joi, martie 28, 2024
AcasăMain"Pensionarul trântit de polițiști" - un provocator care a regizat totul. Era...

„Pensionarul trântit de polițiști” – un provocator care a regizat totul. Era dotat cu microfon și cu operator profesionist

-

Scandalul provocat de trei cetățeni agresivi – doi bărbați și o femeie – la un hypermarket din Sectorul 5 al Capitalei a fost regizat de scandalagii, precizează compania Kaufland România.

Incidentul a avut loc marți, 19 mai, dar a fost făcut public două zile mai târziu, pe Facebook, de către unul dintre zurbagii. Cei trei provocatori nu au fost lăsați să intre în magazin din cauza refuzului lor de a le fi luată temperatura (termoscanare).

Scandalul pe care l-au provocat aceștia, asortat cu amenințări și înjurături, a fost aplanat de polițiștii chemați de paza hypermarketului prin 112.

În comunicatul de presă transmis astăzi, compania Kaufland România pomenește de „două persoane”, referindu-se probabil la cei doi soți care au dat tonul scandalului.

- Advertisement -

Într-un comunicat de presă, Kaufland România precizează:

  • „Incidentul a avut loc acum două zile și a fost regizat, cu scopul de a crea senzațional, cele două persoane purtând microfon și fiind însoțite de un cameraman profesionist.”
  • „Vă confirmăm că agenții de pază au respectat procedurile, ce includ contactarea autorităților competente pentru gestionarea cazurilor de agresivitate și nerespectare a legii.”
  • „Îndemnăm clienții să respecte măsurile de protecție la cumpărături, să-și păstreze calmul și să pună sănătatea lor și a celorlalți pe primul loc.”
  • „Facem toate eforturile pentru a preveni răspândirea virusului și suntem în permanent contact cu autoritățile.”

Ce au urmărit provocatorii?

Există trei posibile motivații pentru regizarea profesionistă a unui incident de acest gen.

  1. Scandalagiii urmăreau provocarea și filmarea unui eveniment care să le aducă un mare impact pe internet (Facebook, YouTube), eventual să devină viral. Un trafic mare se poate converti în notorietate și bani.
  2. Scandalagiii fac parte dintr-un joc mai mare și periculos, cu regizor din țară sau din afară. Obiectivul: creerea de momente anarhiste pe tema favorită a conspiraționiștilor acestor vremuri – bau-baul universal care „ne vaccinează obligatoriu”, „ne bagă cipul”, „ne termoscanează”, „ne controlează cu «telecomanda 5G»”.
  3. Scandalagiii sunt doar niște teribiliști care caută o celebritate rapidă, „să-i vadă toată țara la televizor”.

VIDEO: Incidentul de la Kaufland

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

28 COMENTARII

  1. Mai usor cu concluziile fake-news. In legea starii de alerta scrie ca triajul epidemiologic se face prin masurarea temperaturii. Fiind o actiune cu valoare medicala (conduce la concluzii privind starea de sanatate in vederea triajului), masurarea temperaturii trebuie sa se supuna regulilor si regulamentelor medicale: se face de personal specializat (paznicul nu e asistent medical), intr-un spatiu care sa asigure confidentialitatea (deci nu public la intrarea in magazin pe unde trec toti clientii). Legea 55/2020 nu obliga magazinele sa puna paznicii sa faca asta. Legea nici macar nu obliga folosirea termoscanerelor pentru masurarea temperaturii clientilor, ci numai pentru masurarea temperaturii ANGAJATILOR. Masurarea temperaturii clientilor s-ar putea face cu termometrul personal al clientului, dar o alta clienta care apare in filmare a incercat asta si i-a fost refuzat accesul pe motiv ca nu e termoscanata. Mai vrei si alte exemple de abuzuri si ilegalitati?

  2. OPRIȚI ISTERIA ! NE COSTĂ VIEȚI. ȘI NE COSTĂ NORMALITATEA!
    Doru și Sorina, doi cetățeni care au refuzat să fie cobaii pândarilor de supermarket. Totul s-a întâmplat în parcare la Kaufland, în București, acolo unde cei doi intenționau să intre pentru a-și face cumpărăturile, însă au refuzat termoscanarea. Paznicul responsabil a cerut sprijinul poliției, iar aceștia au intervenit în forță, la propriu. Doru a fost încătușat abuziv, lovit cu capul de asfalt și arestat pentru nerespectarea prevederilor „legale” impuse de stat.Și gândiți-vă că este doar începutul. Firește, totul pentru binele nostru!
    Aici, videoclipul cu abuzul: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3316150408429902&id=100001049270729
    Aici, video întreg, foarte bun: https://m.youtube.com/watch?v=GNyALV2T-F0&feature=youtu.be

    • Ei au provocat „”isteria. E de vazut ce-au vrut de fapt Doru si Sabina, ce au urmarit?!!
      Nu i-a obligat nimeni sa-si masoare temperatura. Daca nu doreau, puteau sa plece.
      Pun pariu ca nu s-au revolear fi interesant sa aflam daca nu cumva s-au inscris pe lista lor.tat impotriva experimentului Firea – Cercel,

    • Imi cer scuze pentri neatentie, am dorit sa adaug o completare, dar nu am observat ca am intercalat-o in centrul unui civant.
      In loc de
      „Pun pariu ca nu s-au revol–-ear fi interesant sa aflam daca nu cumva s-au inscris pe lista lor.–-ptat impotriva experimentului Firea – Cercel,” TREBUIA:

      Pun pariu ca nu s-au revoltat impotriva experimentului Firea – Cercel, ar fi interesant sa aflam daca nu cumva s-au inscris pe lista lor.

  3. O singură întrebare: polițiștii aveau dreptul… să-l calce pe cap (!) pe acel om, fie el și „zurbagiu” (cum îl numiți dumneavoastră), în condițiile în care el… era deja imobilizat și trântit la pământ, cu mâinile la spate (încătușat chiar)? Atât întrebăm… (Restul, că a fost vorba de o scenă pregătită s.a.m.d.: probabil că așa este!)

    • Apropo…, despre polițistul acela care l-a bătut cu bestialitate, noaptea, pe un tânăr în București, prin aprilie, s-a mai auzit ceva?!?

        • Domnule Gabriel, cine calcă pe cap un om căzut/PUS la pământ și încătușat este un ANIMAL ! Haideți să nu mai fim așa de CRUZI și SÂNGEROȘI ! Milițienii și jandarmii NU au dreptul să se comporte ca niște FIARE, în NICIO ÎMPREJURARE! În plus, PORCII de milițieni NU PURTAU MĂȘTI ! DE CE ? CINE și CÂND i-a… scutit ! Cât despre ceea ce scrieți dumneavoastră…, dacă scoateți creierii din cap unui om veți înfunda, pe merit, pușcăria ! Așa încât…, vă sfătuim să NU o faceți !

          • Și rămâne întrebarea: ANIMALUL ăla de MILIȚIAN ÎMPUȚIT care l-a bătut pe acel biet tânăr acum câteva săptămâni… CE A PĂȚIT ?

          • Paul stii bine ca apreciez comentariile tale de la malul marii.Mai ales cele despre economie.
            Problema nu era ca ma duc eu sa-l omor pe acel individ. Nu am nici o sansa, ma bate ala si ma tavaleste de dracu ma ia, la cum arata.
            Problema era cu dreptul meu de a trai linistit in tara mea.
            Ce cauta acel individ acolo,ce voia sa faca?
            Trebuie sa fim foarte atenti la indivizi din astia. Fac valuri sa ascunda lucruri foarte grave.
            Ia vezi ce se pregateste in Sparlament- Programul de Relansare al PSD Lege.- Programul cum sa mai furam ceva.
            Lucruri extraordinar de grave- practic Guvernul este inlocuit de Parlament.
            Arunca o petarda din asta cu un idiot care face scandal si ei isi vad de treaba, la furat.

    • Paul vezi ca aici nu mai discutam de……
      Explica-mi si mie ce cauta individul acela acolo,ce voia sa faca?
      Eu sunt un mosulica non-violent, dar daca eram acolo ii scoteam creierii din cap acelui individ.
      Cand Tara si Neamul Tau trece prin momente de cumpana tu ce faci?

  4. Au aparut postacii pesedisti ca la comanda sa nu cumva sa aflam adevarul decat ala care-l propaga kgbul prin slugile lor din Kiseleff ,hotii care vor „libertate”,”democratie”,adica in traducere din limba lor: le trebuie spalati pe creier cat mai repede,ca se apropie alegerile!!🤔🤨

  5. NICI URMA DE SCUZE din partea KAUFLAND!
    KAUFLAND s-a autoblamat cu masurile impuse.
    Ca sa NU isi ceara scuze pentru blamul care si l-a creat singur in fata clientilor si a intregii lumi,
    Kaufland arunca pisica in curtea victimelor. Adica tot mortul este vinovat. Mai conteaza daca a fost regizat sau nu?… Kaufland, fii sigur ca pe mine nu ma vei mai avea de clienta! Niciunde in lume unde voi vedea Kaufland voi ocoli si ignora. Politistii nu au nici o scuza pentru brutalitatea si agresiunile asupra persoanelor care au refuzat termoscanarea. Kaufland nici tu nNU ai absolut nici o scuza pentru obligativitata termonscanarii fara sa iei in principiu si de drept acordul/consimtamantul persoanei.

    • Am toata admiratia pentru cum s-s comportat Kaufland in aceasta imprejurare.
      – A luat masura trierii celor care intra, asumandu-si micsorarea numarului de clienti, Cate gesturi asemanatoare exista in lumea afacerilor?
      – S-a situat, prin masurile luate, in categoria celor care au inteles corect ce e cu aceasta pandemie, ca masurile pe carestatul trebuie sprojinite.
      – Dar cel mai impresionant a fost ca a descoperit esenta acestui incident, adica faptul ca A FOST PROVOCAT!

      • Mai sunt si Mega-urile,dar ,dupa ce s-a aflat de faptul ca scandalul a fost o provocare regizata cu tot tacamul profesional,sigur se vor lua masuri mai bine puse la punct- investigatii despre cine a fost in spatele actiunii,pentru ca prejudiviul adus magazinului e mare si nu cred ca vor lasa lucrurile asa,ii vor da in judecata,dupa ce aduna avocatii toate probele!!

    • Valentinoooo,ti se vede cravata rosie de pionier pe sub bluza,sputnikaro!!!😝😜🤩cu cat vad mai multi ca tine ,sa ceara revolta in fata supermarketurilor-agenturili straine,nu,rusnako?😡😤-cu atat ma protejez mai bine,cu masca si chiar vreau sa-mi confectionez si viziera!!!😷😎

  6. As crede ca gaşca de mosnegi au urmarit sa discrediteze magazinul. Asa cum sunt surprinsi de camere video din apropierea parcarii magazinului niciun mosneag si nici babeta nu au intentia de a intra in magazin pentru cumparaturi. Avocatii magazinului trebuie sa le ceara daune materiale care sa-i usture pana-n scufita. Orice om normal daca nu vrea sa fie termoscanat nu forteaza intrarea in magazin unde poate fi acuzat chiar si de catre clienti ca le pune santatea si viata in pericol nerespectand regulamentul impus din cauza pandemiei.

    • Corect,scandalul a fost cu atat mai periculos ,caci au fost descoperite microfoane la persoanele ce se dadeau de ceasul mortii ca sunt „abuzate”: femeia era sotia asa-zisului regizor,-unul ratat,care ,dupa cat de profesionale erau aparatele,sigur a primit bani de la Sputnik,Ruptly,sau era chiar angajat!-iar celalalt actoras,vreun vecin ,ruda ,sau coleg de redactie,televiziune-toate rusesti!

  7. CA SIMPLU CETATEAN, constider ca este inadmisibil scandalul care a fost provocat la Kaufland de cei doi cetateni demonstrati ca venisera cu scopul clar de a provoca, ca si mediatizarea tendentioasa.
    Aceasta atitudine nu e singulara, face parte dintr-un intreg sir de manifestatii. De la zvonuri, la agresiunea comunitatilor de tigani., de la mediatizarea tendentioasa, pana la darea in petec a unor politicieni.
    Ar fi de ignorat daca nu ar sabota masurile de aparare impotriva groaznicei pandemii.
    Cei de la Kaufland au descoperit ca venisera echipati ca sa provoace. ESTE O OBLIGARIE a organelor statului de a merge pana la capatul firului, de a afla ce e la acest capat. De a comunica cetatenilor rezultatul.
    CA CETATEAN am dreptul sa pretind ca cei care sunt platiti pentru a ne apara de mici sau de mizerabile comploturi sa-si faca treaba.
    Vreau sa scap de senzatia ca SRI este o structura imbuibata, care doarme.

  8. Asemenea specimene iti provoacă sila, pensionarii astia care au trăit mare parte a vietii in comunism au imbatranit urat. Ma bucur ca, desi in varsta, am parinti destepti, luminati, nu scarbe de genul celor prezentati in articol.

  9. E exagerata reactia autoritatilor. Cand am vazut lrima data filmarea am crezut ca omul detinea arma de distrugere in masa daca nu un brau de explosibil.
    Si asta duce la intrebarea :ce incearca autoritatile sa remarce? Pentru ca se vede ca au fost anume instruiti sa „dea o lectie”.
    Ca este/nu o conspiratie universala, ca trebuie sa urmam toti legile, deja ramane in umbra la un asemenea gest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -