vineri, mai 3, 2024
AcasăNewsMircea Geoană e dat favorit la prezidențiale într-un sondaj INSCOP care o...

Mircea Geoană e dat favorit la prezidențiale într-un sondaj INSCOP care o ignoră pe Elena Lasconi de la USR

-

Mircea Geoană e dat favorit la alegerile prezidențiale de anul viitor într-un sondaj INSCOP realizat la comanda News.ro și care n-a inclus-o printre candidați pe Elena Lasconi, de la USR, posibilă reprezentantă a partidului în cursa prezidențială (mai întâi în interiorul USR, încercând să obțină susținerea acestuia).

Sondajul a fost efectuat în intervalul 15-22 septembrie, prin telefon, probabil prea târziu pentru a mai fi introdusă între opțiunile prezentate intervievaților și pe primărița din Câmpulung Muscel, care pe 15 septembrie a fost anunțată drept prima dintre candidații USR la europarlamentare, pe surse fiind dată, tot atunci, și ca posibilă candidată a partidului la prezidențiale.

În lipsa Elenei Lasconi, lista de candidați pusă în fața intervievaților este cea pe care sistemul se străduiește de câtva timp s-o impună. INSCOP spune că, potrivit sondajului, Mircea Geoană ar fi pe locul 1, Marcel Ciolacu – pe 2, George Simion – pe 3, Nicolae Ciucă – pe 4 și Diana Șoșoacă – pe 5.

Opțiunile electoratului, conform INSCOP

* Mircea Geoană (independent): 25,3% dintre respondenți și 24,6% dintre respondenții care spun că merg sigur la vot

- Advertisement -

* Marcel Ciolacu (PSD): 19,5% dintre respondenți și 21,4% dintre respondenții care spun că merg sigur la vot

* George Simion (AUR): 18,7% dintre respondenți și 18,5% dintre respondenții care spun că merg sigur la vot

* Nicolae Ciucă (PNL): 11,2% dintre respondenți și 12,8% dintre respondenții care spun că merg sigur la vot

- Advertisement -

* Diana Șoșoacă (SOS): 10,1% dintre respondenți și 8,4% dintre respondenții care spun că merg sigur la vot

* Cătălin Drulă (USR): 5,6% dintre respondenți și 5,4% dintre respondenții care spun că merg sigur la vot

* Dacian Cioloș (REPER): 4,1% dintre respondenți și 3,4% dintre respondenții care spun că merg sigur la vot

* Kelemen Hunor (UDMR): 2,7% dintre respondenți și 2,3% dintre respondenții care spun că merg sigur la vot

* Alt candidat: 2,8% dintre respondenți și 3,2% dintre respondenții care spun că merg sigur la vot.

Sondajul le-a prezentat celor intervievați și 5 variante pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Rezultatele sunt următoarele:

  • Mircea Geoană 63,5% – George Simion 36,5%
  • Marcel Ciolacu 58,8% – George Simion 41,2%
  • Nicolae Ciucă 52,2% – George Simion 47,8%
  • Emil Boc 50,4% – George Simion 49,6%
  • Mircea Geoană 59,9% – Emil Boc 40,1%.

Ocultarea candidaților neagreați de Sistem

INSCOP este un institut de sondare a opiniei publice apărut în 2013 și care-i are patroni pe Remus Ștefureac și Ada Cornea Luca. Remus Ștefureac figura printre administratorii Niro Investment Group, companie al cărei proprietar, Dumitru Nicolae, a fost condamnat în dosarul Microsoft.

Rezultatele din sondajul de mai sus arată cât de riscant este planul despre care multiple surse afirmă că-l au serviciile secrete, oligarhii și partidele aflate la putere de a forța intrarea în finala prentru prezidențiale a unui candidat agreeat de sistem și a lui George Simion.

Pericolul rezidă din faptul că toți oamenii sistemului – Mircea Geoană, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă – sunt lipsiți de susținere populară. Relevante nu sunt doar scorurile lor, dar și faptul că, dintre cei 1.550 de oameni participanți la chestionar, doar 57,2% au spus că s-ar prezenta sigur la vot!

La fel ca și la alegerile din 2019, se menține apatia și repulsia opiniei publice față de candidații pe care-i propune sistemul aflat la putere. În 2019, în primul tur au fost la vot 51,19% dintre români, iar în cel de-al doilea – 54,86%. În 2024 e de așteptat să fie ceva mai mulți pentru că alegerile vor fi simultan cu cele parlamentare.

Sistemul care controlează astfel viața politică din România are o mare aversiune față de apariția unui candidat „neagreat”, venit din afara cercului prestabilit. De aceea numele Laurei Codruța Kovesi este aproape interzis în sondajele făcute de institutele sociologice autohtone. E de așteptat ca și Elena Lasconi să întâmpine, în perioada următoare, o ostilitate masivă din partea televiziunilor controlate de oligarhi, să fie marginalizată în dezbaterile TV și pe cât posibil evitată în sondaje ca opțiune prezentată alegătorilor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Capturat de un PSD-ist din „gașca Firea”, rugby-ul ne face de râs în lume: 8-82 cu Irlanda, 0-76 cu Africa de Sud, 0-84 cu Scoția. Suntem cea mai slabă echipă de la Cupa Mondială

* Dezvăluirile unei foste judecătoare, membră a CSM: „O mână de oameni ţine în mână un sistem întreg” în Justiția română. „Sistemul judiciar” este „într-o structură piramidală, care să permită controlul absolut”

* În loc să elimine pensiile speciale, coaliția PSD-PNL a încercat să fure pensiile private ale românilor!

Cum arată „reforma administrației”: în 2023, PSD și PNL au angajat la stat câte 21 de oameni pe zi! În administrație sunt cu peste 50% mai mulți angajați decât în 1990

* Mesajul USR la un eveniment al partidului lui Orban: „Facem polul de dreapta. Anul viitor vom guverna. Vom reforma și moderniza România”

* EDITORIAL CARTIANU. România văzută prin portbagajul lui Buzatu

* Șah-mat în 5 fotografii: ridicolul în care e aruncat Mircea Badea când susține că n-a existat flagrant în „cazul Buzatu”. Partida anti-justiție a sărit deja în apărarea mega-șpăgarului PSD

* Cele 3 greșeli majore făcute de Monica Macovei, în cazul accidentului de la Mangalia. Trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă, ea riscă o pedeapsă la închisoare cu suspendare

* „Blasfemie!” Filmul despre Arsenie Boca bagă zâzanie între regizori. Scrisoare deschisă a lui Nicolae Mărgineanu către Alexandru Solomon

* Cutremur la Moscova: un pilot din Garda Națională a „defectat” la Ambasada SUA din Emirate! Le-a spus americanilor că nu vrea să lupte contra Ucrainei și s-a oferit să-i ajute cu informații

- Advertisement -

11 COMENTARII

  1. S-a trasat ordinul de zi pe unitate, Geoana presedinte din partea PSDNL. Adevarul ca niciunul dintre partide nu are un candidat mai acatarii, ei vor o paiata la Cotroceni care sa tina de sase ca sa fure in continuare. L-au spalat bine, l-au parfumat, urmeaza Mihaela dragostea mea partea a II-a.

    • Dintre cei 8 candidati din aceasta lista, dupa parerea mea cei mai buni sunt ultimii 3.
      Eu l-as vota pe Drula. Si, daca el s-ar retrage, pe Kelemen Hunor care, desi nu e roman, ar servi mai bine Romania fiind un tip evoluat, capabil sa-si inteleaga corect si sa-si respecte functia.
      Pozitia pe primul loc a lui Geoana este ciudata. La fel de ciudata ca misterul numirii lui in conducerea NATO.
      Nu as putea imagina o alta explicatie decat pregatirea intentionata a unei ROCADE. Implicit, continuarea actualei RO cade.

  2. Ne trebuie unul care sa stie sa dea cu pumnul in masa atunci cind trebuie, dar nu in stilul Basescu (Basescu ar fi fost bun daca nu avea caracter mafiot) ci in stilul Avram Iancu.

  3. O singura data am fost de acord cu Ilici-KGB 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  4. il cheama pe cumnatul lui Geoana si cine l-a sustinut in functii inalte? Stie cineva?
    Sa fim seriosi, Joana presedinte?
    Tara asta, nu mai are ingineri, arhitecti, sefi de santier?
    Cum sa conduci o tara, ca un partid?

  5. Miscare inteligenta. Ii va tine departe de urne pe majoritatea nehotarati. Geoana nu va mai putea recolta numarul de voturi din 2009. De data asta pe cine mai viziteaza cu 3 zile inainte de alegeri? Trage din nou Vanturi? Stim bine ca Basescu si Geoana au fost uneltele SUA si unul s-a scufundat pentru ca asa s-a dat ordin atunci. Posibil ca americanii sa fi vazut constructia imorala USL, care astazi termina la propriu economic si moral Romania. Nu presedintele este probleme ci covrigarii care vor sa ramana la butoane inca 4 ani. Au bagat si sperietoarea AUR la mijloc sa fie mai siguri ca iau voturile pe schema cu Iliescu-Vadim din 2000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -