vineri, aprilie 19, 2024
AcasăOpiniiPatrioți în umbră

Patrioți în umbră

-

Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 7 octombrie 2010.

– Ce mai fac Lilia Neagu şi Asea An­druh?, mă întreba chiar zilele trecute un fost coleg de facultate.

Cine mai ştie azi de ele?

Dar pentru generaţia noastră, gestul ce­lor două copile care erau ele la 1 octombrie 1970, devenise un protest împotriva rusifi­cării şi deznaţionalizării, egal în importanţa lui cu cel al tinerilor din 7 aprilie 2009.

- Advertisement -

Întâmplarea face să locuiesc chiar pe fosta a II-a stradelă Bogdan Hmelniţki, lângă casa unde locuiau şi de unde au pornit în acea noapte către centrul oraşului cu bi­dineaua şi recipientul cu vopsea roşie cele două tinere temerare. La acea oră, Lilia Nea­gu era studentă în anul II la Şcoala de Me­dicină din Chişinău şi avea 19 ani, iar Asea Andruh era elevă în clasa a X-a „B” a Școlii Medii nr. 1 din Chişinău şi avea 16 ani.

Ocrotite de întunericul nopţii, ele au scris pe mai multe clădiri de pe actualele străzi Ştefan cel Mare, A. Mateevici, M. Kogălniceanu, V. Micle, Puşkin (pe blocul Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat, pe vitrinele librăriilor „Ştiinţa” şi „Aurora”, pe „Casa Presei”) peste 40 de lozinci cu grafia latină, interzisă atunci:

Scoală, Ştefane cel Mare,

- Advertisement -

Scoală, scoală din mormânt,

Ia-ţi tu sabia cea mare,

Fă dreptate pe pământ!

„Moarte cotropitorilor!”

Cadre moldoveneşti!” (cadrele de toa­te nivelurile erau ruseşti)

Întoarceţi-ne alfabetul latin!”

Literatura, presa în limba moldavă – acesta este alfabetul nostru!”

Întoarceţi-ne litoralul!” (ţărmurile Mă­rii Negre, rupte de la Basarabia, fuseseră dăruite în 1940 Ucrainei)

Cetatea Albă ne-au furat-o!

Trăim la ruşi – cu pielea şi-n mănuşi!”

Bodiul – marş iz Moldavii!”

Ultima a fost scrisă în ruseşte („Bodiul – afară din Moldova!”), ca Bodiul, conducă­torul republicii, care îşi zicea „moldovean”, dar care nu ne cunoştea limba, să-i înţelea­gă conţinutul fără traducător.

Erau strigătele de disperare ale întregii republici, care conţineau un adevărat pro­gram politic al generaţiei de atunci.

Nu se ştia cine le-a scris.

„Probabil cineva de dincolo de Prut”, ne-a spus un profesor la orele la care întârziaserăm cu toţii: şi el, şi noi.

Dar, în acea zi, dis-de-dimineaţă, în ca­mera noastră din căminul 7 am avut oas­peţi: în jurul orei 6.00, un bărbat a deschis uşa foarte discret, a pătruns mergând pe vârful degetelor prin odaie, s-a uitat atent pe sub paturi, prin dulapul cu haine, apoi a ieşit la fel de discret. Am înţeles de la colegi că descinsese şi în alte camere, în căutare de urme compromiţătoare.

Faptul că unele lozinci erau scrise în versuri i-a făcut pe securişti să-i caute pe suspecţi mai întâi printre membrii cenaclu­lui de la Universitate.

Nu ştiam ce s-a întâmplat. Abia când am ajuns la facultate, am văzut zeci de tineri îngrămădiţi în jurul unor pete mari de vopsea neagră aşternută în grabă peste înscrisurile de culoare roşie care răzbeau dedesubt, aceştia fiind somaţi în ruseşte de către nişte militari îmbrăcaţi în civil să nu se apropie. Dar curiozitatea era mai puternică. Şi când cineva descifra conţinutul vreunei lozinci, îl rostea cu voce tare, ca să-l audă şi alţii.

Abia peste câteva ore a sosit şi o brigadă de muncitori cu instrumente speciale, care au şlefuit piatra cu tot cu acele însem­ne îndrăzneţe.

După aceea, ani de zile, rosăturile din zidul universitar aminteau de curajul acelor două fete.

Parcă le mai văd şi acum când trec pe lângă Universitate şi mă gândesc că acestea se vor mai cunoaşte încă multă vreme: până când pe locurile îndemnurilor de atunci nu vor fi aşezate nişte plăci comemorative. Care ar vorbi tinerilor de azi despre cutezanţa tine­rilor de ieri.

Abia la 6 octombrie a fost arestată Lilia Neagu. Deşi ele puteau fi reţinute imediat.

În dimineaţa zilei de 1 octombrie, Asea Andruh s-a aşezat în banca ei din clasă cu hainele care mai aveau urme de vopsea şi i-a spus colegului de bancă:

– Vezi lozincile acelea de la Casa Pre­sei? Eu le-am scris!

Când securiştii le-au găsit, nu le-a venit să creadă că ar fi acţionat „de capul lor”, şi în nopţile lungi de tortură psihică încercau să smulgă de la ele: cine se află în spatele lor, cine le-a instigat, de care organizaţie ultranaţionalistă ţin, care oameni maturi cu legături peste Prut le-au influenţat ş.a.m.d.

Când au fost reţinute, fetele au recunos­cut, povestind cu bravadă şi ţinută de eroine naţionale, cum umblaseră până în zori de la clădire la clădire ca să lase înscrisurile, cum purtaseră căldarea şi bidineaua prin oraş, ele mai degrabă lăudându-se cu fapta lor decât să regrete sau să arate vreun semn de panică.

Imediat a fost făcută o percheziţie în casa părinţilor Asei Andruh de pe a II-a stradelă Bogdan Hmelniţki, unde locuia cu chirie şi Lilia Neagu.

Aceasta e efectuată de câte un anchetator al Securităţii, „căpitanul Cebanov”, în prezenţa părinţilor Asei – Pavel şi Maria Andruh – se căutau „materiale care ar avea importanţă pentru dosar”.

Au fost confiscate:

– „carnetul sindical nr. 01770421”;

– „carnetul comsomolist”;

– „un bloc-notes cu 46 de file” (curat);

– „un bloc-notes cu 49 de file” (cu o sin­gură inscripţie, suspectă, evident: „25 de ruble”);

– „o ilustrată cu o imagine şi un conţinut duşmănos: «Litoralul românesc», tipărită la Editura Meridiane, Bucureşti, 1963, preţ 7 lei”;

– „6 fotografii”;

– „palton produs la fabrica «40 let MSSR» din Bălţi cu urme de vopsea roşie pe el, gă­sit în camera unde locuieşte Neagu Lilia Gheorghevna”;

– „o filă cu fraza «Русские»ruşii»);

– „o filă de caiet pe care e scris cu grafie latină «Ruşilor, plecaţi din Basarabia!»”;

– „o pagină pe care e scris (cu alfabet la­tin) «Cernea Mihai, Bucureşti»”;

– „un caiet gros în care e conspectată o lucrare de A. Cehov” (iată că şi marele scri­itor rus devine suspect);

– „un caiet şcolăresc în care e caligrafiată cu grafie latină o formulă de adresare: «Dragă Gabi» şi o semnătură: «Asea», «cizme femeieşti», «bâvşie v upotreblenie»care au fost purtate»).

Toate aceste „corpuri delicte”, confiscate, „upakovanî v bumajnom meşke i otpeceatanî surgucinoi peceatiu nr. 209 KGB MSSR” („au fost împachetate într-un sac de hârtie, ştampilat cu ceară roşie, având ştampila nr. 209 al KGB RSSM”).

Procesul-verbal e semnat de martorii Roşcovan Samoil Moiseevici şi Rojco Bo­ris Naumovici, locatari ai caselor nr. 14 şi, respectiv, nr. 13, de pe a doua stradelă Bog­dan Hmelniţki, pe când părinţii Asei An­druh, Pavel şi Maria, în a căror prezenţă s-a desfăşurat percheziţia, refuză să-l semneze.

În aceeaşi zi sunt arestaţi Asea Andruh şi părinţii ei, aceştia sunt duşi la securitate, unde au fost ţinuţi până la ora două din noapte, fiind ulterior chemaţi timp de două săptămâni zilnic la interogatorii.

Lilia Neagu, ţinută în arest, a fost inte­rogată de 18 ori, fiecare interogatoriu du­rând câte 7-8 ore.

Cea mai mare zarvă a fost făcută când, în unul dintre carnetele tinerei poete, anche­tatorii aveau să depisteze „poezii cu carac­ter naţionalist”:

Şi holdele aurii,

Şi marea, şi pădurea

Ţi-au cotropit,

Şi sufletul, şi inima,

Poporul meu oropsit.

Popor basarabean,

Cât timp vei găsi tu,

Cât timp vei suferi

Ciubota cea rusească?!

Câteva dintre interogatorii au drept su­biect „analiza” versurilor de mai sus.

Anchetatorul:

– La ce te-ai referit scriind această poezie?

Lilia Neagu:

– Scriind „popor basara­bean”, am avut în vedere Basarabia cotropită.

Ca să se convingă că scrisul este al ei, L. Neagu e pusă să scrie, după dictare, cu vopsea roşie câteva anti-lozinci: „Moldova noastră înfloreşte!”, „Noi suntem cu ruşii fraţi!” ş.a.

Ancheta a durat cinci luni.

Anchetatorii au umplut patru volume de dosar (cercetate de colegul nostru A. Donos, care a publicat mai apoi un articol pe temă în „Literatura şi arta” din 27 decembrie 1990).

Şedinţele judiciare au avut loc la 10 şi 11 martie 1971.

Lilia Neagu a fost con­damnată la doi ani privaţi­une de libertate, pe care i-a ispăşit în închisoarea pentru femei de la Rusca, Hânceşti.

Asea Andruh, fiind considerată minoră, a fost lăsată în libertate, dar a fost exclusă din şcoală prin ordinul nr. 7 al directorului şcolii, emis la 21 octombrie 1970.

Pentru ce?

„…za sistematiceskoe i gruboe naruşenie disţiplinî” („pentru încălcare sistematică şi grosolană a disciplinei şcolare”).

Să vedeţi, timp de aproape două luni cât s-a aflat în detenţie, numita Asea Andruh a avut „neobrăzarea” să nu frecventeze şcoala.

A fost trimisă să lucreze la fa­brica „Steaua Roşie”, până s-a în­scris cu mari dificultăţi la o şcoală medie serală.

După închisoare, Liliei Neagu nu i s-a mai permis să-şi continue studiile. S-a angajat o vreme ca muncitoare la Asociaţia „Moldlift”, apoi a fost şome­ră. Şi-a vândut apartamentul de la etajul 20, ca să poată achita datoriile uriaşe care se acumu­laseră pentru utilitățile publice.

Deşi necazurile au înso­ţit-o aproape tot timpul, ţinuta ei emană demnitate şi respect.

Asea Andruh, devenită ulterior soţia cunoscutului ci­neast Nicu Scorpan, a fost actriţă la Teatrul de Cinema, acum are grad superior în învăţământ, ea predând ani de zile măiestria teatrală la Liceul „Natalia Dadiani” din Chişinău.

Stau de vorbă cu ele în sediul redacţiei „Literatura şi arta”.

Nici azi, aceste femei obişnuite nu seamănă a eroine.

Dar aşa, probabil, arată eroii: ei nu se deosebesc decât pe baricade sau pe câmpul de luptă; în viaţa de toate zilele, seamănă cu toţi ceilalţi, eroul fiind şi el un om obişnuit.

Vinerea trecută s-au împlinit 40 de ani de la acel eve­niment cu efect de dinamită în temelia armoniei relaţiilor interetnice din URSS, care în faptă se reducea la rusificare şi deznaţionalizare forţată.

În perioada ce s-a scurs de la pomenitul eveniment, aceste fiinţe plăpânde au stat în umbră, participând însă la toate manifestările renaşterii naţionale, la cenacluri, la mitinguri, la proteste, la adunări, fără să strige sau să se bată cu pumnul în piept: „Noi suntem aici!”.

Lilia Neagu şi Asea Andruh au fost reabilitate la înce­putul anilor ’90 doar formal.

Lozincile scrise de ele în 1970, pentru care au fost sancţionate penal, azi sunt legi de stat.

Acel „program politic” enunţat de ele a fost realizat de generaţiile ultimilor 20 de ani.

Faptele lor contrazic afirmaţiile unor ziarişti mai tineri, care susţin pe ici-colo că până la 1991 în RSS Moldove­nească n-au existat disidenţi, n-a fost mişcare antisovieti­că, n-am avut oameni curajoşi, că generaţiile de până la ei ar fi acceptat, loiale, jugul şi ocupaţia.

Şi chiar dacă în unele cărți de istorie se vorbeşte de rezistenţă, nu ştiu de ce se sare brusc de la detaşamentele înarmate de după război ale lui F. Bodiu sau T. Vicol, de la organizaţiile „Arcaşii lui Ştefan” sau „Armata Neagră”, la grupul lui Gh. Ghimpu şi A. Usatiuc-Bulgăr, trecându-se peste faptele unor Asea Andruh, Lilia Neagu, Gheorghe Muruziuc, Mihai Moroşanu, Alecu Reniţă, Aurelian Silvestru, Vasile Romanciuc, Ion Vicol, Andrei Vartic, Gheorghe David, Mircea Druc ş.a. din acea perioadă.

Dar lupta în toţi acei 50 de ani de ocupaţie nu încetase pentru nicio clipă. Ea s-a purtat mereu, luând diverse forme. Lilia Neagu şi Asea Andruh şi-au sacrificat destinele pentru libertatea şi demnitatea noastră, scriind o filă lumi­noasă în istoria rezistenţei basarabene.

Să nu uităm de ele!

„Cine uită nu merită”, ne atenţiona Nicolae Iorga.

Nicolae Dabija – 7 octombrie 2010

DE ACELAȘI AUTOR:

* „Noi, maldavenii”

Spărgătorul de gheață

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -