Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, pune lupa pe o ilegalitate flagrantă făcută de PNL și de președintele acestuia, Nicolae Ciucă. O mizerie electorală – spune Orban.
Constatarea lui Ludovic Orban despre escrocheria electorală a lui Nicolae Ciucă are greutate, pentru că în ecuație sunt doi foști prim-miniștri, care au fost și colegi în Guvernul Orban (2019-2020).
Tema acestei postări pe Facebook a lui Orban arată cât de jos a ajuns PNL sub conducerea lui Ciucă, marioneta lui Klaus Iohannis. Atât de jos, încât legea e călcată în picioare, în văzut întregii țări.
E vorba de sutele de panouri gigantice plasate de-a lungul șoselelor, cu poza lui Ciucă pe fundal negru și cu mesajul: „Un ostaș în slujba țării” – același cu titlul cărții-maculatură pe care Ciucă n-a lansat-o încă, dar „amenință” că o va lansa cândva. Așadar, PNL promovează – cu bani publici, că subvenția e mare – o carte care nu există!
Ludovic Orban a sesizat însă care e de fapt miza: promovarea agresivă și ilegală a politicianului Ciucă, în speranța că astfel PNL-iștii vor obține mai multe votur la alegerile locale și la cele europarlamentare. În plus, Ciucă încearcă să se profileze și ca prezidențiabilul PNL la alegerile din toamnă, de aceea recurge la o campanie outdoor hoțească.
De remarcat că Orban scrie numele fostului său partid, pe care l-a condus până în 2021, cu litere mici, disprețuitoare: pnl. Același tratament îl aplică și celor de la PSD – psd.
Revolta lui Ludovic Orban
„Legea interzice publicitatea OUTDOOR, alta decât prin afișe de maximum 500 cm pe 300 cm, în timpul campaniei electorale. În ciuda legii, pnl a umplut țara de panouri negre cu fața lui Ciucă, președintele pnl. Adică a încălcat sfidător legea.
Nicio instituție a statului nu a facut niciun demers pentru sancționarea acestei încălcări grosolane a legii și pentru revenirea la legalitate. Ministerul de Interne, condus de PNL-istul Predoiu, se face că nu vede nimic; AEP, condusă de PSD-istul Greblă, tace mâlc; BEC tolerează complice nerespectarea legii; primarii psd și pnl din localitățile pe a căror rază administrativă se află panourile nu iau nicio măsură; media nu ia nicio atitudine față de această mizerie electorală.
Singurii care mai au puterea să sancționeze această flagrantă încălcare a legii, prin care PNL urmărește în mod evident să obțină câștiguri electorale frauduloase, sunt cetățenii români. Ei pot penaliza prin votul lor încălcarea sfidătoare a legii prin a nu vota cu partidul care calcă legea în picioare.
Oare în cât timp aș fi fost amendat și s-ar fi dărâmat panoul cu pricina dacă eu aș fi avut tupeul să-mi pun vreun panou cu un mesaj de genul: «Adevărații liberali sunt în Forța Dreptei»? Cred că în maximum o oră. Dar, evident, eu nu fac așa ceva. Nici nu mi-ar fi trecut vreodată prin cap o asemenea idee de a fenta legea pentru a mai stoarce niște voturi în mod ilegal.”
Asta ne mai trebuie, un alt Președinte născut obosit 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Ce soldat ? Pensionar la 52 de ani ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Iar presa e cea de tip Scânteia, adică slugule in solda de la Adevrarul sau cenzorii de la G4MM, Zoaie.com sau HaHaNews.
Capul lui privind la Luna/ Seamana cu-n cap de …asa cum spunea Eminescu !