Omul lui Dumnezeu

0
537
Nicolae Dabija

Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 21 iunie 2012.

A plecat la Domnul arhimandritul Nicandru Munteanu. Acesta a fost fiul duhovnicesc al părintelui Serafim Dabija. E cel care a ctitorit pe lo­cul unde s-a aflat casa acestui mare ierarh (şi unde am locuit şi eu pe la mijlocul anilor ’70), Biserica „Chipul Mântuitorului Nefăcut de Mână”.

Părintele Nicandru (după numele lui pământesc Andrei Munteanu) era din comuna Zahoreni, raio­nul Orhei. După ce a revenit din armata sovietică, a trecut într-o zi pe la biserica din sat, care-l avea drept preot pe părintele Serafim Dabija. „Nu m-am învrednicit atunci să mă pătrund de harul Domnului Sfânt pogorât în acel timp în biserica din sat prin părintele deosebit de evlavios şi râvnitor – egumenul Serafim”, avea să scrie ulterior Arhimandritul Nicandru în cartea sa „Alături de Părintele Serafim”.

Apoi au trecut trei ani de la acea întâlnire. Viitorul arhimandrit se afla la Chişinău, la nişte cur­suri de ceasornicar. Într-o zi, un coleg de grupă l-a invitat la o slujbă a unei secte religioase. Noaptea a avut un vis pe care mi l-a povestit nu o dată. Se făcea că se afla pe un câmp şi doi bărbaţi înarmaţi îl duceau cu mâinile legate spre un cimitir de animale. Când a ajuns pe marginea unei gropi adânci pline cu animale moarte, care pluteau într-o apă murdară, cei doi l-au împins în hău. În timpul căderii, i s-au dezlegat mâinile şi el a prins să înoate printre leşuri. Când a crezut că se scufundă, s-a pomenit lângă un mal, pe care stătea preotul de la biserica din Zaho­reni în haină de călugăr. Părintele Serafim i-a întins braţul şi l-a scos din acel noroi. Apoi a pornit cu el de mână printr-o vale înflorită, cu iarbă verde şi multă lumină, spunându-i: „Să mergem împreună, că împreună vom învinge”.

Acest vis i-a schimbat viaţa ceasornicarului An­drei. Chiar în sâmbăta care a urmat, a revenit la Za­horeni şi l-a căutat la biserica din sat pe preot. I-a po­vestit visul şi atunci părintele Serafim i-a spus: „Cel de Sus ţi-a arătat drumul pe care trebuie să-l urmezi”.

La recomandarea arhimandritului Serafim Da­bija, Andrei Munteanu a intrat la Seminarul Teologic din Odesa.

Era o perioadă grea pentru credinţă, când pu­terea făcea totul să rupă legătura omului cu Dum­nezeu, persecutându-i pe cei care se credeau mai degrabă cetăţeni ai patriei cereşti decât ai patriei ateismului militant.

Ulterior, Andrei (devenit Nicandru) Munteanu a absolvit Facultatea de Teologie Pastorală din Bucureşti (1994-ʼ98), a fost deputat în Primul Parlament al Republicii Moldova (1990-ʼ93), a fondat primul Seminar Teologic din republică la Mănăstirea Chiştelniţa, a fost protopop de Teleneşti, stareţ al Mănăstirii Hârbovăţ, slujind în preajma Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului…

În această perioadă a constituit o biserică – „Chipul Mântuitorului Nefăcut de Mână” – în locul unde s-a aflat casa părintelui Serafim Dabija de pe strada Boteaza, nr. 1, din Chişinău.

Şi nu întâmplător.

În domiciliul acestuia, în Casa Mare, se aflase dintotdeauna amenajată o bisericuţă, cu fragmente din moaştele mai multor sfinţi, cu icoane, inclusiv Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Bucuria Tuturor Scârbiţilor”, cu un mic altar, unde părintele boteza, cununa, săvârşea servicii divine…

Era şi firesc ca acest loc să devină lăcaş de închi­năciune pentru această parte a oraşului.

Ceea ce a şi făcut arhimandritul Nicandru…

… La plecarea sa la Cele Veşnice, acest Om al lui Dumnezeu a fost petrecut din incinta bisericii ctitorite de el de către cei care l-au iubit şi apreciat.

A fost o slujbă impresionantă, fără egal, oficiată de Preasfinţia Sa Petru, episcop de Nisporeni şi Ungheni, însoţit de un sobor de peste 30 de preoţi, de o mulţime de călugări, de corul de maici de la Mănăstirea Hâncu…

„… Sfinţii coboară cerul pe pământ, oamenii obişnuiţi strămută pământul în cer…” (N. Iorga)

Acolo, în bolţile albastre, arhimandritul Nican­dru Munteanu s-a întâlnit cu arhimandritul Serafim Dabija, care, sunt convins, l-a îmbrăţişat părinteşte şi cu recunoştinţă pentru faptul că i-a împlinit nă­dejdile de fiu spiritual, care de-a lungul vieţii sale zbuciumate a semănat Cuvântul lui Dumnezeu ca pe o sămânţă dătătoare de viaţă pe acest pământ al oamenilor.

Nicolae Dabija, 21 iunie 2012

DE ACELAȘI AUTOR:

Stăpânii cu reflexe de slugă

Zâmbete radioactive

Patrioți în umbră

„Noi, maldavenii”

Spărgătorul de gheață

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.