldova nu mai este un loc sigur pentru mine, dar nu sunt omul care să trăiască în frică, voi merge înainte și voi da dovadă de patriotism în continuare, voi lupta de oriunde, pentru ca țara mea să iasă de sub ocupația altor state și moldovenii să trăiască liberi în țara lor.”
- „Faptul că eu nu mă mai simt sigur în țara mea este una, eu sunt doar un om, dar faptul ca moldovenii trăiesc aceste momente de neliniște și instabilitate, faptul că siguranța lor este în pericol, că statul lor a devenit atât de fragil în câteva zile, că se uită la televizor și văd că oameni din afara țării vin și stabilesc cine cu cine trebuie să se alieze ca să conducă țara este un lucru foarte grav și periculos pentru independența Republicii Moldova și viitorul ei.”
- „Lucrurile nu sunt însă total scăpate de sub control și sunt sigur că există suficienți oameni lucizi, gata să-și protejeze țara, inclusiv politicieni cu putere de decizie în Parlament. Alții, care încă sunt euforici și înfierbântați, se vor trezi curând la realitate și vor căuta disperați ajutor chiar la PDM pentru a ieși din capcana în care au nimerit. Noi vom fi gata să-i ajutăm să iasă, dar nu și să-i iertam pentru modul în care au pus sub risc Republica Moldova și pe cetățenii ei.”
- „Mesajul pe care vreau să îl transmit cetățenilor este ca sunt pe baricade, voi reveni în țară cât mai curând, imediat ce familia îmi va fi în siguranță și eu voi fi în siguranță.”