vineri, aprilie 19, 2024
AcasăOpiniiUPDATE. Colonelul Mihai din Armata română, mare admirator al lui Putin. Și...

UPDATE. Colonelul Mihai din Armata română, mare admirator al lui Putin. Și pensionar special la nici 50 de ani…

-

Update 28 febr: am primit amenințări cu bătaia, ploaie de înjuraturi și intimidari jalnice de la frații rusofoni ai Colonelului Mihai. Golanii în uniformă, sensibili la critică. Că’ așa e in Rusia, nu ai voie. Probabil la indicația acestuia, aveau exact numărul meu de telefon privat, ca și Mihai. Am informații că e disperat, lovit în orgoliul de pensionar. Plătește și publicitate doar, doar să îi apară minciunile pe care eu i le-am șters. Costă? Nu-i nimic, e din pensia oferită de români pentru somn și beție la unitate. Partea bună e că a promis că nu mai zice nimic de ruși (deocamdata, pana la primul tanc in România), doar de daci:). Poate se sesizează și organele competente și poate se trezește din somn si generalul Marian Hăpău, decoratul general al carui subaltern, Gherghe (tot general, fireste) a furat 179.000 euro din fondurile serviciului secret al armatei române. Aveti toată povestea aici.

Mihai mi-a fost coleg de grupă în Academia Tehnică Militară. Eram tineri, plini de energie, dornici să facem sport, să alergăm dupa fete și dupa mingea de volei sau fotbal, aveam vise, aspirații. Mai nou, după Revoluție, gustam satisfăcuți din libertatea de a vorbi fără să ne temem de securiști. Azi e greu de ințeles de ce ne emoționa libertatea de a vorbi, dar atunci, în 1990, era ceva nou și valoros.

 

Nu o să-i dau numele întreg colonelului Mihai, și asta nu pentru că l-aș proteja în vreun fel. Fanatismul său, admirația nețărmuită pentru dictatorul Putin îmi produc silă și astăzi. Faptul că sunt mulți ca el îmi produce groază. Colegii din Academie care citesc acest material știu exact cine e personajul. Irelevant ca persoană pentru publicul larg, devine subiect doar pentru că definește un grup masiv în uniformă, un fenomem. 

- Advertisement -

Armata Româna a fost un grup rasfațat al societatii și cumva asa este normal. Cu condiția ca pregătirea lor, ideea că în orice moment își vor face datoria să nu fie o minciună gogonată. 

 

Totuși, pentru faptul că militarii români au fost scoși basma curată pentru crimele de la Timisoara (a văzut toata lumea ce s-a întâmplat acolo), Sibiu (trăgeau cu tunul peste gardul unitații, în sediul Miliției și al Securitații) și Bucuresti (Universitate-Intercontinental, Piața Palatului, Ministerul Apărării din Drumul Taberei, Academia Militară de la Drumul Sării, stadionul Steaua din Ghencea, Aeroportul Otopeni etc.), această minciună enormă si îngrozitoare a sistemului de justiție românesc nu este complet digerabilă nici astăzi. La Revoluție aveam 18 ani.

- Advertisement -
Armata Română la Revoluție. Timișoara

Zilele trecute discutam cu fiica mea de 28 de ani pe marginea iminentei cotropiri rusești a Ucrainei (fie ea parțiala) și delirul imperialist din capul lui Vladimir Putin.

Îi spuneam ei ceea ce am să vă spun și vouă, în special cititorilor mai tineri.

Libertatea este o marfă scumpă

Ca orice marfă scumpă, atunci când o primești gratis sau aproape gratis, valoarea ei în ochii tăi scade artificial. 

 

Tinerii nascuți în România Liberă, de dupa 1989, au primit libertatea gratis. Libertate pe care cei dinainte nu au avut-o deloc, dar și-au câstigat-o la un anume moment al vieții. Cu diferite forme de preț, de la adevărații revoluționari (eu nu ma număr printre ei), cei cărora le șuierau gloanțele pe la urechi (gloanțele cui?), până la cei care au trăit vremurile gri cu mineriade și framăntâri, cu falimentul național al industriei comuniste.  

În 1990, Armata Română număra 300.000 de militari angajați. Astazi avem în jur de 80.000, total insuficienți (priviți spre Ucraina) pentru a ne apăra țara în momente complicate. De ruși nici nu se pune problema, admirația noastra față de ce fac ucrainenii ar trebui să fie una autentică; mă tem însa și de “prieteni” care ne-au așteptat la cotitură cam în orice moment al istoriei.

Astăzi suntem slabi, îngrijorător de slabi, și ne mințim singuri că nu e așa, că protecția NATO e suficientă, eventual mai și cârtind un pic despre “ce caută americanul în țara noastră?”. Că așa suntem noi dintotdeauna: veșnic nepregătiți, dar și posedând un înalt simț critic.

Mihai și alții ca el au rămas sub haina militară când mulți au ales să plece. Nu au avut viață grea și în niciun caz ea nu a fost mai grea decât în civilie. Întreprinderile se închideau una după alta, cursul valutar exploda, puțini își mai amintesc ziua din 1997 când leul s-a devalorizat într-o zi cu 70%. În armată a fost călduț. Însă o viață cu orizont limitat. Dacă puteai mai mult, acel “mai mult” se irosea.

În privat, între colegi, Mihai și alții ca el aveau povești din unitațile la care fuseseră repartizați după facultate. Le spuneau cu umor prietenilor și colegilor, și cu totii râdeam de bețiile crunte, timpul pierdut și somnul dulce, toate în timpul serviciului administrat de Armata Română și plătit scump de contribuabil.

Nu înfloresc nimic, există martori ai acestor povești, iar cei din sistem, mai ales cei activi în anii de dupa Revoluție, știu exact despre ce vorbesc aici. Probabil că, într-o anumită măsură, se mai întamplă și astăzi.

Gândul îmi zboară imediat la vaccinare: procentul în armată a fost jalnic, iar subiectul ocolit cu grijă. Sincer, în afară de americani, a fost ocolit în mai toate armatele. Nu am avut statistici, dar am avut un indiciu despre “unde e nivelul” acolo. Știți de ce nu se oferă public statistici despre procentul de militari vaccinați? Pentru că el este semnificativ sub cel al mediei naționale. Concluzia e a voastră!

Știu că unora în uniformă nu le va face plăcere să citească ce scriu eu aici, dar ideea este de a nu ne mai preface. Mai ales când invazia rusă este palpabilă și se apropie de granițele noastre.

Pentru că “mâine“ ar putea fi cazul ca acești putiniști să fie pusi în poziția să-și facă treaba pentru care s-au pregătit atâta, iar unii au încasat atâta: să-și apere țara!

Și vă spun fără detalii că situația este străvezie.

Postare a unui ofițer al Armatei Române pe Facebook. Atât a putut…

Mihai, colonel român, este un mare admirator al lui Putin

Convins cumva că are ceva deștept de spus, tânjind după atenție, colonelul Mihai a împărtășit tuturor din jur admirația sa față de cinicul dictator. Postări halucinante despre “un adevărat lider”, “singurul președinte adevărat” și alte asemenea aberații. Toată lumea a aflat, mai puțin Direcția de Informații a Armatei – armată NATO! Cum au permis unor ofițeri superiori să emită asemenea porcării în spațiul public, asta e ceva greu de înțeles. 

Iar cu admiratorii lui Putin în uniformă a armatei române, situația este chiar gravă. Acești indivizi ar trebui identificați și scoși din serviciul militar.

De ce? Hai să nu ne mințim, măcar aici: România nu are motivație mai mare să investească în apărare decât pericolul Putin și Orban. Păi, dacă tu ești fan al lui Putin, cum te poți pregăti pentru a te (ne) apăra de el, când tu admiri și-i prețuiești toate ticaloșiile? Ca să nu mai vorbesc de trădători și spioni. De unde să recrutezi spioni mai ușor decât dintre guralivii admiratori care își postau părerile pro-ruse pe Facebook?

Postare a unui ofiter al Armatei Române pe Facebook

Trebuie spus că Mihai posta mult

Mult! Foarte mult! Vladimir Putin revenea mereu și mereu în textele colonelului Mihai, majoritatea duse la limita fanatismului. Și alții, foști și actuali ofițeri, făceau la fel. Unul dintre ei sărbătorea cu adevarat zilele sovieticilor. Ca să nu mai dau exemple despre faptul că „suntem vânduți americanilor”, „colonie” și alte asemenea bazaconii. 

Unde era contraspionajul militar? Păi, la câtă activitate au rușii în România, cred că sunt foarte ocupați. Dincolo de opinii personale, colonelul Mihai și-a exprimat de zeci de ori opinia admirativă față de ruși și de Putin pe Facebook și nu a pațit nimic. Deci, sistemul nu funcționează. Mă refer la protecția față de trădători. 

Ca Mihai sunt mulți în armata română și ăsta e sensul materialului. 

Și când spun mulți, vă rog sa luați asta ca atare. Iar așa ceva este de o gravitate extremă și nu poate fi trecut cu vederea. Aveți câteva postări ale unor foști și actuali ofițeri.

Nu le dau numele pentru că au fost vremuri când am mâncat aceeași pâine împreună, până când drumurile noastre s-au despărțit (și) ca urmare a acestor aberante fanatisme în favoarea unei țări (Rusia) care ne-a făcut în istorie atât de mult rău.

Cu colonelul Mihai, de pildă, m-am certat rău pe tema asta și aș face-o oricând din nou, însă fără nicio plăcere. Mesajele pe care le împrăștie, el și cei ca el, mi se par extrem de periculoase.

România a avut trădători în uniformă despre care în istorie se vorbește puțin sau deloc. În 1917, când a capitulat în fața Germaniei ce se înțelesese cu Rusia lui Lenin, dar și în 1940,  când a cedat 2/3 din țară fără să tragă un foc de armă (cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, a Dobrogei, plus cedarea nordului Transilvaniei), precum și în alte momente, trădătorii în uniformă au fost activi, toxici și au făcut un rău enorm. Ăsta e și motivul pentru care legea pedepsește în teorie atât de aspru spionajul și trădarea.

Căpitanul Mihai Lupoi, vedeta în uniformă a Revoluției din decembrie 1989, a recunoscut ulterior că era un apropiat al șefului agenturii GRU de la acea vreme, tovarășul Maiorov.

Mihai Lupoi la Revoluție
Mihai Lupoi la Revoluție

Generalul Ștefan Kostyal, degradat până la soldat simplu de Ceaușescu și băgat în celulă cu Sorin Ovidiu Vîntu pentru că fura și curent electric după ce fusese dovedit ca spion sovietic, a fost reactivat după 1990. Avea nevastă rusoaică și apartament la Moscova.

Stefan Kostyal, trădătorul dovedit și reactivat de Iliescu și Militaru

Cazul cel mai trist la Revoluție l-am avut în spionul rus Nicolae Militaru. Tovarașul Iliescu l-a făcut imediat ministrul Apărării. Moscova avea deja președinte în România – pe Ion Iliescu -, dar a încercat să creeze și o a doua variantă convenabilă, așa că Militaru a candidat la alegerile prezidențiale din 1996. S-au și găsit 28.311 de cetățeni români să-l voteze (0,22%). O lună mai târziu a murit (poate că pentru că a luat un scor prea mic…). Acum sper că stă în smoala până la gât, la foc intens, așteptându-l pe Ion Iliescu. Cei doi au făcut un rău imens acestei țări.

Probabil cei mai mari trădători de țară din ultimul secol: Ion Iliescu și Nicolae Militaru

Chiar dacă timpul a trecut și între timp armata română s-a mai curațat de spioni sovietici, colonelul Mihai și ceilalți admiratori în uniformă ai președintelui Putin definesc o problemă gravă, reală și aparent insuficient tratată de către serviciile de contraspionaj. Cine credeți că a generat sabotajele de azi din vestul Ucrainei? Oare învățăm ceva vreodată din ce se întâmplă în jurul nostru?

De curând, colonelul Mihai a ieșit la pensie, când încă nu implinise 50 de ani, pe o pensie (prea) generoasă raportat la activitatea sa, pensie oferită de statul român. Postează de zor numai bazaconii, iar când postările despre cât de minunat e Putin „nu mai dau bine”, folosește alte mesaje naționaliste ieftine; de pildă, avatarul său pe Whatsapp este “GLORIE DACIEI MARI, UNITE ȘI LIBERE”. Te doare capul! 

În spatele lui rămân un număr îngrijorător de mare de admiratori ai lui Vladimir Putin, toți în uniformă a Armatei Române. Pe geam, în Kiev șuieră rachetele lui Putin, plătite și de români când alimentează la Gazprom sau Lukoil.

Ticălosul președinte rus rânjeste superior, convins că va rămâne în istoria Rusiei și în memoria lui Mihai ca un mare lider.

Dar am o veste pentru amândoi: UCRAINENII VOR REZISTA. Cu mult sânge și sacrificiu, dar vor rezista.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”

* DOCUMENT. Discursul video în care Putin a anunțat invadarea Ucrainei a fost înregistrat încă de luni, când a semnat decretul privind independența regiunilor Donețk și Lugansk

* A început războiul! Rusia a declanșat „invazia totală a Ucrainei”, din 3 direcții. Explozii în marile orașe, inclusiv Kiev, iar Harkov e sub presiune. Boris Johnson: „Putin a ales calea vărsării de sânge”

* Rusia susține că a lichidat apărarea antiaeriană a Ucrainei. Kievul anunță că a doborât un elicopter și 5 avioane rusești. Bombardamente în toată Ucraina

* „Un act sinucigaș pentru Putin și dezastruos pentru poporul rus. O rușine istorică”

* VIDEO. Din Transnistria se lansează rachete asupra Ucrainei! În teritoriul separatist moldovean staționează trupe rusești

* Panică la Kiev, coloane interminabile cu mașini care fug spre Vest. Rușii au intrat în Ucraina din 4 direcții, sute de tancuri vin dinspre Belarus spre Kiev

* Germania blochează Nord Stream 2, Rusia amenință: „Europenii vor plăti în curând 2.000 de euro pentru 1.000 de metri cubi de gaz!”. Acum, prețul – deja umflat – e de aproape 800 de euro

* Delirul istoric al lui Putin. Minciunile prin care și-a justificat hăcuirea Ucrainei. I-a criticat chiar și pe Lenin, Stalin, Hrușciov și Gorbaciov, care au fost „prea generoși” cu Ucraina!

* Mircea Lucescu: „Nu plec din Kiev. Eu nu sunt laș, n-am plecat nici când a început nebunia la Donețk, în 2014”

* Planul criminal: „China trebuie să susțină Rusia emoțional și moral. Va avea nevoie de ea când se va lupta cu SUA pentru Taiwan”. Ordinele Guvernului chinez pentru presă au fost făcute publice, din greșeală, chiar de o publicație a Partidului Comunist

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Greu de digerat materialul!! Eu eram un amarit de VM, lunetist, cind rusii au intrat in Afganistan!!!
    Iii sustin pe Ucrainieini!!! Sint convins ca vor rezista( cu pierderi). ONU trebuie urgent sa declare Rusia stat Agresor, conform cartei ONU!!

    • @mihai: si ce anume e greu de digerat? ca avem asemenea oameni? ONU pentru criminali ca Putin, nu exista. Rusia trebuie dezmembrata pentru ca lumea sa fie sigura.Multumesc pentru comentariu!

  2. Este un vechi proverb romanesc: ,,vorbeste ciob de oala sparta” sau ,, vezi gunoiul sau paiul din ochiul altuia și nu vezi bârna din ochiul tău”!
    Omul ala ar trebui sa va dea in judecata!

    • @adriana: zau? dar pe tine ce te supara asa de tare? ruda? prietena? parte interesata? nu-ti place, ai o optiune excelenta: nu citi, ignora. Nu veni cu zoaie de bucatarie pe aici sa-mi explici cce tare l-am nedreptatit. Habar nu ai despre ce vorbim, pronbabil am povestit 10%. Sa fii sanatoasa! Ca te vad bolnava de patima.. Multumesc pentru comentariu!

  3. @Colonelul Mihai: inafara de minciuni si otrava, nu ai spus nimic. Nu asta e subiectul materialului si tu, ca orice mic trol rus, ai vrea sa il schimbi. Pentru ca e rusinos. Ai uitat brusc discursurile religioase pe care le rosteai despre maretia lui Putin, imbracat in haina de ofiter roman. Acum esti doar un pensionar care latra la stele cu uniforma de parada in dulap. Subiectul materialului sunt cei ca tine. Vad ca te-a lovit amnezia, brusc. Nu mai esti atat de vocal, niciun cuvant despre Putin. Malc! Mut! Vrei sa vorbim despre fotbal, examene si fituici. Asta ar trebui sa observe oamenii, ca ocolesti cu grija subiectul Putin, nu minciuni jalnice despre examene si studenti acum 30 de ani. Avem 50 de ani, cui crezi ca ii mai pasa de asta? Despre tradatori in uniforma, da, e subiectul zilei. In orice uniforma. Asadar subiectul nu il poti schimba. Dar imi produce satisfactie faptul ca te vad spumegand. Asa sper ca sunt toti tradatorii de tara: cu plapuma in cap, pensionari, ca sa nu mai poate face rau acestei tari si cu spume la gura. Fie ei si colegi de grupa. In Europa si deci si in Romania lucrurile sunt clare: Putin e mai rau ca dacii:). Saracu’ de tine! Si mai sugerezi ca esti intelectual… Ce draguuutz, micule mincinos admirator al lui Putin! PS: cat te-a costat publicitatea? E din pensia de ofiter la 47 de ani, oferita de statul roman din buzunarele oamenilor, nu-i asa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -