„Morsa lacomă” îl laudă pe ministrul Daea de 5 ori pe zi! Nimic despre recoltele umflate din pix

2
821

Săptămânalul Newsweek România a semnalat comportamentul grețos al lui Bogdan Chirieac, proprietarul site-ului DC News. În decurs de 26 de ore, Chirieac a publicat un interviu mieros și cinci știri laudative la adresa ministrului Agriculturii, Petre Daea, luptând troțkist cu acuzațiile de măsluire a producțiilor agricole ale României.

Un raport al Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA) făcut public pe 20 februarie 2019 estimează că anul trecut producția de porumb a României a fost de 14 milioane de tone, în creștere cu aproximativ două milioane de tone față de 2017.

O lună mai târziu, pe 29 martie 2019, Institutul Național de Statistică (INS) a publicat datele provizorii legate de producția vegetală la principalele culturi, în anul 2018. Producția estimată la porumb: 18 milioane de tone, în condițiile cultivării acelorași suprafețe ca și în 2017 – aproximativ 2,4 milioane de hectare.

Diferența dintre cele două raportări, de 4 milioane de tone în plus, a ridicat suspiciuni la Comisia Europeană în legătură cu corectitudinea datelor furnizate de Guvernul României. Executivul european a cerut lămuriri autorităților de la București, dezvăluie Agrointel.

Chiar în ziua în care a apărut această informație, Petre Daea a fost prezent cu un interviu și 5 știri laudative la DC News, site-ul lui Bogdan Chireac, personaj abonat la banii publici în regimul PSD.

Sarabanda știrilor este uluitoare. De marți, ora 11.52, și până miercuri, ora 13.41, Chirieac Press a publicat 5 articole demne de „Scînteia” anilor ’80. Trei sunt semnate de o anume Rodica Mitu, unul de Loredana Brumă, iar unul de D.C. Posibil să fie pseudonime, căci interviul video e realizat de mâna dreaptă a lui Chirieac, Val Vâlcu (cu contribuția extraordinară a „Morsei lacome”).

Odele aduse lui Daea, în stilul celor scrise în anii cooperativizării, alternează cu înfierarea dușmanului de clasă – europarlamentarul „antinațional” (deci trădător) Daniel Buda, de la PNL, care nu-și ține gura.

13 august, ora 11.52 Articolul nr. 1

Daea se îmbolnăvește dacă nu muncește pentru România!

„Cum arată o zi din viața lui Petre Daea: «Nu mănânc niciodată în altă parte». În 1996 s-a lăsat de cafea” (autor: Loredana Brumă).

„Petre Daea a plecat în concediu, după ce timp de doi ani nu a avut nicio zi liberă. «În primul rând, mie nu-mi prinde bine concediul. De doi ani şi şapte luni nu am avut decât o jumătate de duminică liberă. Am îndrăznit săptămâna trecută şi am făcut acest pas, de marţi până vineri, şi organismul nu s-a conformat. Am avut probleme de sănătate, le-am rezolvat şi mi-am dat seama că odihna nu e pentru mine»”.

13 august, ora 12.07 Articolul nr. 2

Cum a fost posibil, Doamne, un așa succes?!

„Canale irigații în România. Petre Daea, VICTORIE despre care nu se vorbește: «Vă duc în țară să vedeți!»” (autor: Rodica Mitu).

„Petre Daea, ministrul Agriculturii, a lucrat intens la cea mai mare investiție din ultimii ani: refacerea sistemului național de irigații. În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru DC News și DC Business, a dezvăluit cum a fost posibil succesul său”.

„Bogdan Chirieac, prezent în cadrul interviului, a dezvăluit că a aflat despre acest succes al ministrului de la Adrian Rădulescu, care a spus: «Știți ce a făcut ministrul Daea?! 1.000 de kilometri de canale de irigații». Ulterior, Petre Daea a adăugat: «Sunt 2.000. Mâine, când are nevoie țara, 2.000 de kilometri plini cu apă. În primul rând, s-a lucrat în inima sistemului. Ce înseamnă inima sistemului? Stațiile de pompare. Ele nu se văd, pentru că sunt lângă sursa de apă»”.

„Facem treabă serios! Rețineți ce vă spun: nu sunt povești. Vă duc în România să vedeți stații de pompare care arată ca pensiuni”.

Articolul conține și un material video, în care pupăciosul de serviciu este Val Vâlcu, directorul DC News.

13 august, ora 12.28 – Articolul nr. 3

Solarul și tornada. Chetă ministerială pentru copilul din Călărași

„Ministrul Petre Daea și telefonul care l-a făcut să dea toți banii: «M-am dus la el. Plângea și spunea că nu se gândea că va fi ajutat»” (autor: Rodica Mitu).

„Era un copil de la Călărași. I-a luat tornada solarul, lemne, toată construcția. A lăsat pământul gol. Plantele, săracele, au rămas pe sol. Primesc telefon. Eram într-o ședință de lucru dimineață. I-am spus unui consilier să facă un tabel cu nume, prenume, suma și semnătura. Zic: «Eu am 200 de lei în buzunar. Faceți și voi un tur de masă, să vedem cât aveți, să-i dăm băiatului, că are 36 de ani și un copil de 6 ani. Până îi facem documentele, se duc roșiile, se termină, nu mai face nimic». Am reușit, rugând și funcționarii din subordine. I-am trimis banii. Nu spun câți. După două luni și ceva, m-am dus la el și am văzut solarul. Plângea și spunea că nu se gândea că românii lui îl vor ajuta să iasă din necaz”.

13 august, ora 22.45 – Articolul nr. 4

Antinaționalul domn Buda, de la PNL

„Buda (PNL) cere demiterea lui Daea, de pe plajă. Atac josnic despre producția României, date manipulate” (autor: D.C.).

„Europarlamentarul PNL Daniel Buda cere demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, pe care-l acuză că a raportat din pix producțiile de porumb. El acuză că guvernul PSD-ALDE a raport fals producțiile de porumb în documentele oficiale către CE și susține că acest lucru e confirmat și de Departamentul pentru Agricultură al SUA. Buda mai scrie, în postarea de pe Facebook și-n comunicatul oficial, că raportările, «cu multe milioane de tone peste cele reale, au dus la modificări de prețuri pe bursa de cereale, generând pierderi uriașe pentru unii și buzunare umplute pentru alții. Balanța comercială a UE a fost dată și ea peste cap, importurile și exporturile la nivelul UE fiind afectate»”.

„Daniel Buda, în demersul său antinațional, venit de pe plajă, din vacanță, nu doar că afectează grav imaginea României, dar și servește informații nereale, puse într-o ordine de natură să manipuleze opinia publică”.

„Ce avem? Un raport al USDA, din 20 februarie 2019, care estimează producția de porumb a României la 14 milioane de tone, urmat de un raport INS, din 29 martie 2019, care estimează producția de porumb la 18 milioane de tone. Prin urmare, raportul Departamentului pentru Agricultură al SUA nu vine să confirme nimic, făcând prima estimare, înainte de raportul INS din România. În al doilea rând, cele multe milioane de tone sunt patru”.

„Există o mare diferență între raportul SUA și cel al INS. Departamentul pentru Agricultură al SUA estimează producția comercializată, care intră în circuitul comercial. Producția reală este estimată de INS, în care intră și autoconsumul, adică porumbul pus de om pe câteva hectare, pentru ograda proprie, pentru animale, care nu e calculat de USDA”.

„Câteva publicații de propagandă și PNL, cu riscul de a afecta imaginea țării, aruncă informații manipulate în spațiul public, dar scrisoarea către Comisia Europeană, trimisă de ministrul Petre Daea, vine să clarifice că, spre deosebire de alte țări, România are și economie de autoconsum”.

„Din pură întâmplare, atacul vine chiar în ziua în care Petre Daea a fost invitatul DC News și a vorbit despre reușitele României în domeniul agriculturii”.

14 august, ora 13.41 – Articolul nr. 5

Toată energia – pe pământul patriei!

„Ce se află în biroul lui Petre Daea: «Las toată energia și priceperea mea pe pământul României» – video” (auto: Rodica Mitu).

„Nu am nevoie de insignă de ministru, eu vreau să las toată energia și priceperea mea pe pământul României”.

„În biroul meu am un televizor. Nu l-am deschis o secundă. Rețineți: o secundă nu l-am deschis. Când oamenii ridicau pe aici sus, jos în stradă, eu făceam programul. M-am dus în teren, m-am dus la oameni. Intram în curte și le spuneam că sunt ministrul Agriculturii. Am fost în absolut toată țara. Nu există județ în România în care eu să nu fi fost la un legumicultor în curte. Haideți după mine!”

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* Tovărășia interlopului din Caracal cu fiul Bardului de la Bârca. Andrei Păunescu a fost plătit de „Codiță” cu 1.200 de euro pe lună

Cumpănașu l-a pus pe tatăl Alexandrei să facă o scrisoare-blestem în apărarea sa. Criticii „Vărului” sunt considerați „necreștini”

DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

VIDEO. Vine peste Europa? Norul radioactiv provocat de explozia unei rachete nucleare în Rusia, pericol de contaminare

Domnu’ Becali, v-a plăcut CFR Cluj? Mai vreți să fiți antrenor?

Salutări de la Sorina! La New York e frumos și bine…

2 COMENTARII

  1. Credem ca in toata presa româneasca (inclusiv „Latrina3” si „GuitaTV”) nu gasesti MOACE mai ANTIPATICE decat ale celor doua SCURSURI UMANE de la „D.C.News”: Bogdan Chireac si Val Vâlcu !!!!!
    (Poate doar a aluia cu mutra de sobolan-fiert-in-ulei-de-frana de la „Evz”, cu nume potrivit: CURea…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here