O ţin cu FORŢA în România! NU poate părăsi ţara. Kovesi, blocată în cursa pentru Parchetul European!

1
14432

Laura Codruța Kovesi nu a răspuns întrebărilor legate de posibila măsură a controlului judiciar impusă în ancheta în care a fost implicată de către „SS”, secţia „Ciumei Roşii”, anti-justiţie.

Pe surse au apărut informaţii că are interdicţie de a părăsi ţara, în cadrul măsurii de control judiciar pe care i-au impus-o anchetatorii politici de la făcătura de secţie boteazată „SS”, a Adinei Florea, unealta lui Tudorel Toader!

Kovesi nu a confirmat. Dar dacă e reală, având în vedere că este implicată în procedura în curs privind numirea unui procuror șef european, asta înseamnă că nu poate merge în Europa dacă va fi nevoie să mai treacă vreun test pentru şefia Parchetului European!

Practic, dacă informaţia e reală (şi sunt semne că da, de vreme ce Kovesi nu a putut vorbi despre asta), atunci ea nu va putea participa în condiţii normale la concursul în care are şanse foarte mari să câştige postul de procuror-şef al UE!

Adică, poate pierde postul de lider al Parchetului European pentru că aşa vor Dragnea, Tăriceanu, Tudorel Toader, Adina Florea&co..

Kovesi însăşi crede că vor s-o blocheze în Europa

Chiar Laura Codruţa Kovesi însăşi spune că anchetarea sa de către „SS” este urmare a faptului că are şanse de a câştiga competiţia pentru şefia Parchetului Europea

„E o măsură de a-mi închide gura. De a ne hărţui în continuare pe cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. Doamna procuror (n.r. – Adina Florea) mi-a interzis să vorbesc despre acest dosar. Face parte din campania mea de hărţuire, cu care m-am obişnuit. Sunt în competiţie pentru postul de procuror european, am trecut prima după ultimele audieri şi probabil că asta îi aduce la disperare pe unii”, a spus Kovesi, vizibil epuizată după interogarea sa.

„E o măsură de a-mi închide gura. De a ne hărţui în continuare pe cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. Doamna procuror (n.r. – Adina Florea) mi-a interzis să vorbesc despre acest dosar. Face parte din campania mea de hărţuire, cu care m-am obişnuit. Sunt în competiţie pentru postul de procuror european şi probabil că asta îi aduce la disperare pe unii”, a spus Kovesi, vizibil epuizată după interogarea sa.

Mai multe declaraţii ale Laurei Codruţa Kovesi:

  • Am o carieră profesională de aproape 24 de ani ca procuror. Niciodată n-am fost cercetată. Toate aceste lucruri se întâmplă ca urmare a faptului că mi-am făcut treaba. Nu sunt singura supusă acestor hărțuiri. Sunt cercetați și alți procurori sau judecători. Se iau tot felul de decizii prin care se încearcă intimidarea noastră și reducerea la tăcere.
  • Eu respect această interdicție, nu o să vorbesc cu presa despre acest dosar. Știți că sunt rezistentă la stres, de o mie de ori dacă mă veți întreba despre acest dosar vă spun că nu pot vorbi.
  • Cu privire la pretinsele abuzuri de la secţiile DNA din ţară, acestea trebuie constatate de instanțe sau de un judecător. Nu știu să fie hotărâri definitive că un procuror din DNA să fi comis abuzuri. În mandatul de procuror șef al DNA au fost peste 70 de magistrați trimiși în judecată inclusiv pentru abuzuri. Am fost prima care am intervenit.
  • În toate situațiile în care au existat îndicii despre un procuror că a săvârșit fapte penale, inclusiv din DNA am intervenit, am sesizat inspecția judiciară, am sesizat CSM. De asemenea, am sesizat de fiecare dată Inspecția Judiciară. Până nu avem decizii definitive ale instanțelor, nu cred că putem vorbi despre abuzuri.
  • Așa cum după un an și opt luni am dovedit că abaterile disciplinare care au fost reținute în sarcina mea au fost simple fabulații, sunt convinsă că toate celelalte acuzații care se fac la adresa mea se vor dovedi neadevărate.

CITIŢI ŞI:

Dragnea a mai „arestat” două partide: PNŢCD şi PER. Se răsucesc în mormânt înaintaşii ţărănişti Coposu, Maniu, Mihalache

Dragnea, discurs MIZERABIL şi ameninţare la adresa lui Iohannis: „Habar n-aveţi cum va suna întrebarea pusă de acest INDIVID. Plângerea pentru înaltă trădare împotriva lui e aproape gata”

Dragnea: „E grav că Iohannis mi-a pronunţat numele la întâlnirea cu magistraţii de la Cotroceni”

Iohannis: „Nu se mai poate! Voi convoca referendum pentru justiţie pe 26 mai”

Surse: Dăncilă i-ar fi promis lui Timmermans că nu va adopta mâine Ordonanţa care îl scapă pe Dragnea

„Păpuşa” lui Dragnea din fruntea justiţiei sare la gâtul lui Iohannis. Savonea joacă teatru ieftin pe tema independenţei magistraţilor

Dovada că Teszari a predat Digi 24 lui Dragnea? Vâlcov face deja primul gest de bunăvoinţă faţă de RCS-RDS, după valul de plecări din televiziunea de ştiri

Băsescu: „Dăncilă trebuia să-l sune pe premierul Iordaniei să-i spună că a vorbit sub efectul narcoticelor”

„Viorica Dăncilă este cel mai potrivit candidat pentru președinția României”. Odă în SPUTNIK pentru cea cu „recunoaştere internaţională din ce în ce mai amplă”

Băsescu: „Proasta Dăncilă a aruncat pe Apa Sâmbetei 50 de ani de politică externă românească în Orientul Mijlociu”

Victor Rebengiuc, în ultimul videoclip al trupei „Taxi” cu mesaj dur anti-Ciumă Roşie: „Bă, nenorociţilor!”

Procurorul general, LOVITURĂ dată găştii Dragnea-Tudorel-Adina Florea. Lazăr decide că ancheta TelDrum o face DNA, nu SS

Negocieri dure, la Strasbourg. „Kovesi este favorită pentru şefia Parchetului European”

1 COMENTARIU

  1. Este foarte posibil ca PSD-ALDE sa plece de la putere numai in urma unui razboi civil. Cine crede ca aceste gunoaie vandute Rusiei vor pleca de la putere dupa ce vor pierde alegerile se inseala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here