Președintele României l-a decorat post-mortem pe jurnalistul Mihai Creangă care a murit în ziua de Crăciun, la vârsta de 77 de ani. Acesta a făcut parte din grupul Mihai Băcanu care a tipărit un ziar clandestin în timpul dictaturii Ceaușescu.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 27 decembrie a.c., decretul de decorare post-mortem a ziaristului Mihai Creangă. Astfel, în semn de recunoștință şi apreciere pentru contribuția esențială adusă la apărarea libertăţii presei şi la promovarea principiilor democrației, precum şi pentru abnegația cu care s-a opus abuzurilor regimului comunist, Președintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler ziaristului Mihai Creangă”, a anunțat administrația prezidențială într-un comunicat oficial.
Mihai Creangă a fost arestat în data de 25 ianuarie 1989 alături de alți patru colegi împreună cu care au scos o publicație clandestină.
Întreaga poveste a lui Mihai Creangă și a celor cinci care au scos ziarul clandestin în perioada unei dictaturi feroce poate fi citită aici.
Jurnalistul a fost eliberat în ziua de 22 decembrie 1989, imediat după fuga lui Nicolae Ceaușescu. El a lucrat la cotidianul „România liberă”, condusă după revoluție de Petre Mihai Băcanu, cel care a fost și liderul grupării clandestine.
Arestat pe 25 ianuarie 1989, împreună cu alți patru colegi de „complot”, Mihai Creangă a fost eliberat pe 22 decembrie 1989, imediat după ce a fost anunțată fuga lui Ceaușescu. Ulterior a făcut parte din conducerea ziarului „România liberă”, sub directoratul lui Petre Mihai Băcanu.