joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainMarian Vanghelie a bătut-o pe Oana Mizil până a băgat-o în spital,...

Marian Vanghelie a bătut-o pe Oana Mizil până a băgat-o în spital, după miezul nopții! Fostul primar are interdicție de a se apropia de concubina sa

-

Oana Niculescu-Mizil (45 de ani), fostă deputată PSD, îl acuză pe concubinul ei, Marian Vanghelie (53 de ani), fost primar PSD al Sectorului 5, că a agresat-o fizic. Aceasta a fost internată la Spitalul Elias din București, după miezul nopții de vineri spre sâmbătă (24/25 iulie). Împotriva lui Vanghelie a fost emis un ordin de protecție provizoriu, astfel încât acesta nu are voie să se apropie de concubina sa.

Oana Mizil a ajuns la Spitalul Elias cu Salvarea, care a fost chemată de fosta deputată după ora 1.00 noaptea.

Poliția a fost anunțată de medicii de gardă de la Spitalul Elias, care au fost șocați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, când au văzut în ce hal a fost bătută Oana Niculescu-Mizil, nepoata fostului demnitar comunist Paul Niculescu-Mizil.

Femeia a fost lovită în zona feței, dar i-a fost afectat unul dintre brațe, cu care probabil a încercat să se apere.

- Advertisement -

Oana Mizil a ajuns la Spitalul Elias cu cefalee (conform DEX: durere de cap difuză sau localizată, continuă sau intermitentă) și a spus că a fost agresată de partenerul ei.

Medicii i-au făcut o analiză la computerul tomograf (CT), iar rezultatele au fost încurajatoare, nefiind găsite fracturi.

Duminică, Oana Mizil a solicitat un certificat medico-legal, dar medicii de la Elias i-au spus că ei nu-i pot elibera un asemenea document și au îndrumat-o spre Institutul Național de Medicină Legală (INML) „Mina Minovici”.

- Advertisement -

Fosta deputată și-a luat toate actele medicale și a părăsit spitalul, după ce a solicitat să fie externată.

Ea a plecat la fratele ei. Nu mai are curaj să se întoarcă în vila de la Snagov, în care locuia de mai mulți ani împreună cu Marian Vanghelie.

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru 24 de ore, care va fi prezentat instanței pentru a fi prelungit pentru o perioadă de 30 de zile.

Oana Niculescu-Mizil și Marian Vanghelie încă nu au fost audiați de polițiști.

Comunicatul Poliției

„La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02.08, polițiștii Stațiunii Snagov au fost sesizați, prin apel 112, de către un spital din București, cu privire la faptul că, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare că a fost agresată fizic de către concubinul său.

Polițiștii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar în urma activităților specifice desfășurate s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

De asemenea, polițiștii Stațiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică, și, rezultând existența riscului iminent, au emis Ordin de Protecție Provizoriu, împotriva concubinului persoanei vătămate.”

Familia tradițională PSD: concubini de 9 ani. El a fost primar 15 ani, ea deputată 8 ani

Marian Vanghelie a fost ales de patru ori primar al Sectorului 5, ocupând funcția timp de 15 ani (2000-2015). El a fost scos din Primărie de DNA, în urma unor grave acuzații de corupție.

În mai 2021, Vanghelie a fost condamnat, în primă instanță, la 11 ani și 8 luni de închisoare, pentru 26 acte de corupție. El a fost judecat la Tribunalul București pentru o mită de 30 de milioane de euro comise în perioada când era baron PSD și primar al Sectorului 5. Prejudiciul total adus de Vanghelie bugetului public din Sectorul 5 e de 60 de milioane de euro, din care 30 de milioane ar fi reprezentat șpaga către fostul primar. Decizia definitivă va fi dată de Curtea de Apel București.

De anul trecut, Sectorul 5 a încăput pe mâna lui Cristian Popescu Piedone, și el condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în dosarul incendiului de la Colectiv.

Oana Niculescu-Mizil a avut două mandate de deputat PSD (2008-2016).

Marian Vanghelie – Oana Mizil

Marian Vanghelie și Oana Niculescu-Mizil s-au cunoscut în cadrul PSD, din care făceau parte, iar din 2012 au recunoscut oficial că formează un cuplu. Fiecare mai fusese căsătorit, dar s-au hotărât să-și abandoneze vechile relații și să formeze o familie împreună.

Cei doi au o fetiță, Maria, în vârstă de 6 ani.

Din 2016, de când nu mai e deputată, Oana Mizil s-a dedicat în mare parte familiei, în vreme ce Marian Vanghelie a încercat să rămână implicat în viața politică (dar a fost marginal).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Fostul șofer al lui Liviu Dragnea conduce Federația Română de Atletism! N-are nicio treabă cu alergarea, e prieten doar cu cățărarea

* VIDEO. Șoșoacă, scelerată: „Dacă îndrăznește cineva să pună mâna pe noi, să ne vaccineze, va muri!”

* Și Șoșocul delirează: „Jandarmeria voia să-i pună somnifere în apă, să cadă de acolo”! Dar „Stegarul dac”, vigilent, „a băut apa condensată de la aparatele de aer condiționat”! Până când i-a dat Zară o sticlă…

* După 11 zile de libertate, Liviu Dragnea e convocat la DNA. Gornistul personal: „Hărțuirea continuă! Sistemul #Rezist nu se lasă!”

* Cele 4 pensii speciale ale lui Valer Dorneanu: 9.180 de euro pe lună, dintr-un venit total de 17.200 de euro

* Cozmin Gușă a fost eliminat din patronatul Realitatea Plus! Avea 49,5%, acum are 0,125%! Noua „jupână” e Alexandra Păcuraru, cu 99,75%

* 8 localnici din Corabia au ajuns în Dunăre, din cauza barcagiului beat și lacom. Un tânăr de 21 de ani a dispărut în apele fluviului

* VICTORIE! A fost scoasă plăcuța agentului sovietic Cico Dumitrescu, vecinul de posteritate al Mariei Tănase

* Nunta secretă a Simonei Halep. Petrecerea a avut loc în vila de un milion de euro a tenismenei, la Izvorani, pe malul lacului Snagov

* La fotbal, suntem rușinea Olimpiadei: Coreea de Sud – România 4-0! Mai bine stăteam acasă! Marii vinovați: „patriotul” Gigi Becali și alții ca el

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -