Public, fără prea multe comentarii, o „listă neagră” care circulă intens pe Facebook, rostogolită de tot felul de imbecili. Mă număr printre cei 183 de inși care trebuie judecați urgent „pentru genocid”, ca urmare a atitudinii lor pro-vacciniste în pandemia de Covid-19.
Lista ajunsă la mine îl are drept răspândac pe unul „Vlad Matei” – probabil un cont fals, dar în spatele căruia stă un cretin real. De fapt, e o întreagă armată de idioți care cred că a susține vaccinarea populației, în plină pandemie decretată la nivel mondial, este o trădare sau chiar o crimă.
De aceea, autorii „listei negre” cer judecarea „pentru genocid” a celor 183 de politicieni, medici, jurnaliști, artiști, ONG-iști etc. care n-au boicotat vaccinarea. Dar pot fi chiar mai mulți, lista rămâne deschisă.
Cei 183 de oameni răi, genocidari, suntem împărțiți în trei categorii, semn că vom fi judecați în trei loturi distincte, vom avea probabil termene diferite, vom fi luați cu dube diferite. Așadar:
- 50 – „politicieni, guvernanți”
- 63 – „medici, executanți”
- 70 – „oamenii presei «independente», vuvuzele online, figuri publice, ONG-iști”.
Parcurgând pomelnicul, bag de seamă că sunt coleg de listă cu oameni pe care-i prețuiesc mult pentru caracterul și/sau profesionalismul lor, dar și cu unii pe care-i detest profund. Referindu-mă la cea de-a doua categorie, recunosc că trebuie să ai stomac tare ca să parcurgi lista fără să ai reacții neplăcute.
Să fiu pus pe același taler cu Grindeanu (Ordonanța 13), Ciolacu, Ciucă, Iohannis, Curea, Gâdea, Păcurărița, Pieleanu, Liviu Alexa este, în general, greu de suportat, dar asta înseamnă că respectivii au avut și momente de responsabilitate în abordarea pandemiei. Altele sunt capitolele la care sunt detestabili…
N-au scăpat de mânia anti-vaccinistă medici de toată isprava, dar nici Simona Halep, pentru că a îndemnat luma să se vaccineze. Pe Octavian Jurma l-au pus de două ori, le-a fost tare drag de el!
În schimb, de pe listă lipsesc Șoșoacă, Simion, Turcescu, Ciutacu, Cristoiu, Roșca Stănescu, Radu Moraru, ceea ce confirmă plonjonul lor spectaculos în mocirla conspiraționistă. Una care chiar merita puțină atenție din partea justiției, pentru că e sinonimă cu fake news-ul organizat, de tip rusesc.
Avertisment: scurtele notițe făcute pe „lista neagră”, la definirea capitolelor sau în dreptul unor nume, conțin și informații false, otrăvite, dar și agramatisme. Derbedeii auristo-șoșocari sunt și deosebit de proști, nu prea le-a plăcut școala!
„Documentul” răspândit de idioții conspiraționiști
LISTA TUTUROR PROMOTORILOR „VACCINARII” DIN ROMÂNIA, CARE TREBUIE JUDECAȚI PENTRU GENOCID!
Politicieni, guvernanți:
- Klaus Iohannis – preș. vaccinist, a recunoscut după doi ani că vaccinurile nu protejează
- Raed Arafat – DSU, DSP
- Ludovic Orban – PNL
- Florin Cîțu – PNL
- Nicolae Ciucă – PNL
- Marcel Ciolacu – PSD
- Kelemen Hunor – UDMR
- Nelu Tătaru – PNL
- Vlad Voiculescu – USR
- Ioana Mihăilă – USR
- Dan Barna – USR
- Dacian Cioloș – REPER
- Emil Boc – PNL
- Sorin Cîmpeanu – ex-ministru PNL
- Bogdan Gheorghiu – ministru PNL
- Ion Marcel Vela – ex-ministru PNL
- Lucian Bode – ministru PNL
- Ovidiu Raețchi – PNL
- Raluca Turcan – PNL
- Emanuel Ungureanu – parlamentar USR
- Cristian-Silviu Bușoi – europarlamentar PNL
- Gheorghe Falcă – europarlamentar PNL
- Mircea Abrudean – prefect
- Iulian Bulai – USR
- Traian Băsescu
- Nicu Ștefănuță – europarlamentar USR
- Mircea Toma – CNA
- Nicolae Bălașa Sorescu – CNA
- Orsolya Borsos – CNA
- Oana Dincă – CNA
- Monica Gubernat – CNA
- Valentin Jurcan – CNA
- Ionel Palăr – CNA
- Cristina Pocora – CNA
- Răsvan Popescu – CNA
- Dorina Rusu – CNA
- Ramona Sorescu – CNA
- Radu Herjeu – CNA
- Attila-Zoltán CSEKE – UDMR
- Sorin Grindeanu – PSD
- Daniel Funeriu
- Carmen Avram – europarlamentară PSD
- Toader Paleologu – ex-candidat prezidențial PMP (a stat 6 luni închis în casă de frica virusului)
- Teodor Baconschi -ex-PDL, ex-PMP
- Mario de Mezzo – PNL
- Cristian Diaconescu – ex-ex-ex
- Cătălin Teniță – Renew Cioloș
- Dana Hering – Renew Cioloș
- Ambrozie Irineu Darău – USR
- Cristian Ghinea – USR
Medici, executanți:
- Valeriu Gheorghiță – col. MApN / CNCAV
- Andrei Baciu – fost fotomodel / CNCAV, MS
- Adriana Pistol – INSP
- Andreea Căpâlna/Moldovan – secretar de stat în Ministerul Sănătății
- Emilian Imbri, politruc, Victor Babeș, București
- Beatrice Mahler – Marius Nasta
- Carmen Dorobăț – Regina Maria
- Virgil Musta – Victor Babeș, Timișoara
- Adrian Streinu Cercel – Carol Davila
- Adrian Marinescu – Matei Balș
- Alexandru Rafila – OMS, PSD, Ministerul Sănătății
- Daniel Coriu – președinte Colegiul Medicilor din România
- Ioana Nicolescu – DSP
- „Andi” Manciu – PNL / coordonator Grup Cenzură
- Dan Dungaciu – coordonator ”Laborator”
- Alina Bârgăoanu – propagandistă ONG Eurocomunicare
- Paul Dobrescu – propagandist ONG Eurocomunicare, ex-Era Socialistă
- Răzvan Cherecheș – „expert”
- Petcu Niculina, dr. – Petrom/OMV
- Octavian Jurma – impostor, Timișoara
- Voichița Lăzureanu – UMF, Timișoara, PSD
- Sandra Adalgiza Alexiu – președinte Asociația Medicilor de Familie
- Gindrovel Dumitra – Secretar general Colegiul Medicilor din România, Medic de familie
- Mihai Craiu – INSMC
- Cristian Oancea – Victor Babeș, Timișoara
- Gabriel Diaconu – psihiatru
- Radu Tincu – ATI, Spitalul de Urgență Floreasca
- Balcan Oana Georgina, 26 ani – asistent medical generalist
- Simin Aysel Florescu
- Radu Vlădăreanu – Spitalul Elias
- Anca Buzoianu – UMF Cluj
- Daniel David – UBB Cluj
- Viorel Scripcariu – rector UMF Iași
- Cristian Apetrei – prof. univ. dr. Universitatea din Pittsburgh
- Marinela Mititelu
- Gabriel Tatu Chitoiu
- Vlad Ciurea – „L-am auzit pe dr. Streinu-Cercel, profesor de boli infecțioase, care a zis clar: doctorului care nu recomandă vaccinul să i se ridice diploma – a spus-o și așa și gândește. Gândesc exact la fel” (Adevărul)
- Alexandru Rotundu – Bârlad
- Gabriel Tatu Chitoiu – Recomandă cenzurarea „conținuturilor antivacciniste” (Cititor)
- Mihail Pautov
- Roșu Florin – manager Spitalul de Boli Infecțioase Iași
- Laura Ghibu – stomatolog
- Adela Apostol (Caramoci)
- Anton Hadăr, președintele Alma Mater
- Oana Motea, UNICEF România
- Raluca Zaharia, UNICEF România
- Luminița Costache, UNICEF România
- Pieter Bult – reprezentantul UNICEF în România
- Doru Buzducea – Fost președinte al Colegiului Național al Asistenților Sociali din România
- Diana Cristea – Fost Secretar General al Colegiului Național al Asistenților Sociali din România și actual președinte al CNASR
- Claudia Ana Tiutin – medic de familie, Oradea, Bihor
- Olinic Maria – Secția ATI Medicală 1 Cluj Napoca
- Carmen Pantiș – președinte Colegiul Medicilor Bihor, Medic ATI
- Dorel Săndesc – vicepreședinte SRATI, Medic ATI
- Liana Pleș – medic Obstetrică-Ginecologie
- Florin Chirculescu – coordonatorul Secției de Chirurgie toracică, Spitalul Universitar de Urgență București
- Valeria Herdea – vicepreședinte Colegiul Medicilor din România, medic de familie
- Cătălina Poiană – președinte Colegiul Medicilor din Municipiul București, medic endocrinolog
- Cătălina Ifrim – Consiliul Național al Elevilor
- Consiliul Național al Rectorilor (CNR)
- Amin Zahra – Medic Specialist Anestezie și Terapie Intensivă
- Liviu Lucaci – UNATC
Ovidiu Covaciu – fondatorul grupului „Vaccinuri și Vaccinare” și al Coaliției România Sănătoasă - Cătălina Alexandrescu
- Octavian Jurma
Oamenii presei „independente”, mituite de Guvern cu 40 de milioane de euro, vuvuzele online, figuri publice, ONG-iști:
- Cristian Tudor Popescu – DIGI 24 / at large
- Mihai Gâdea – Antena 3 CNN
- Radu Tudor – Antena 3 CNN
- Alexandra Păcuraru – Realitatea Plus
- Anca Alexandrescu – Realitatea Plus
- Andreea Esca – Pro TV
- Mălin Bot – online
- Grigore Cartianu – online
- Laurențiu Ciocăzanu – online, TVR
- Oana Despa – DIGI 24
- Cosmin Prelipceanu – DIGI 24
- Claudiu Pândaru – DIGI 24
- Florin Negruțiu – DIGI 24
- Bogdan Chirieac – DC News / at large
- Val Vâlcu – DC News / DC Medical
- Sonia Simionov – Antena 3 CNN
- Adriana Iovi-Stere – Pro TV
- Ion M. Ioniță
- Sorin Ioniță – Expert Forum
- Ana Maita – Asociația Mame pentru Mame
- Mirel Curea
- Bogdan Ficeac
- Cătălina Porumbel – Antena 3
- Dan Constantin – Jurnalul Național
- Radu Banciu – Sport / B1 Tv
- Răzvan Bucuroiu – TVR
- Mihai Vasilescu – propunere cititori – nu știm cine e, bănuim că un zgârie-internetul
- Cetin Ametcea – online
- Vali Petcu – Zoso – online
- Dan Tăpălagă – G4media
- Cristian Pantazi – G4media
- Cristi Dimitriu – online
- Niels Schnecker – RTV
- Cătălin Tolontan – Libertatea
- Dragoș Pătraru – Prima TV
- Răzvan Simion și Dani Oțil – Antena 1
- Vlad Mixich – ONG-ist
- Alina Mungiu Pippidi
- Răzvan Exarhu
- Simona Halep – jucatoare de tenis
- Lucian Viziru – actor
- Liana Stanciu
- Denise Rifai – Kanal D
- Maria Coman – Antena 3 CNN
- Aneta Sângeorzan – B1TV
- Ioana Ene Dogioiu
- Oana Dobre-Dimofte
- Oana Marinescu
- Răzvan Zamfir
- Radu Buzăianu
- Mihai Bendeac – actor
- Marius Florea Vizante – actor
- Radu Bucalae – stand up
- Cosmin Nedelcu aka Micutzu – stand up
- Marcel Pavel – cântăreț
- Tudor Gheorghe – cântăreț
- Lucian Mandruță – PRO TV
- Maia Morgenstern – actriță
- Marian Godină – polițist / influencer wannabe
- Marius Pieleanu – dătător cu părerea la Antena 3 CNN
- Alexandra Nadane
- Alina Stancu
- Eugen Istodor
- Liviu Avram – „Adevărul”
- Horia Șoica – redactor ziar Stiridecluj
- Liviu Alexa – redactor / proprietar Ziardecluj / TV NCN Cluj
- Luca Pastia – Europa FM
- Vlad Petreanu – Europa FM
- Marian Voicu – TVR
- Cătălin Ștriblea
- Mihai Rădulescu – TVR
😃…
Voi ăștia de pe liste…. trageți un sex bun în seara asta , așa de calitate…iar mâine începeți săptămâna cu un zâmbet pe buze și o fericire la fel ca copii când își pun pantofi noi în picioare!!!
❤️
…” Listele galbenilor” și un Benny Hill show.
Domnule Cartianu,
1) Am văzut pe listă numele securistului Bogdan Chirieac alături de al dvs, de al lui Striblea, Esca, Banciu. E o parodie lista șoșo-auriștilor.
2) Legionarii adevărați (sic!) nu aveau astfel de liste-pomelnic. Doamne feré!
3) Un pericol e reprezentat de șleahta stabilității ce trebuia să acționeze de multă vreme pt a-i scoate pe peluzari în afara legii. Dar dacă n-au făcut-o sper ca șoșo-auriții să înceapă cu ei, politrucii noștri cei de toate zilele.
Cât despre Turcescu-SRS-Curea & Co, le va veni și lor rândul. Răbdare.
Cand ai o guvernare dezastruoasa, pusa pe capatuiala si furat, este firesc ca sa apara frustratii ce ar linge savarina unei baragladine care ii tuca dosul Putlerului public. PSDNL nu au avut niciun proiect de viitor, doar sa acapareze puterea cu pretul saracirii populatiei. Au aplicat aceeasi politica precum Nea Nicu, sa mai dea privilegii la bugetari si pensionari, fara sa vada ca iau banii de la altii sa plateasca. Daca ai vedea putina prosperitate, o benzina mai ieftina, o intretinere la bloc, preturi la raft mai mic, iti vine sa mai traiesti si tu putin. Insa nu asta a vrut ciuma PSDNL. Mizeaza pe voturile bugetarilor si ale pensionarilor cu pretul sugrumarii mediului privat. A se vedea nesimtirea salariului minim pe economie, unde Statul nu vrea sa renunte la taxe, la e-Factura, la cresterea taxelor si impozitelor. Energie, gaz, plafonate sa ia cat mai multi bani. Puteau sa castige fara probleme alegerile si AUR sa fie in hazna daca se vedea un pic de prosperitate, de lume mai fericita. AUR este creatia PSD pentru a colecta voturile din toate partidele satelite. Nu uitati imaginea cu Dincu, Ciolacu si Simion dupa alegeri, cand l-au chemat pe huligan la raport. La toate legile nesimtite AUR a votat alaturi de PSD. Iar prostii care voteaza cacatul asta de partid au cacat in cap pentru ca nu vad ca sunt manipulati ordinar. Ne batem joc de voturile celor care mai vor o tara normala, fiind anulate de voturile hoardelor de idioti. Asta este democratie? Nu fratilor, democratie va fi cand toti vom avea un nivel mediu de educatie si civilizatie.
Buna dimineata. Aveti ceva vesti despre Babacu ?
Mai, nu va recomand sa va puneti cu mine, voi la capitolul argumente sinteti ZERO! La limbaje de interlop acolo da, sinteti tari.
@ G. Cartianu, ar fi interesant daca ati gasi pe undeva lista cu guvernul filorus de care vorbea Stelian Tanase.
Domnule Cartianu, nu-i subestimati pe idiotii care se uitā în gura dezaxatei trādātoare. Treizeci de ani de sārācie, disperare, prostie, spālare pe creier si teorii ale conspiratiei au creat monstri nāscuti din somnul ratiunii. Acestia o urmeazā pe panaramā cu fanatismul noilor convertiti care si-au gāsit mesia si adevārul divin. Sunt periculosi si se considerā arhangheli ai dreptāti în luptā cu satana. Nu poti rationa cu logica emotiilor lor . Oamenii āstia poartā în sufletul lor chinuit toatā amārāciunea si disperarea încoltitului, simt profund fiecare palmā pe care viata le-a dat-o si cautā vinovati pentru irosirea existenta lor goalā de împliniri. Oamenii āstia nu sunt rāi a priory, viata furatā de o clasā politicā cleptocratā îi înrāieste da’ ei vād numa’ oculta mondialā si uniunea europeanā si pe oricine acuzā orācāielile bāloase ale matracucei pro muscalā. Acum si domnia voastrā sunteti arātat gloatei furioase cā si un slujitor al diavolului, un vândut care comploteazā zi si noapte sā le otrāveascā copiii cu vaccinele blestemate. Sunteti o tintā legitimā pentru oricare dintre ei( cam 30 la sutā dintre români) si curmarea existentei dvs. poate fi justificatā ca legitimā apārare in litera si spirutul discursului scursurii pro ruse. Luati māsuri, māsuri legale, māsuri practice de protectie personalā, māsuri tactice si pe termen lung pentru izolarea si eliminarea pericolului reprezentat de anarhista dezaxatā si de altii ca ea. Sā auzim de bine si vā multumesc pentru munca dumneavoastrā în slujba decentei si a bunului simt.
a priori
DACA REVIN RUSII PE FATA SI O PUN PE sosoaca SEFA LA CASAPIT TRADATORI ?
Trādātori? Vae victis. Întradevār ,istoria pare a fi scrisā de învingātori însā pe termen lung si foarte lung istoria devine subiect de interes academic si are tendinta sā fie analizatā stiintific si fārā emotie. Jigodiile rāmân jigodii . Eroii vor fi pomeniti cu respect. Trādātorii si numele lor vor fi blestemati pentru eternitate. Ce vor face muscalii? Vor face ce stiu ei mai bine: vor fura, vor viola, vor ucide, vor mintii. Scrofosoaca e irelevantā, dacā nu e ea va fi alt(ā) dezaxat(ā) care va îndeplini cu succes rolul de coadā de topor.