sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNewsOrban anunţă urgia anti-PSD după alegeri: "Schimbăm toţi prefecţii şi subprefecţii!"

Orban anunţă urgia anti-PSD după alegeri: „Schimbăm toţi prefecţii şi subprefecţii!”

-

Zilele PSD la putere se anunţă numărate nu doar la nivel central, unde partidul Vioricăi Dăncilă a pierdut deja guvernarea, dar şi în plan local, acolo unde baronii PSD fac încă legea în multe judeţe.

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, în timpul unei întâlniri la Piteşti cu membrii PNL Argeş, că Guvernul său nu poate accepta să lucreze cu „cei pe care i-a pus Dăncilă” în funcţii de prefecţi.

De aceea, premierul PNL a promis că, după încheierea alegerilor prezidenţiale, toţi prefecţii şi subprefecţii vor fi schimbaţi”.

- Advertisement -

„Acum i-am lăsat pe prefecţi să organizeze alegerile, că dacă ne apucam să-i schimbăm pe prefecţi, imediat ne-ar fi acuzat că vrem să ne punem prefecţi. Îi batem cu prefecţii lor şi îi batem de le sună apa în cap cu prefecţii lor. Pe de altă parte vă spun foarte limpede. Prefectul este reprezentantul Guvernului în fiecare judeţ. Nu putem accepta să lucrăm cu cei pe care i-a pus [şefa PSD Viorica – n.r.] Dăncilă sau mai ştiu eu ce psd-ist pe diferite judeţe în funcţii de prefecţi. Ei dacă ar fi avut demnitate ar fi venit şi şi-ar fi scris demisia, pentru că aşa procedează normal un om care înţelege că el este pe sens invers, că nu poate să reprezinte Guvernul Partidului Naţional Liberal şi al opoziţiei în judeţ. Nu au plecat de bună voie, încă mai au timp să-şi scrie demisiile după alegeri, dacă nu şi le scriu, cu siguranţă vom înlocui toţi prefecţii şi toţi subprefecţii, nu există nici un fel de dubiu în privinţa asta”, a afirmat premierul Orban.

Liderul PNL a adăugat că este necesară „depesedizarea” celorlalte instituţii care funcţionează la nivel judeţean.

„Înlocuirea lor nu trebuie să se facă decât pe alte criterii, pe profesionalism, pe corectitudine, pe ocuparea poziţiilor publice, ca urmare a unor concursuri drepte, transparente, care să permită ca în funcţiile de conducere să ajungă cei mai buni oameni”, a subliniat prim-ministrul, potrivit Epoch Times România.

- Advertisement -

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

 

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -