„Căderea de la etaj” este o metodă deja tradițională în Rusia, atunci când e vorba de cei care se opun, într-un fel sau altul, regimului Putin. Alte metode aplicate frecvent: împușcarea, otrăvirea, bătaia cruntă pe stradă sau în scara blocului.
Șefa unui spital siberian transformat în unitate pentru pacienții cu coronavirus se află în stare critică, în urma căderii de la fereastra unui spital, de la etajul 5, după o discuție cu autoritățile sanitare, anunță ziarele locale, citate de „Moscow Times”.
Elena Nepomniașceaia (47 de ani) a căzut de la o fereastră situată la etajul 5 al Spitalului Regional pentru Veterani de Război din Krasnoiarsk, după o convorbire cu șeful Departamentului regional al sănătății, potrivit televiziunii TVK.
Nepomniașceaia s-ar fi opus transformării unei clădiri a spitalului într-o unitate pentru 80 de pacienți cu Covid-19, din cauza penuriei de echipamente de protecție și a lipsei de instruire a personalului medical, potrivit unei surse a TVK.
„Poate, în aceste circumstanțe, femeia a comis un act disperat”, a spus sursa.
Regiunea Krasnoiarsk, aflată la 4.000 de kilometri est de Moscova, este printre cele mai afectate 20 de teritorii rusești, cu 527 de cazuri și 5 decese. O sursă din cadrul forțelor de ordine a declarat pentru „Novaia Gazeta” că ancheta este încă în desfășurare, dar datele preliminare nu arată că s-ar fi comis vreo infracțiune.
Incidentul în care a fost implicată Nepomniașceaia vine în contextul unei serii de decese suspecte de jurnaliști care au murit căzând de la ferestre în ultimii ani, amintește „Moscow Times”.
Adjunctul șefului guvernului regiunii Krasnoyarsk, Alexei Podkoritov, susține că motivul căderii femeii ar fi putut avea alte explicații decât cele raportate de presa locală. „Multe lucruri s-ar fi putut întâmpla. S-ar putea să fie pentru că este primăvară, stresul general, ceva din familia ei. Este greu de spus ce s-a întâmplat cu ea. Nu s-a întâmplat nimic extraordinar, doar o convorbire de rutină pe baza rapoartelor medicilor”.
Dar ce in Rumania nu-i la fel???… aici te trezești cu demisia pe masă…sau și mai rău, vin interlopii lui Vela și îți dă amenzi până de ia dracu’…tot aia e!!!…ce credeți că sistemul sovietic a dispărut de la noi??… uite ce fac trupele paramilitare ale lui Vela???….când pui un bou într-o funcție de represiune , atunci la ce să te aștepți ..va fi foarte greu să scăpăm de junta militară a lui Vela, numai printr-o mișcare în masă a oamenilor normali…ceea ce se întâmpla în țară acum e că în timpul anilor ’50.. miliția și trupele sovietice te ridicau fără vreun act ,se trezeau membrii familiei că și dispărut, ajungeai la canal sau in pușcăriile de reeducare … tinerii de azi nu știu treburile astea ,cele două regimuri se asemenea ,unul de omora fizic,altul moral… asta-i apanajul regimurilor totalitare, distrugerea încet dar sigur a conștiinței umane,propagarea terorii,a fricii…ceea ce și se întâmplă zilnic,cum?… vă las să gândiți singuri… faceți o comparație a anilor’50 cu anii 2020!!… privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului…