Mircea Diaconu a schimbat iar tabăra și s-a înrolat în solda partidului agreat de Moscova. Actorul face campanie electorală pentru AUR, formațiune ai cărei activiști, sub pretextul naționalismului, apar oriunde e rost de o provocare și de scandal.
“Candidatul Antenei 3” a avut, în ultimii ani, un important segment de public. La alegerile europarlamentare din 2014 a obținut 7% ca independent, intrând în Parlamentul UE (unde n-a făcut nimic), iar la alegerile prezidențiale de anul trecut a obținut un scor excelent, 10%. De fiecare dată a candidat ca independent, dar în realitate era promovat zi-lumină de Antena 3, capitalizând simpatiile electoratului nostalgic.
Experimentul PRM / PUNR / PRU / AUR / Mircea Diaconu
Acum, Mircea Diaconu nu va candida la alegeri, dar face campanie partidului conspiraționist și eurosceptic Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). El însuși cu un discurs plin de scenarii fantastice, în care face afirmații și acuzații neprobate niciodată de nicio dovadă, actorul spune că “predă ștafeta” grupării susținute, printre altele, și de grupuri de ultrași din galeriile de fotbal.
Deși se pretind interesați de România și de drepturile românilor, membrii AUR au o agendă paralelă cel puțin dubioasă. Timp de 3 ani, cât românii au luptat cu regimul Dragnea-PSD pentru a apăra statul de drept, activiștii acestui partid au fost inexistenți.
În schimb, au apărut în diverse locuri unde nu era pericol s-o încaseze de la jandarmi, dar era rost de scandal și provocări. S-au dus la cimitirul din Valea Uzului, încercând să genereze incidente interetnice cu maghiarii. Nu lipsesc de la mitingurile conspiraționiștilor, militează pentru nerespectarea măsurilor de protecție în pandemie, contestă existența virusului și se poziționează anti-UE, anti-NATO și, în general, anti-Occident. În fapt, este o continuare la scară mai largă a „experimentului PRM / PUNR / PRU / Mircea Diaconu”.
Manifestul rușinii: „Stau alături de ei și garantez pentru ei!”
“Candidatul Antenei 3” semnează acum un manifest unde reia temele național-comuniste care rezonează la publicul rămas de izbeliște odată cu moartea lui Vadim Tudor. După 5 ani în Parlamentul European pe care îl hulește în țară, timp în care a mâncat degeaba banii contribuabililor europeni, Mircea Diaconu spune acum că străinii jefuiesc România și ne recomandă să votăm alți patrioți, asemenea lui: favoriții rușilor.
Nu e însă o surpriză, pentru că el însuși a beneficat, în ultimii ani, de o puternică susținere din parta Sputnik.md, oficiosul Moscovei în limba română.
„M-am gândit bine. Sunt lucruri care se fac și lucruri care nu se fac”, scrie Diaconu în manifestul său. Și decide că „se face” să susțină un partid rusofil, anti-românesc.
Actorul cu rol dubios la Revoluția din 1989 (pe un scenariu sovietic, scris la Moscova, în care erau prevăzuți mulți morți) conchide, diversionist-nerușinat: „Am întâlnit tineri patrioți care pot face DREPTATE pentru România. Ei sunt Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Stau alături de ei și garantez pentru ei! Mai ales pentru seriozitatea lor, pentru proiectul lor de țară. Pe 6 decembrie, alege și tu să faci DREPTATE pentru România, alege AUR!”.
La cata minte are Mirciulica mai pui un leu si cumperi doua ,,Eugenia,,si alea cu pret redus . Nu degeaba s-a imprietenit cu ,,vesnicul indragostit,, mos tagarta .
[…] AUR, recent încurajate de actorul trădător Mircea Diaconu, au anunțat zilele trecute că vor face un desant la Alba […]
Isi da arama pe fata inscriindu-se in AUR.
Jalnica apartenenta. Personaj pitoresc al teatrului nostru se dovedeste agent pro-rus ! Dezgustator!
UN ACTOR CARE A JUCAT FOARTE BINE ROLURI DE PROST , UNDE ERA NATURAL , SPERĂ CA LA SFÂRȘIT DE STAGIUNE SĂ JOACE ROLUL VIEȚII SALE .
Marturie cutremuratoare a unuia dintre militarii raniti in masacrul de la aeroportul Otopeni: „a doua zi, am vazut-o in unitate (de SECU) pe Diana Lupescu”, sotia prostanului
Individul este clar ca are datorii fata de kgbisti,altfel cu pensia de europarlamentar putea trai linistit in anonimat!!Toti tradatorii de tara ,cu activitati legate de KGB,cum este si Diaconu,nevasta sa,Diana Lupescu,fiica de sef SRI cu activitati suspecte in timpul Revolutiei din decembrie ’89,avand la CV TERIFIANTUL MASACRU de la Otopeni,trebuie sa plateasca pentru tradare de tara,activitate pe care au avut-o din prima zi a revolutiei ,non stop!!……Iar trebuie sa am grija cum apas butoanele pe aici,sa nu dau de ….echipa de anonimi ai celebrului plusere,”unicatul politicii romanesti”!!!!!😤
[…] Diaconu a schimbat iar tabăra și s-a înrolat în solda partidului agreat de Moscova, informează Ziaristii.com. Publicaţia citată notează astfel că actorul face campanie electorală pentru AUR, formațiune […]