Șah la Cîțu: Orban își depune la Parlament demisia din funcția de șef al Camerei Deputaților. Postul rămâne vacant într-un moment în care PNL nu are majoritate

3
4344
Ludovic Orban - Florin Cîțu

Notele de plată pe care PNL trebuie să le achite pentru aroganța și brutalitatea premierului Florin Cîțu încep să vină în cascadă. Fostul lider al liberalilor, Ludovic Orban, pe care Cîțu l-a insultat în repetate rânduri, își va depune marți demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților, dezvăluie surse politice pentru News.ro. Postul – al treilea ca importanță în administrația României – se vacantează într-un moment critic, când PNL este departe de a avea în spate o majoritate în Parlament.

La această situație fără ieșire pentru Florin Cîțu și liberali s-a ajuns după o înlănțuire de evenimente provocate direct de premierul demis. Cîțu a dat afară USR de la guvernare la ordinul președintelui Iohannis, modul în care premierul a procedat cu partenerii de guvernare, agresiv și jignitor, îndârjindu-i pe aceștia. USR nu mai e dispusă să facă acum nicio înțelegere cu Cîțu.

Comportament de zapciu: siguranța că e susținut de Iohannis l-a transformat pe Cîțu într-un personaj arogant și agresiv, care și-a închis toate ușile și doborât recordul de nepopularitate al Vioricăi Dăncilă

Siguranța că e sprijinit de președintele Iohannis l-a făcut pe premier arogant și lipsit de bun-simț și în cursa electorală internă. El l-a jignit pe președintele de atunci al PNL, Ludovic Orban, inclusiv de la tribuna Parlamentului, într-un moment în care Orban organizase coaliția ca să respingă o moțiune de cenzură a PSD.

Cîțu a continuat insultele în săptămânile și lunile care au urmat, culminând cu afirmația că Orban a ales să iasă urât din politică – deși președintele PNL nu făcea decât să candideze la un nou mandat de șef al partidului.

Alegerile din 25 septembrie au fost o imensă farsă. Cîțu a câștigat președinția partidului cu 59,1% folosind din plin instituțiile statului. Filialele locale ale PNL au fost fie mituite cu bani publici, fie șantajate și amenințate cu represalii, iar la votul propriu-zis delegații au fost atent supravegheați, pentru a vota „cum trebuie“.

După aceste evenimente, Ludovic Orban a anunțat că va demisiona din funcția de președinte al Camerei Deputaților. El a jucat fair-play până la capăt față de partid, depunându-și demisia în alb pe biroul noului președinte al PNL, Florin Cîțu. Orban a avertizat că îi lasă lui Cîțu două săptămâni la dispoziție să organizeze o nouă majoritate, pentru a activa demisia în alb când va fi sigur că succesorul la șefia Camerei Deputaților va fi tot liberal. Dacă la finalul acestui termen nu se va întâmpla nimic, Orban a anunțat că va demisiona personal direct la Parlament.

Două săptămâni pierdute: în loc să caute construirea unei majorități, Cîțu a continuat să amenințe pe toată lumea și a țepuit PSD

Florin Cîțu a petrecut cele două săptămâni continuând să amenințe și să jignească pe toată lumea. A încălcat acordul secret cu PSD, dându-le foarte puțini bani social-democraților din Fondul de Rezervă, deși le promisese că-i va conecta și pe ei la conducta banilor publici dacă îl ajutau să blocheze neconstituțional moțiunea de cenzură a USR. Furioși, social-democrații anunță acum că refuză să susțină un Guvern PNL-UDMR minoritar, fiind interesați doar de declanșarea alegerilor anticipate.

În aceste împrejurări, când Cîțu continuă să respingă ideea de a face un pas în spate și de a accepta alt premier care să refacă alianța cu USR, s-a scurs și timpul acordat de Orban.

Marți, fostul președinte al PNL demisionează din postul de șef al Camerei Deputaților. Fiind un act unilateral, demisia nu poate fi respinsă sau amânată. Din momentul înregistrării, devine efectivă și trebuie demarată procedura pentru alegerea unui nou președinte al Camerei.

Conform Regulamentului Camerei Deputaților, președintele acestui for legislativ este ales prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt scrise numele și prenumele tuturor candidaților propuși de grupurile parlamentare. Este declarat președinte al Camerei Deputaților candidatul care strânge majoritatea voturilor. Dacă nimeni nu reușește acest lucru după două tururi, se organizează noi rânduri de vot până când va câștiga candidatul care ia majoritatea sufragiilor dintre deputații prezenți, dacă se face cvorum.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „«Echipa câștigătoare» ne duce spre beznă. Vom ajunge la 600-700 de morți Covid pe zi. Trebuie să punem frână!”

* CTP: „Cîțu nu mai poate fi numit premier, e compromis moral și profesional. Un tarabagiu ordinar”. Comparație cu Dragnea

* Orban invocă suspendarea lui Iohannis: „A distrus PNL, a afectat pe termen lung interesele fundamentale ale României”

* Tudor Chirilă despre Cîțu și Iohannis: „Superman și Terminator au aruncat țara în criză” / „Păpușa de la Grivco a devenit păpușar”

EDITORIAL. Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

* Se surpă mitul lui Iohannis și în Occident. Frankfurter Allgemeine Zeitung: „USR urmărește o reformă hotărâtă. Liberalii, susținuți de președinte, încearcă s-o blocheze“

* Votul cehilor l-a băgat în spital pe președintele pro-rus al țării. Milos Zeman a ajuns la Terapie Intensivă după întânirea cu premierul perdant, aliatul său

* Simona Halep, eliminată de tenismena de pe locul 100. Are 6 înfrângeri în ultimele 11 meciuri. Riscă să iasă și din Top 20

* Cristiano Ronaldo doboară record după record: cele mai multe selecții în Europa, cele mai multe goluri în lume

3 COMENTARII

  1. Pierd si sefia camerei,dupa majoritatea din parlament,penalii lui iohannis!!Orban ,cu toate voturile furate,tot a avut 40% sprijin in partid!Dar socul a fost prea mare ,la cum s-a votat la congres,plus implicarea ilegala a lui iohannis in alegerea lui citu,ca Orban sa mai accepte sa lucreze cu acesti impostori !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here