vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsPatriarhia își „tamponează“ dur clericii conspiraționiști: "Antivaccinismul abuziv și fals justificat religios...

Patriarhia își „tamponează“ dur clericii conspiraționiști: „Antivaccinismul abuziv și fals justificat religios produce martiri“

-

Patriarhia Română pare să se fi hotărât, în sfârșit, să ia atitudine și să-și pună la punct clericii conspiraționiști care au contribuit, în ultimul an, la refuzul populației de a se vaccina împotriva Covid. Preotul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a emis un mesaj foarte dur, în care afirmă că actualul val de morți e produs de „iraționalul antivaccinism abuziv și fals justificat religios“ al „unei cauze la rândul ei false“.

Mesajul, fără precedent, vine nu doar într-un moment în care, marți, s-au raportat 18.863 de noi îmbolnăviri, ci și 561 de decese, ci și la doar câteva zile după discursul delirant al Episcopului Ambrozie al Giurgiului.

Episcopul Ambrozie: „Nu vă speriați de Covid, nu vă grăbiți să vă vaccinați! Lăsați-i pe ei să se vaccineze întâi! Bată-i Dumnezeu să-i bată de dușmani!“

Prelatul i-a îndemnat pe oameni, în biserică, la slujba de Sfânta Parascheva, să nu se vaccineze, spunându-le că totul e o conspirație și că vaccinurile sunt expirate.

Predica Preasfințitului Ambrozie, Episcop ortodox de Giurgiu, a fost de o virulență fără precedent, depășindu-l în mesaj chiar și pe cunoscutul conspiraționist Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „(…) Să vă rugaţi lui Dumnezeu ca să vă dea putere să vă duceţi crucea mai departe, rămâneţi în Biserică, nu vă smintiţi de ceea ce vedeţi la TV, nu vă speriaţi nici de Covid, nu vă grăbiţi să vă vaccinaţi, lăsaţi-i pe ei să se vaccineze întâi, întâi toţi parlamentarii şi toţi senatorii şi deputaţii şi la urmă, de o mai rămâne vreun vaccin din astea 120 de milioane cumpărate de Câţu, abia atunci să vă vaccinaţi, că sunt expirate şi încearcă să le vândă în străinătate. Îşi bat joc de români! Bată-i Dumnezeu să-i bată de duşmani (…)“.

- Advertisement -

Patriarhia: „Este copleșitor ce se întâmplă pe fondul unui larg scepticism devenit letal și hrănit de un absurd conspiraționism. Iraționalul antivaccinism abuziv și fals justificat religios produce martiri ai unei cauze la rândul ei false“

Replica Partriarhiei, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, este fără echivoc: „Am văzut cu toții cumplitele imagini de la morgile unor spitale din București. Este copleșitor ce se întâmplă pe fondul unui larg scepticism devenit letal și hrănit de un absurd conspiraționism. În plină, agresivă pandemie, în contextul în care secțiile ATI ale spitalelor din întreaga țară sunt total excedate de bolnavi care agonizează, iar morgile sunt arhipline, datoria rațională și urgentă a fiecăruia dintre noi, fie și în ultimul ceas, este să ia foarte în serios boala și să asculte cu maximă luare aminte exclusiv de sfaturile medicilor, cărora le datorăm deplină încredere și recunoștință (…) Așa cum am mai spus, inclusiv iraționalul antivaccinism abuziv și fals justificat religios produce martiri ai unei cauze la rândul ei false“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* SURSE: Iohannis i-ar fi cerut lui Cîțu să renunțe la șefia noului Guvern, șeful PNL se opune!

* Cu moartea pe moarte călcând… Noi recorduri ale pandemiei: 574 de decese și 18.863 de cazuri noi în 24 de ore. Terapia Intensivă a devenit o loterie

Mama medicului conspiraționist Răzvan Constantinescu, nevaccinată, „se zbate între viață și moarte“, infectată cu Covid. Doctorul insistă că „porcăria din flacon va distruge lumea“

VIDEO. Șoșoacă s-a năpustit la Spitalul „Marius Nasta” și a agresat-o pe managera Beatrice Mahler. „Aici se întâmplă crime! Există tratament, nu vor să-l aplice!”

EDITORIAL GRIGORE CARTIANU: Ciuma lui Iohannis

VIDEO. Ambrozie, Episcopul de Giurgiu: „Nu vă grăbiți să vă vaccinați! Vaccinurile sunt expirate. Vedeți? Dau foc românilor în spitale!“

O profesoară de muzică le spune elevilor de 13 ani că dacă te vaccinezi, „ajungi legumă peste doi ani”, vei fi „cobaiul la nenorociţii ăştia de la OMS”! Compară spitalele cu abatoarele și cu lagărul de la Auschwitz

Escrocherie în Voluntari: Primăria lui Pandele a cumpărat „medalioane anti-Covid” de 30.000 de euro, neomologate în UE

CTP despre ÎPS Teodosie: „De ce nu este arestat acum și urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor?”

Medic reputat, către Cîțu: „Ce faceți e nebunie curată. E criminal. O spun de această dată ca psihiatru”

4 COMENTARII

  1. Poate că preotul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a emis un mesaj foarte dur pentru că consumase alcool – vor spune creștinii ortodocși.
    .
    DAR NOI VREM SA AUZIM PE PREASFIOASA SLUGĂ A MOSCOVEI, DANIEL, CUM INDEAMNĂ LUMEA SĂ SE VACCINEZE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -