Parodie de CRISTIAN HUBALI
Nici cel din grajd
Și el ar lua-o la ochi dacă ar vedea-o în grajd într-o vizită de lucru la Cucuieții din Deal, inspirată din cele ale Împușcatului de la Târgoviște. I-ar arăta coarnele, ar mima lovituri reale din cap, mișcându-l intens de sus în jos, semn că Viorica Vasilica, îmbrăcată în roșu strident pesedist, gureșă, violent machiată, l-ar provoca la maxim doar prin prezență.
Să nu-i pui taurului pe tavă cei trei trandafiri de partid, fiindcă nu știe de glumă. Te azvârle până hăt departe. Iar când te dezmeticești, te ia din nou la țintă ca la darts. El nu judecă prea mult când vine vorba de propriul stomac. N-are încredere că „ura va fi însoțită de solidaritate”, așa ca Viorica Vasilica. Dacă nu-i pui constant fân în iesle, zbori din țepușele lui ca o katiușă rusească de pe platforma camionului. Iar Dăncilă n-a învățat la Videle, nici în cabinetul lui Dragnea, să fie un toreador.
Proprietarul gospodăriei cu pricina nu i-ar striga nici măcar o dată Olé! Bivolul ar rupe lanțurile, lui nu i-ar păsa de ce subvenția întârzie cu jumătate de an, s-ar năpusti spre acel colorit multicolor, orbit de purpuriul înaltului oaspete, de costumația sa stridentă ca a unui păun. Doar gazda i-ar mai înfrâna puțin elanul. În acel timp, Viorica Vasilica ar apuca, săraca de ea, să iasă repede la șosea și să apeleze, în lipsa autobuzului cu muncitori, la metoda „Ia-mă, nene!”. Și-ar scoate un pic piciorul stâng din fustă și ar flutura o mână ca în marile defilări comuniste. S-ar uita și înapoi: să nu care cumva să o prindă boul din anexă înainte să vină altul s-o salveze.
Nici cel din mașina luată la ocazie
În sfârșit, în mintea ei, ar crede că poate răsufla ușurată. Un planturos ca Dincă ar opri pe marginea șoselei: „Hai, doamnă, urcă! Ce mai stai? Sau vrei să aștepți autobuzul până mâine dimineață, la cinci jumate, când pleacă muncitorii să șteargă bătrânii la cur în Austria?”. Nici nu i-ar fi văzut bine chipul din cauza soarelui răsfrânt în părul ei oxigenat. Ar fi fost eclipsat, dar și dornic s-o abordeze pe teme sexuale. Viorica Vasilica s-ar sui degrabă în mașină. Ar fi fost extrem de atentă să nu-și prindă rochia în ușă. Taurul ar fi văzut culoarea roșie de la distanță și ar fi avut energia necesară s-o prindă din urmă, întrucât copia infidelă a lui Dincă n-ar fi condus cu mai mult de 15 kilometri la oră, slalomând printre gropile împrăștiate pe traseu.
Ca să scape de trac, șoferul scoate o sticluță de plastic de sub volan și-și unge gâtlejul cu puțină băutură spirtoasă. De aia ieftină: votcă cu aromă de votcă. Apoi, ambalându-și propriul motor, o determină pe Viorica Vasilica să se izbească de-o parte și de alta a celor două portiere cu forța 1G, să mai dea și un cap în plafon, ca un astronaut ce se antrenează în simulatorul de zbor pe Lună. Aceasta se precipită: „Mai încet, domnule! Vrei să-ți ia Poliția permisul de conducere?”. Sosia lui Dincă ripostează: „Dar pe ce lume trăiești, doamnă? Care Poliție? Ce Poliție vezi dumneata pe-aici? Nu vezi că e deal peste tot? La deal e mai greu cu boii în jug. Și-apoi, Poliția e prietenă cu mine. Stă la coadă la service-ul meu. Tot eu le repar mașinile care se sparg ca o nucă în gropile astea pe care ai început să dansezi și dumneata!”. Și începe să râdă, stimulat și de aburii alcoolului contrafăcut.
Mai ia o gură de licoare și-i spune: „Știi dumneata de când e șoseaua asta? De pe vremea lui Ceaușescu. De-atunci, am avut numai primar de la PSD, iar în județ numai șefi de la PSD. Și ce-au făcut? L-au peticit cu smoală amestecată cu piatră. După prima ploaie, s-au spălat și plombele. Iar a rămas drumul cariat!”.
Dăncilă tace mâlc. Sosia lui Dincă se uită în oglindă. Vrea să înțeleagă de ce femeia pe care a luat-o la ocazie și-a pus fermoar pe corzile vocale. Nu-i vine să creadă de ceea ce vede în oglindă. Se șterge la ochi. „Poate e de la votcă”, își spune el. „Dumnezeu să mă bată! Am băut doar puțin și văd deja dublu”, și-a mai zis, pe urmă s-a uitat din nou în sticlă.
A frânat, rămânând cu ochii fixați pe Viorica Vasilica. Dar n-avea deloc poftă de sex sălbatic cu ea undeva în natură sau s-o provoace la dialoguri cu tentă erotică. S-a înfuriat pe alte chestiuni. „Vă rog să coborâți!”, i-a transmis cu voce scăzută. „De ce să cobor?”, l-a întrebat ea. „Chiar dacă n-am ajuns la prima stație CFR, mai trebuie să parcurgeți câteva sute de metri, ar trebui să vedeți mai îndeaproape cum e starea drumurilor românești, doamnă prim-ministru. Numai așa, numărând gropile pas cu pas, veți știi ce măsuri trebuie luate pentru îndreptarea situației. Nu trebuie să mă urâți. Ura va fi însoțită de solidaritate. Nu așa ați spus?”.
Dăncilă coboară din mașină. Sosia lui Dincă deschide un pic geamul și-i urează succes la numărarea gropilor. Apoi accelerează ușor autovehiculul său marca Dacia cu zgomot de Trabant și se pierde după o curbă luată la dreapta. Viorica Vasilica aude din depărtare pocnetul tobei de eșapament, izbită printre hârtoape, dar și înjurăturile șoferului de ocazie. Nici n-a dat bine de greu, că s-a și gândit să-l sune pe salvatorul Fifor, acest Keanu Reeves al României. Apoi îi revine în minte fraza: „Ura va fi însoțită de solidaritate”. Renunță la Fifor. Se deplasează din inerție spre gară, fără să-și bată prea mult capul cu situația la care a fost părtașă.
Nici cel din stația CFR
Într-o jumătate de oră, Dăncilă ajunge sleită de puteri în sala de așteptare a stației CFR. Vrea să se așeze pe băncile de lemn maronii, dar nu poate. Geamurile fiind sparte, toate locurile au fost ocupate de porumbei. Fac scandal, se giugiulesc, vociferează între ei, unii mai zboară prin încăpere, agitați probabil de prezența Vioricăi. Aceasta îi gonește. Păsările ies afară în grup. Dar Vasilica rămâne tot în picioare. Șezuturile sunt pline de excremente. Unele sunt proaspete, altele sunt uscate. I se face scârbă de ceea ce vede. Deci nu dorește să se sprijine nici măcar de spătare.
Se duce spre casa de bilete și ciocănește într-un gemuleț mat, unsuros, prin care nu se observă nimic, fiindcă nu l-a mai șters nimeni de la înființarea stației. Nu-i răspunde nimeni. Mai bate o dată. Tot nimic. Își pune ochelarii și analizează mersul trenurilor, prins pe o planșă de carton la vreo doi metri deasupra ei. Tabelul a fost conceput de angajatul cu cel mai frumos scris. Observă când va sosi primul tren. Iese repede afară ca să-l caute pe impiegat. Se uită în stânga și-n dreapta, înainte și înapoi. Îl zărește undeva pe linia a treia, cu fundul orientat spre ea și capul între șine.
Îi zice de la distanță: „Domnule impiegat! Domnule impiegat! Veniți repede, că sosește trenul! Am nevoie de bilet!”. Impiegatul rămâne în aceeași poziție, replicându-i calm: „Ai răbdare, cucoană! De ce crezi că sunt ieșit? M-au pus șefii să smulg iarba dintre șine. A plouat și a năpădit toata calea. N-are cine s-o smulgă. Trenul întârzie o oră. S-a defectat locomotiva. Iar până vine alta…”.
Dăncilă nu-i răspunde. Se reazemă de un perete și-l așteaptă pe slujbașul CFR. Acesta apare într-un final cu mâinile înverzite, transpirat, cu o pătură în cârcă plină cu iarbă. O aruncă în spatele clădirii, pătrunde în stație și o poftește înăuntru și pe Viorica Vasilica.
„Ooooo! Doamna premier, sărut mâinile! De-abia acum v-am recunoscut! Dar luați loc aici”, și-i trage un scaun cu burete ros de trecerea vremurilor. „Ce vânt v-aduce pe la noi? Recunosc, nu-mi vine să cred ceea ce văd în fața ochilor”, îi mărturisește angajatul.
„În vizită de lucru, domnule impiegat! Am decis să fiu neînsoțită, să văd cum se descurcă oamenii fără să aibă lângă ei subordonați care să le execute ordinele”, i-a răspuns cu mult calm.
„Poate ne ajutați și pe noi, doamnă premier! Vai de capul nostru. Am votat cu PSD, dar tot nu s-a întâmplat nimic. Biroul de mișcare e din anii ’50. L-au făcut rușii. De atunci, nu s-a mișcat din loc. Telefonul e cu disc și manivelă. Vă spun sincer, nu mai votez cu PSD la următoarele alegeri. Am ajuns să smulg iarba dintre șine? Pentru asta am făcut școală?”, i s-a plâns impiegatul, un tip înalt ca o antenă de telefonie și uscățiv ca o trestie aplecată de vânt.
Centrala telefonică începe să bârâie puternic. Lui Dăncilă îi tremură buzele. Ca și cum ar scutura-o cineva câteva zeci de secunde ca pe un prun încărcat cu fructe. Pe urmă sună și telefonul. Se instalează o adevărată simfonie. Impiegatul e însă liniștit. Cu o mână ridică receptorul și-l duce la ureche, iar cu alta ia o felie de slănină și un colț de pâine, rupe și o bucată de ceapă trecută prin sare, îmbucă pofticios alimentele și discută în timp ce le mestecă împreună cu șeful stației vecine.
„Vine cursa”, îl atenționează colegul. „O notez imediat pe tablă cu restricție de viteză la 40 la oră. O bag pe linia doi. Oricum are mare întârziere. Va trebui să mai aștepte rapidul de București”, închide discuția găzduitorul lui Dăncilă. Mai ia o gură de pită cu clisă, nu uită nici de ceapă, și se duce la tablă ca un copil de gimnaziu. Ia creta și umple tăblia dreptunghiulară cu restricții, limite de viteză. Văzute de la distanță, înscrierile lucrătorului CFR seamănă cu niște ecuații cu mai multe necunoscute, de la Olimpiadele de matematică la nivel local.
Nici cel din tren
După ce îi eliberează un bilet scris de mână pe o foaie de hârtie colorată, impiegatul iese din stație laolaltă cu Viorica Vasilica pentru a întâmpina cursa. Stă aproape nemișcat în cerculețul său hașurat lângă ușă, având paleta de lemn crăpată, prinsă în cuie, și îi arată șefei PSD la ce peron trebuie să aștepte garnitura.
În zece minute, apare și trenul. Parcă se târâie ca un soldat din trupele speciale. Pasagera cu coc de-abia reușește să urce în hol, fiindcă între peron și trepte este o diferență de o jumătate de metru. O trage însă conductorul ca pe un sac, reproșându-i: „Acum, vedeți cum trăiesc oamenii simpli, doamna Dăncilă? Dacă nu eram eu, v-ați fi rupt fusta. Vedeți ce înseamnă să desființezi cea mai importantă revizie din țară? Tot ai dumneavoastră au pus-o pe butuci. „Despre cine vorbiți?”, a cerut ea, nedumerită, lămuririle necesare. „Cum despre cine? Despre domnul Miron Mitrea. El i-a dat afară pe angajați. De-atunci, au deraiat pe panta asta de la Balota multe garnituri. Doamne ferește să se întâmple vreo tragedie!”, i-a răspuns el. „Spuneți așa, domnule conductor! Eu nu eram atunci în conducerea țării”, a încercat să se scuze Viorica Vasilica. „Nu erați, așa e. Dar sunteți în PSD. Asta înseamnă că trebuie să vă asumați și greșelile colegilor dumneavoastră. Mâine va veni altul în locul dumneavoastră și va spune același lucru. Va spune: «Nu eu am distrus calea ferată, ci Dăncilă»”, s-a înfuriat Nașul.
Dăncilă caută un loc în compartimente. Nu găsește niciunul. Impiegatul îi zice: „E ocupat peste tot. Peste 90 la sută sunt călători cu bilet gratuit”. Ea nu-i mai zice nimic. Stă pe hol, ținându-se cu mâinile de o bară metalică, și se uită pe geam. Garnitura pornește, după ce face cruce cu rapidul. Trece o jumătate de oră. Dăncilă vrea să meargă la toaletă, dar ușa e blocată. Îi cere socoteală conductorului. Acesta îi șoptește, jenat de situație: „Sunt înfundate toate. N-are cine să le deratizeze. De aia le-am închis. Mai așteptați un pic. Trenul se va opri imediat, fiindcă s-a defectat locomotiva unei alte garnituri, care se află în fața noastră”.
Nașul o ia din loc spre alte compartimente ca să verifice biletele. Dăncilă are impresia că plesnește. Trage semnalul de alarmă. Acesta se rupe. Rămâne cu el în mână. Cu toate astea, trenul nu oprește. La revenirea controlorului, ea îi spune ceea ce a făcut. „M-ați băgat în belele, doamnă! Semnalele astea de alarmă sunt din perioada comunistă. Nu mai funcționează. De unde mai iau eu altul ca să-l înlocuiesc pe cel rupt? Dacă vine inspecția și mă prinde, îmi taie salariul”. Viorica Vasilica scoate din buzunar două hârtii de 500 de lei. „Să aveți pentru despăgubiri”, i-a transmis, mutându-se de pe un picior pe altul. El i-a pupat mâinile și i-a spus că trenul va opri imediat.
În sfârșit, salvatorii din elicopter
Cum s-a dat jos din tren, Viorica Vasilica și-a făcut nevoile în natură. N-o putea vedea nimeni. S-a ascuns după un copac secular. Un stejar. Tot de-acolo a apelat la stejarul ei de extremă urgență, Fifor.
Fifor a fost ca un vifor. În nicio oră, cerul s-a umplut de elicoptere roșii aranjate sub formă de V. Au coborât din ele în mare grabă cei trei muschetari de Matrix ai PSD, cei trei trandafiri ai politicii de stânga în lipsa ofiliților Dragnea, Năstase sau Meleșcanu. Fifor a coborât primul, flancat de Breaz și de Orlando. Ministrul Apărării i-a prezentat raportul la fața locului. În urma celor trei alerga un bătrânel cu părul cărunt, pierdut oarecum în spațiu. Era eternul Daea. Nu putea lipsi tocmai din spațiul în care se simte cel mai bine: natura. Avea cu el sufertașul cu alimente, dar și o stație de pompare mobilă.
Când milogul Orlando s-a aplecat de la cei doi metri ai săi pentru a-i pupa mâna Vioricăi, Fifor i-a ordonat: „Rămâi așa! Nu te mișca! Să servească masa și doamna premier!”. Pe masa rabatabilă Orlando, Viorica a gustat din preparatele ministrului Daea. „Doamna ministru, v-am adus o carne de oaie ca la mama ei acasă, dar și un știulete de porumb fiert din acest an, producție-record, de plâng franțujii. Să aveți poftă!”. Apoi a pompat din stație puțină apă din cei 2.000 de kilometri pe care îi are la nivel național.
Ieșind cu toții din raza stejarului, au fost zăriți de câțiva călători coborâți din tren ca să fumeze o țigară. Unul dintre ei l-a apostrofat pe Fifor: „De aia vă plătim? Să vă plimbați cu elicopterele? Ia veniți cu noi, cu personalul, să vedeți cum e!”. Ferm, sobru, fără să deschidă prea tare gura, Fifor i-a răspuns: „Am plătit elicopterele din banii PSD!”. Apoi s-au suit cu toții în aparatele de zbor și au dispărut ca un cârd de ciori în înaltul cerului.
Și-acum, la final, intervine vocea autorului:
Da, domnule Fifor, ați plătit elicopterul din banii PSD. Dar PSD de unde a avut bani ca să plătească atâtea elicoptere de când e la conducerea țării? Păi, dacă suferiți de amnezie temporară, vă amintesc: a încasat banii tot de la stat. În acest an, până acum, PSD a luat de la buget 35 de milioane de lei! Auziți ce vă spun? 35 de milioane! Nu lei vechi, ci lei noi. Asta ar însemna în euro, că tot suntem în UE, 7,5 milioane de euro. Doar pentru 2019, doar până acum! Dacă luăm în calcul și 2018, suma totală e de 97 de milioane de lei, adică peste 20 de milioane de euro. Nu mai faceți pe Prostiforul, fiți măcar mai Breaz decât breazul de la Cultură, dar și decât marțafoiul de la Finanțe!
Sincere FELICITARI Redactiei, pt.articol…