vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumea"Modelul Vlasov" face ravagii și la ruși: un șef de la Finanțe...

„Modelul Vlasov” face ravagii și la ruși: un șef de la Finanțe a prăpădit 5,2 milioane de euro, din banii instituției, la poker și pariuri sportive

-

Dmitri Kovalciuk, fost șef la Departamentul financiar și economic din cadrul Departamentului central de investigații al Comitetului de anchetă din Rusia, filiala Sankt Petersburg, a fost trimis la închisoare de către judecătorii districtului Oktiabrski, pentru acuzația de furt calificat.

Măsura s-a pus în practică la data de 19 martie a acestui an. Potrivit articolului 158, partea 4, paragraful b din Codul penal al Federație Ruse, hoția lui Kovalciuk se încadrează la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, informează ziarul Kommersant.

În cei peste 8 ani de serviciu, din iunie 2013 până în ianuarie 2021, folosindu-se de poziția sa, Kovalciuk a deturnat 400 de milioane de ruble (aproximativ 5,2 milioane de euro) din bani publici spre un cazinou online, susține postul de televiziune REN TV. Tot bănetul s-a risipit pe jocuri de noroc, întrucât Kovalciuk e dependent de ele.

„Potrivit unor rapoarte, el este acuzat că a sustras fonduri confiscate ca probe materiale în dosare penale, însumând aproximativ 400 de milioane de ruble. Aceste fonduri au fost pierdute la pariuri sportive și la poker. Comitetul de anchetă din Rusia nu a publicat încă aceste informații cu privire la resursele sale oficiale”, arată canalul de știri Telegram.

- Advertisement -

Fapta lui Kovalciuk amintește de cea a fostului președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihail Vlasov, care cheltuia într-o singură seară sume cuprinse între 30.000 și 50.000 de euro din banii instituției sau din șpăgi. El a plătit la 5 cazinouri din București chiar cu cardul de debit al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) aproape 1,4 milioane de euro!

Anul trecut, Vlasov a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Primarul PSD din Focşani, amenințări mafiote către viceprimarul PNL: „Poate dă vreun tractor peste dvs., pe stradă! Poate vă loviți de vreunul întâmplător”

* Șoșoacă simte ceva: “Eu cu bărbatu-meu și Lazarus – se caută motive să fim internați la spitalul de nebuni! Dacă dispărem, căutați-ne la spitalele de nebuni! E posibil să fim internați acolo!”

* Bendeac: „Am încredere în medici și în cei care iau Nobelul, nu în cei care scriu «miau» ca pisica”. Actorul s-a vaccinat cu AstraZeneca

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -