Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 24 noiembrie 2005.
Acum câteva decenii, rușii se întrebau dacă există oameni și pe alte planete, ca să-i „elibereze” și pe ei.
„Eliberatorii”, când au venit peste noi, au strigat: „Davai ceas, davai moșie, harașo tovărășie!”. Apoi au zis: „Davai Dunai!”, „Davai Hotin!”. Acum strigă: „Davai limbă!”, „Davai Biserică!”. Ce să le mai dăm oare ca să se sature?
„Eliberatorii” ne-au adus comunismul, despre care Winston Churchill spunea: „Capitalismul împarte inegal bogăția, iar comunismul împarte în mod egalitar sărăcia”.
Anume, dânșii ne-au adus mizeria din care nu ne putem smulge.
Acum, tot ei ne aduc capitalismul. Toți străinii care fac investiții în R. Moldova sunt ruși.
Cel mai mare proprietar de moșii din Republica Moldova este Alexii al II-lea.
Știați că edificiile în care se află bisericile, mănăstirile, schiturile rupestre etc. din actuala Republica Moldova sunt privatizate?!
Ca să nu ajungă pe mâna unei mitropolii „străine”, cum este considerată cea a Basarabiei, Guvernul a adoptat o hotărâre diabolică, permițându-i Patriarhiei Moscovei să privatizeze toate lăcașurile de cult de pe teritoriul Republicii Moldova.
Astfel,
- ctitoriile lui Ștefan cel Mare de la Căpriana, Tighina și Țipova,
- ale lui Alexandru cel Bun de la Vărzărești,
- ale lui Vasile Lupu de la Orhei,
- ale lui Grigore Ghica de la Rudi, Saharna, Vasilcău și Curchi,
- ale lui Alexandru Mavrocordat de la Tabăra, Condrița și Japca,
- ale lui Petru Aron de la Căușeni,
- ale lui Ștefan Tomșa de la Butuceni,
- ale lui Mihai Racoviță de la Țigănești și Zastânca,
- ale lui Gheorghe Duca de la Hâncu,
- ale lui Constantin Duca de la Camenca și Șaptebani,
- ale lui Ioan Mavrocordat de la Ocolina,
- ale lui Constantin Moruzi de la Vadul lui Isac,
- ale lui Scarlat Callimachi de la Hiliuți,
- ale lui Mihai Șuțu de la Talmaza,
- ale lui Constantin Racoviță de la Chișinău,
- ale lui Alexandru Callimachi de la Fălești, Mereni și Jevreni,
- ale lui Grigore al II-lea Ghica de la Cosăuți, Hârbovăț și Hârjauca;
- ale lui Constantin Mavrocordat de la Chișinău, Saharna și Dobrușa,
- ale lui Alexandru Moruzi de la Brânza, Hirova și Frumoasa etc. etc. etc.,
sunt astăzi, cu toatele, proprietăți ale lui Alexii al II-lea!
De la 2001 încoace, Patriarhul rus și-a făcut acte de proprietate asupra acestora, fiind unic stăpân al ctitoriilor zidite de domnitorii noștri vreme de sute și sute de ani.
Azi, dacă o localitate dorește să treacă cu tot cu preot și credincioși la Mitropolia Basarabiei, i se spune: „Pojaluista! Treceți, dar fără clădirea bisericii, pentru că ea e a Moscovei!”.
Un preot vladimirist, entuziasmat că guvernul lui Tarlev a inclus bisericile în circuitul de afaceri, îmi povestește că a vrut să vândă biserica din sat, ca să-și cumpere moară. Considerase că moara ar fi fost mai profitabilă. Iar tot ce e profitabil îl bucură pe Dumnezeu. Numai că Alexii al II-lea n-a fost de acord. Conform legilor Republicii Moldova cu privire la culte, numai el e în drept să cumpere și să vândă lăcașurile de cult, zidite de zeci de generații – trăitori ai satelor noastre, unele în vremuri când Rusia nici nu exista ca stat.
Cred că povestea cu „independența” Mitropoliei Moldovei s-a spart ca o bășică de săpun, odată cu vizita lui Alexii al II-lea la Chișinău. Acesta s-a comportat aici ca într-o ocină a sa. A împărțit medalii, a făcut episcopi și și-a adunat birul. („Ordinul Republicii” care i-a fost înmânat de către V. Voronin face parte și el din daniile care i s-au oferit acestui „Putin” al Bisericii ortodoxe, care a fost întâmpinat la Chișinău ca un șef de stat și petrecut la Moscova cu câteva aeronave, care nici nu puteau decola de greutatea cadourilor).
Vizita lui Alexii a vorbit încă o dată despre faptul că statul nostru nu va fi independent atâta timp cât Biserica lui va mai rămâne încorporată acestui URSS spiritual, care este Biserica Ortodoxă Rusă. Atâta vreme cât V. Voronin și mitropolitul Vladimir cred că cheile de la Rai se află în buzunarul lui Alexii, care le-a sugerat că Dumnezeu nu știe decât rusește, vom tot fi parte dintr-un stat care nu mai există – URSS. Și dacă fostul imperiu și-a cedat teritoriile, Biserica lui și le mai păstrează cu încăpățânare. Imperiul Patriarhiei Ruse e unicul care a supraviețuit. Patriarhul moldovenilor își zice patriarh al „Moscovei și al tuturor rușilor”, incluzându-ne și pe noi în aceeași grămadă cu rușii.
Canonul 33 apostolic spune că „fiecare episcop și credincioșii lui trebuie să se supună celui mai mare din neamul lor”; și-atunci ne întrebăm: să fie Alexii de neamul nostru?! Să fie el oare român moldovean și noi nu știm?! Sau e o sclavie benevolă, dacă mai-marii republicii au cules demonstrativ frunzele pe care călcase fostul securist Drozdov (așa i se mai spune lui Alexii al II-lea), ca să-i sărute urmele, convinși că astfel vor ajunge și ei, închizătorii și distrugătorii de lăcașuri sfinte de mai ieri, în paradis.
În scripturi se afirmă că fiecare dintre noi se va prezenta la Judecata de Apoi cu neamul său.
Fiecare neam va veni și va da seamă în fața lui Dumnezeu, se mai zice în Apocalipsa lui Ioan.
Cu care neam – cu cel românesc sau cu cel rusesc – ne vom prezenta la Judecata de Apoi în fața lui Dumnezeu? Este întrebarea la care Biserica noastră e obligată să ne răspundă azi, ca la Judecata Supremă să nu stăm ca niște oi, așteptându-l pe Alexii al II-lea să vină să ne numere.
Când Voronin și mitropolitul Vladimir cred că ne vom înfățișa în fața Judecătorului Suprem, avându-i în fruntea noastră pe Alexii al II-lea și pe ceilalți patriarhi ruși, ei se gândesc la salvarea lor personală și poate că au și dreptate, ca oameni cu păcatele și slăbiciunile lor, să procedeze astfel, pentru că dânșii nu au nimic comun cu neamul nostru, ei făcându-și datoria lor de patrioți ruși.
Dar eu știu că moșii și strămoșii ne vor aștepta în altă parte în acel mare ceas al Judecății. Iar Ștefan cel Mare, Alexandru cel Bun, Dosoftei, Varlaam, Mihai Eminescu, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi, Sfânta Parascheva și toți ceilalți, sutele de mii de credincioși și zecile de sfinți români vor fi împreună cu neamul nostru, reprezentat în ceruri de Patriarhia de la București.
De aceea miră impertinența cu care V. Voronin, la întrebarea unui corespondent de la Pro TV dacă-l va invita la Chișinău și pe patriarhul Teoctist al României, a răspuns categoric:
– Nu!
– De ce?!, s-a mai interesat interlocutorul său.
– Pentru că Mitropolia Basarabiei e ilegală și nu e recunoscută de nimeni.
Și asta, după mai bine de patru ani de la intrarea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei!
Să nu știe președintele V. Voronin ce se întâmplă în țara lui (și tot mai puțin a noastră)?!
Să asculte el de Alexii al II-lea mai mult decât de Dumnezeu, în care nu crede, dar pe care zice că-l respectă?!
În cele două zile cât s-a aflat în Moldova lui Ștefan cel Mare, Alexii al II-lea a făcut risipă de zâmbete radioactive, de parcă sosise la Chișinău direct de la Cernobîl.
Patriarhul a colonizat Basarabia cu promisiuni, încredințându-l pe Voronin că va contribui la domolirea lui I. Smirnov. Dar tot sanctitatea sa, prin intermediul lui Iustinian, episcopul pus de el la Dubăsari, binecuvântează cohortele de cazaci în lupta lor „sfântă” contra „ocupanților moldoveni” ai teritoriului republicii moldovenești nistrene.
Pe glob circulă o expresie în virtutea căreia toți suntem egali în drepturi, dar, în special, unii.
„Precum în cer, așa și pre pământ”, adaugă patriarhul Kremlinului.
Îndumnezeirea lumii mai e identificată de Alexii al II-lea cu rusificarea planetei.
El vine din alt secol, cu o sumedenie de intenții cominterniste, abandonate de politicieni.
Sfinția Sa mai crede că Basarabia mai poate fi cap de pod către Constantinopolul visat de Petru I drept capitală a unei Rusii care s-ar întinde de la Polul Nord până la Polul Sud.
Se știe că Biserica noastră a fost identică în toate vremurile – și la bine, și la rău – cu soarta poporului.
Și-atunci ne întrebăm: ce are comun Mitropolia Moldovei cu acest popor, ea apărând aici, în teritoriul canonic al sufletului românesc, valorile unei biserici ocupante și ale unui stat care vrea, prin intermediul Bisericii Ortodoxe Ruse, să-și refacă imperiul?!
Hristos a spălat picioarele oamenilor; Alexii al II-lea, ajuns la Chișinău, l-a pus pe Voronin să-i pupe cârja.
Cârja cu care a venit să-și ia în primire, cel puțin asta e impresia pe care a lăsat-o, cele patru milioane de mioare pe care să le adauge la turma sa, mai mare.
Ștefan cel Mare și Sfânt, care luptase pentru toată Creștinătatea și care credea că țara sa e o poartă dintre lumea barbară și civilizația creștină, l-a apărat cu sabia în mână pe Dumnezeu, cel din bisericile sale și din ochii pruncilor țării, dându-ne de înțeles că un popor este salvat dacă-i este salvată biserica.
Despre ce independență, despre care suveranitate politică mai poate fi vorba, dacă Moscova este cea pe care trebuie s-o rugăm pentru ca Dumnezeu să ne ierte păcatele și să ne ajute să izbândim libertatea pe care n-am mai ajuns s-o cunoaștem?!
Iar Dumnezeu, scriu sfintele scripturi, respectă neamurile care se respectă.
Pe cele care se complac în sclavie, Dânsul le plânge din când în când cu câte-o lacrimă uriașă, întrebându-le: „Da’ voi de ce nu vreți să fiți ajutate?!”
Nicolae Dabija – 24 noiembrie 2005
P. S. După ce Patriarhul Rusiei și-a însușit aproape 1.000 de biserici, schituri și mănăstiri, edificate de oamenii satelor noastre de-a lungul unei istorii de sute de ani, fără să le plătească lor sau urmașilor lor măcar un bănuț, o altă pacoste s-a mai abătut peste noi: de la un capăt la altul al Basarabiei, „investitori” ruși, prin firme tutelate de V. Mișin și alți „patrioți”, cumpără în aceste zile pe-un cap pământurile țăranilor noștri. Prețurile variază de la un borcan de vin la trei mii de lei pentru un hectar. Deșteptați-vă, dragi compatrioți, pentru că mâine în zori s-ar putea să vă treziți în altă țară!
