Conducerea Spitalului de Urgență Floreasca spune că sunt vizionate ore întregi de înregistrări de pe camerele de supraveghere, pentru a se descoperi pe unde a intrat în zona administrativă Tudor Duma, amic la criminalului drogat Vlad Pascu. Cunoscut sub porecla „Maru”, tânărul de 19 ani a pătruns în noaptea de miercuri spre joi până în farmacia spitalului, căutând medicamente cu care să se drogheze. A vandalizat locul, și-a scris numele pe coșurile de gunoi și a plecat fără să-l deranjeze cineva, apoi a postat imaginile pe rețelele de socializare!
Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, spune că „Maru” n-a reușit să intre până în depozitul unde se află medicamentele cu regim special, care este ținut sub cheie. „Există o situaţie foarte clară în tot acest lucru: spitalul nu poate fi privit ca o unitate militară, trebuie să existe totdeauna acces pentru vizitatori, pentru rude, pentru aparţinători, aceştia intră între anumite ore, într-un anumit program. Este regretabil că s-a întâmplat lucrul acesta, dar în momentul de faţă nu pot spune cum şi pe unde a intrat acest tânăr în spital”.
Tudor Duma a fost și el reținut 24 de ore în cursul zilei de joi, alături de frații Ștefan Ciprian Constantin și Costin Antonio Constantin, în cadrul unei ample acțiuni a DIICOT și a Poliției. Anchetatorii vizează o rețea de „copii de bani gata” din care făcea parte și criminalul Vlad Pascu, cel care luna trecută, drogat fiind, a ucis cu mașina doi tineri în localitatea 2 Mai de pe litoral. Grupul de beizadele se ocupa cu traficul și consumul de droguri, lăudându-se cu faptele lor pe rețelele de socializare.
Tudor Duma (19 ani), alias „Maru”, ar fi fost unul dintre dealer-ii de medicamente stupefiante ai lui Vlad Pascu. El se afișa frecvent, pe rețelele de socializare, cu diverse arme sau sfidând poliția. Acasă la el a fost găsit un adevărat arsenal de arme albe și pistoale.
Pentru că nu li se întâmpla niciodată nimic, iar părinții aveau grijă să-i scoată din toate problemele cu legea, tinerii de bani gata ajunseseră la un nivel de sfidare publică greu de imaginat.
„Maru” s-a filmat cum a intrat prin efracție în farmacia Spitalului Floreasca și a transmis live pe rețelele de socializare. „Băi, sunt rupt în gură de Xanax deja. Sunt și beat! M-am strecurat în Spitalul Floreasca. Sunt ca la mine acasă aici, fur ce vreau! Ați înțeles? Ce medicamente fur și eu de aici? Ia, ce-i asta, oare?”, spune tânărul infractor într-una din înregistrări, în timp ce deschide o cutie.
Într-o altă înregistrare, el spune: „Am intrat prin efracţie în Spitalul Floreasca. E gol, nu ştie nimeni că sunt aici. Mă duc să fur nişte droguri. Ăştia au toate drogurile încuiate pe undeva. Trebuie să găsesc un loc unde există droguri la spitalul Floreasca. Sunt în Spitalul Floreasca. Vreau să găsesc şi eu niste boxuri de ET-uri din alea. Uau, «oxicoman»!”.
Deși Spitalul Floreasca este, teoretic, păzit și are camere de supraveghere, drogatul a făcut ce-a vrut. S-a plimbat prin zona administrativă o oră, a urcat chiar și în două ambulanțe.
„Maru” nu e primul care se laudă că ar fi un drogat mai special. Alți doi tineri din gașca sa, Vlad Pascu și Rebeca Lăzărescu, se filmaseră înaintea tragediei de la 2 Mai în timp ce se drogau, iar tânăra spunea că „noi nu suntem toxicomani, suntem oxicomani! Oxicodona e viața noastră!”.
„SPECIALII”: PENSII SPECIALE, PRIVILEGII. CE PRIMESTE SOCIETATEA IN SCHIMB ? JAF ?
diicot CHELTUIESTE ZECI DE MILIOANE DE EURO ANUAL CA SA PRINDA CE ? RATACITI DIN ULTIMA VERIGA ?
Pe ăștia nu mai trebuie aruncați bani cu procese, avocați, pușcărie etc. Soluția finală și gata.
Directorul spitalului mai e în funcție? Ministrul Sănătății mai e în funcție?
Dacă în locul retardatului ăla plin de bani intra unul cu o bombă?
Pe irlandezul ăla – tot beat – care s-a plimbat prin casa poporului pe sub nasul SPP sau dracu știe cui și nu l-a mirosit nimeni îl mai țineți minte?
Plecați, fraților, din România. În curând, acest stat va înceta să mai existe.