Primăvară înecată-n sânge

0
486
Nicolae Dabija

Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 16 aprilie 2009.

1. Ultimul dinozaur din Europa

Zeci de mii de tineri au ieşit în Piaţă la 7 aprilie nu ca să se distreze, ci din disperare.

Ei s-au săturat de comunişti, de minciună şi de stalinism.

Pentru tânăra generaţie, comunismul a devenit un alt sinonim al sărăciei, al minciunii şi al fărădelegii.

Comunişti foarte bogaţi în lume există, dar lumea încă nu a cunoscut şi ţări comuniste foarte bogate.

Timp de opt ani de zile ei şi-au bătut joc de noi, de copiii noştri, de limba, de istoria şi de sufletul nostru.

Unica noastră vină este că nu gândim ca Voronin.

Toţi cei care nu susţin partidul comuniştilor sunt declaraţi duşmani ai statalităţii.

Toţi cei care afirmă că moldovenii sunt şi români şi vorbesc limba română sunt îndemnaţi de Voronin „să se care în România”.

Partidul comunist din Republica Moldova e ultimul dinozaur din Europa şi el trebuie să piară.

Stârvul lui urmează a fi aruncat cât mai curând la lada de gunoi a istoriei.

Pentru că a început să pută insuportabil.

2. Un scenariu diabolic

În după-amiaza zilei de marţi, 7 aprilie, circa 50.000 de protestatari s-au adunat în centrul capitalei Republicii Moldova. Tinerii scandau: „Jos comunismul!”, „Moarte minciunii!”, „Nu cenzurii!”. În paralel cu acest miting paşnic, în faţa Preşedinţiei s-a desfăşurat un altul, care a luat o turnură violentă.

Protestatarii au spart geamurile de sticlă ale sediului prezidenţial, pătrunzând şi în interior. Ulterior, peste 2-3 ore, manifestanţii au luat o decizie lipsită de orice logică: să ia cu asalt şi să incendieze sediul Parlamentului. Există tot mai multe suspiciuni că asaltul clădirii forului legislativ a fost sugerat de V. Voronin şi realizat de organele de forţă. De ce?! Pentru a nu lăsa ca mapamondul să vadă că mânia populaţiei a fost orientată doar contra preşedintelui, devenit odios, V. Voronin.

Această decizie face parte dintr-un scenariu diabolic de discreditare şi de lichidare morală a opoziţiei, de scoatere în afara legii a partidelor liberale, de legiferare a unui partid-unic, ca pe timpul URSS, de îndepărtare a Republicii Moldova de vectorul european, de transformare a acesteia într-o gubernie rusească şi de instaurare a unei dictaturi personale a lui V. Voronin şi a urmaşilor săi pentru încă cel puţin 50 de ani.

Câteva argumente că cele două clădiri au fost distruse şi vandalizate de persoane instigate sau care fac parte din structurile puterii de stat ar fi: ambele clădiri au fost incendiate din interior; cheile de la birourile care au fost deschise se aflau la administraţia Parlamentului, ca şi dublurile cheilor de la seifuri, găsite şi ele descuiate; stegarii care au arborat drapelele României şi Uniunii Europene n-au putut pătrunde pe acoperiş fără concursul pazei şi al administraţiei ambelor clădiri ş.a.

Provocatorul nr. 1, V. Voronin, a dat ordine ca poliţia să părăsească sediul Parlamentului, lăsând astfel una dintre cele mai importante instituţii ale statului neapărată.

Mi se spune că mulţi dintre vandalizatori erau reprezentanţi ai lumii interlope, scoşi direct din închisori şi aduşi în Piaţă, „să se răcorească”, chiar de temnicerii lor. Printre ei se aflau adepţi ai partidului naţional-bolşevic, membri ai comandoului („echipa de zgomote”) PPCD-ist, lucrători ai SIS-ului, ai poliţiei, lucrători ai organelor judiciare şi de anchetă, îmbrăcaţi în haine civile.

Atacatorii erau bine pregătiţi, purtau cagule, iar cei mai mulţi dintre ei nu erau deloc tineri.

3. Ţară arestată

Niciunul dintre cei care s-au dedat la acte de distrugere în sediul Parlamentului n-a fost arestat. Arestările au fost efectuate în Piaţă sau în preajma ei. Argument care vorbeşte de faptul că cei din forţele de ordine n-au dorit să-i aresteze pe ai lor.

Partidul comunist pune aceste acte de vandalism pe seama opoziţiei şi a României, fără să prezinte în acest sens nicio probă demnă de a fi luată în seamă.

La 7 aprilie şi-n zilele imediat următoare au fost efectuate arestări în cămine, în aule, în clasele de studii.

Toţi copiii care purtau panglici tricolore au fost reţinuţi, anchetaţi, intimidaţi.

Au fost reţinute peste 300 de persoane (80% dintre ele nu sunt angajate în câmpul muncii), unora li s-au pus cătuşele pe mâini în clase (două dintre acestea sunt elevi din clasa a XI-a de la Liceul „Mircea Eliade”), altele au fost scoase din cămine după miezul nopţii sau reţinute în plină stradă.

Izolatoarele comisariatelor se sufocă de mulţimea celor arestaţi.

Acolo, aceştia sunt bătuţi cu bulanele, cu pumnii, cu bocancii până-şi pierd cunoştinţa. Apoi, când îşi revin, poliţişti cu cagule – şi asta pentru ca să nu fie recunoscuţi – reiau bătăile de la capăt.

Poliţiştii lovesc în cei reţinuţi ca nişte animale. Ei sunt convinşi că astfel îşi manifestă „patriotismul”.

Damian Hâncu, student basarabean la Bruxelles, s-a aflat cu doi ziarişti suedezi într-un restaurant, de unde a ieşit după ora 22.00. În stradă era aşteptat de 15 poliţişti îmbrăcaţi în civil. Aceştia au tăbărât asupra lui, l-au imobilizat şi l-au dus la Comisariatul de Poliţie din sectorul Centru. Aici, poliţiştii, în frunte cu colonelul Ştefăneţ, l-au bătut trei zile şi trei nopţi cu bocancii, cu pumnii, fără de milă. Toţi cei care-l loveau aveau cagule. I-au rupt o mână, i-au crăpat oasele, i-au afectat toate organele interne. L-au pus să semneze procese-verbale fanteziste, chiar dacă el nu fusese nici la Preşedinţie, nici la Parlament, dar fără să i se permită să le citească. A fost eliberat numai după ce le-a spus bătăuşilor săi că e cetăţean francez.

Toţi cei cu care se aflase în izolator – 25 de tineri într-o celulă de 3 x 4 metri – erau nişte trupuri sângerânde. Unii dintre ei nici nu ştiau că în centrul capitalei avusese loc un miting, fiind arestaţi în baruri, pe stradă sau în parcuri. Poliţia le strecura stupefiante în genţile lor, scriind în procesele-verbale că sunt consumatori de droguri, fixându-le termene de detenţie de minimum 30 de zile, ca între timp să li se cicatrizeze rănile şi să nu poată dovedi că au fost maltrataţi.

Mai mulţi tineri au fost asasinaţi de către poliţiştii-bandiţi.

Unul dintre ei se numeşte Valeriu Boboc, de 23 de ani, din Bubuieci, care a fost omorât în bătăi de poliţişti criminali în unul din comisariate, ca noaptea cadavrul lui să fie scos şi aruncat pe Strada 31 August din capitală.

Leziunile – o coastă fracturată, o rană adâncă din frunte, provocată de un bocanc – vorbesc de faptul că acesta a murit din cauza torturilor care i s-au aplicat.

Un alt tânăr omorât de uneltele lui Voronin (probabil, nişte tineri şi ei) e Ion Ţâbuleac, de 22 de ani, din satul Bolohan, raionul Orhei, al cărui corp neînsufleţit a fost aruncat în noaptea de 7 spre 8 aprilie în curtea Spitalului de Urgenţă dintr-o maşină cu numere de înmatriculare ale Ministerului de Interne. Avea şi el coastele rupte, răni adânci la cap şi un picior fracturat.

Trei fete au fost violate în camerele de anchetă (despre asta scrie „Ziarul de gardă”) de poliţişti, care cred că astfel ei „apără statalitatea”.

Există mai multe persoane dispărute.

La Spitalul de Urgenţă, tineri mutilaţi de bătăi se află internaţi în mai multe secţii.

Cei mai mulţi au fost reţinuţi în parcuri, pe terase sau în plină stradă de către grupuri alcătuite de 12-15 poliţişti şi securişti, îmbrăcaţi în civil, care se aruncau în haită asupra acestor copii, imobilizându-i şi urcându-i în dube poliţieneşti.

Aceştia, ca nişte adevăraţi criminali, mai zac prinşi cu cătuşe de paturile lor de spital, la uşa fiecărui salon aflându-se câte un poliţist înarmat, care nu lasă pe nimeni să se apropie. Am încercat în ziua de 12 aprilie să pătrund în unul din saloanele secţiei de chirurgie de la etajul 3 al Spitalului de Urgenţă şi un poliţist mi-a spus că mă împuşcă dacă încerc să intru în secţie fără voie.

Andrei Ivanţoc, deţinut politic care a stat în închisorile de la Tiraspol 13 ani, a fost rănit grav la cap, fiind dus la Spitalul de Urgenţă, unde i s-a cusut rana.

Soţia lui, Eudochia, a fost maltratată de către „civilii” lui Papuc, care au lovit-o cu pumnii şi picioarele, având şi dânsa nevoie de îngrijire medicală.

Şi deputata Valentina Cuşnir a fost lovită în cap, înşfăcată de păr şi târâtă pe asfalt de nişte brute.

Ea zace în ghips la Spitalul de Urgenţă. Mai mulţi tineri protestatari se zbat între viaţă şi moarte aici, dar şi la Spitalul MAE şi cel Militar.

Rănile nu le-au fost provocate în stradă, ci în cadrul Comisariatelor de Poliţie.

Fostul consilier prezidenţial Sergiu Mocanu a fost arestat în plină stradă. Timp de o săptămână de zile i se cere să recunoască precum că anume el a adunat în centrul Chişinăului zecile de mii de protestatari.

4. Provocatorii

Printre manifestanţi erau strecuraţi oameni din structurile de forţă, din securitate, procuratură etc., îmbrăcaţi în civil, care erau cei mai activi şi care îndemnau tinerii să ia cu asalt Guvernul, Preşedinţia etc.

Anume ei au provocat şi au săvârşit actele de vandalism de la Preşedinţie şi Parlament.

Ca să aflu mai exact starea de spirit a celor adunaţi în ziua de 7 aprilie, m-am plimbat prin mulţimea din Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Îmi deveniseră simpatici patru tineri ale căror strigăte răsunau în toată piaţa, care scandau iar şi iar: „Unire! Unire! Unire!”, dar, apropiindu-mă de ei, am descoperit stupefiat că aceştia vorbeau între ei… ruseşte.

În ziua de miercuri, în mulţimea din PMAN erau mai mulţi securişti decât protestatari. Ei mergeau prin mulţime şi îndemnau tinerii să ia cu asalt Guvernul.

– Faceţi ce-a zis Bratu!, urla un om în civil de vreo 45-50 de ani.

M-am apropiat de el.

– Vă cunosc şi de la alte manifestaţii, îl iau eu pe de departe. Cum vă spune?

– Dodon.

– Dodon şi mai cum?!

– Dodon Vasile.

– Şi ce grad aveţi?

Când a auzit această întrebare, numitul Dodon Vasile s-a topit în mulţime.

Ce cuvinte sfinte rostise Ilie Bratu?

La 7 aprilie, acesta a strigat de la microfon câteva fraze preluate de toate televiziunile ruseşti, care le reproduceau pe fundalul sediului în flăcări al Parlamentului:

– Noi n-avem nevoie de preşedinte, noi avem preşedintele nostru la Bucureşti! Noi nu avem nevoie de Parlament, Parlamentul nostru se află la Bucureşti! Noi nu avem nevoie de Guvern…

Ş.a.m.d.

Deşi cunoscutul provocator rostise aceste fraze în jurul orei 20.00, posturile TV ruseşti, dar şi TVM-1, le montaseră înaintea evenimentelor care se desfăşurară în jurul orelor 14.00 ale aceleiaşi zile, pentru a motiva astfel acţiunile vandalilor.

Acesta a fost argumentul principal pentru ca Voronin să afirme că debandada de la Parlament şi Preşedinţie este organizată de România, expulzând ambasadorul, cerând vize de intrare pentru cetăţenii români etc., şi pentru ca Vladimir Ţurcan, preşedintele Comisiei juridice a Parlamentului, să ceară ultimativ ca România să recunoască de urgenţă că cetăţenii R. Moldova vorbesc… „limba moldovenească”.

5. Federaţia Rusă e deja aici!

Din surse demne de încredere aflu că, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, pe aerodromul militar de la Mărculeşti au aterizat două avioane militare ruseşti cu armament (automate, căşti, bulane, gaze lacrimogene, scuturi etc.), însoţite de câteva zeci de „consilieri” – lucrători ai FSB (securitatea Federaţiei Ruse).

Că informaţia e veridică ne-a confirmat-o unul dintre protestatari, care ne povestea, mie şi lui Valeriu Saharneanu, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor, că în ziua de 8 aprilie s-a deplasat cu un grup de manifestanţi la Comisariatul de Poliţie din sectorul Centru să ceară eliberarea celor arestaţi. N-au reuşit aceştia să scandeze decât o singură dată: „Liberate deţinuţilor!”, că din curte a apărut un grup de bătăuşi în civil, care s-au luat după ei. Cei mai mulţi dintre manifestanţi erau tineri şi, iuţi de picior, au rupt-o la fugă. Interlocutorul nostru le-a urmat exemplul. La un moment dat, întoarce capul şi îl vede în spatele lui alergând pe Vasili Şagov (parcă aşa ne-a spus că-l cheamă), colegul lui de studii de pe vremuri de la Facultatea de Drept a Universitatăţii de Stat din Moscova.

– Vasea, cito s toboi? (Vasea, ce-i cu tine?)

„Vasea” s-a oprit, s-au îmbrăţişat şi, ulterior, la o halbă de bere, i-a spus că e colonel FSB, sosit în noaptea acelei zile în calitate de „consilier” pentru poliţiştii noştri.

Nu e oare acesta un amestec flagrant al Federaţiei Ruse în treburile interne ale unui stat care-şi mai zice suveran?!

6. Republica Moldova nu e o ţară ieşită la pensie

Pentru un viitor proces al comunismului, este stringentă deschiderea unui Dosar al crimelor comuniste, la care ar fi adunate probe ale fărădelegilor acestuia.

E necesară convocarea unei Comisii internaţionale de anchetă, care ar putea pătrunde în penitenciare, în izolatoare, în spitale… şi ar vorbi lumii întregi despre crimele din comisariate, săvârşite de călăii lui Voronin.

Societatea Civilă şi partidele politice au expediat luni un Memoriu adresat ONU, Consiliului Europei şi OSCE, prin care roagă să fie constituită şi trimisă de urgenţă în Republica Moldova o Comisie de anchetă internaţională, care ar elucida obiectiv evenimentele din 7 aprilie, adevăratele lor subtexte şi motivaţii.

E necesară o repetare a alegerilor sub supraveghere internaţională.

Republica Moldova nu e o ţară ieşită la pensie. Ea e una cu viitor în măsura în care are un tineret ce nu tolerează minciuna, prostia, dictatura.

Te salut, tineret al Republicii Moldova!

Tu meriţi să ai un viitor mai bun, tu meriţi dragostea noastră!

Nicolae Dabija, 16 aprilie 2009

DE ACELAȘI AUTOR:

Stăpânii cu reflexe de slugă

Să depolitizăm ideea Unirii!

Zâmbete radioactive

Patrioți în umbră

„Noi, maldavenii”

Spărgătorul de gheață

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.