joi, mai 2, 2024
AcasăNewsSfârșitul teribil, la 47 de ani, al fostei soții a lui Alin...

Sfârșitul teribil, la 47 de ani, al fostei soții a lui Alin Tișe, fina lui Emil Boc: malaria! Vacanța în Zanzibar i-a fost fatală. Șeful CJ Cluj și fiul lor se aflau în Seychelles

-

O tragedie incredibilă i-a adus sfârșitul Cameliei Tișe, de meserie notar în Cluj-Napoca. Aceasta a fost soția lui Emil Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj (fost senator), dar și fina primarului Emil Boc (fost prim-ministru). Cauza morții: malaria!

Medicii legiști au stabilit cauza decesului Cameliei Tișe (47 de ani). Fosta soție a lui Alin Tișe (49 de ani) a murit de malarie într-o formă severă, potrivit certificatului medico-legal emis de Institutul Național de Medicină Legală (INML) „Mina Minovici”.

La jumătatea lunii ianuarie, fosta soție a președintelui Consiliului Județean Cluj s-a întors dintr-o vacanță în Zanzibar, celebră zonă turistică din Tanzania.

Conform mai multor informații, femeia n-a vrut să se vaccineze anti-malarie înainte să plece în vacanța din Africa.

- Advertisement -

Camelia Tișe a fost găsită moartă în dimineața zilei de luni, 5 februarie, de către menajeră, în apartamentul ei din Cluj-Napoca.

Certificatul de deces a fost prezentat de Antena 3 CNN, televiziune care a oferit detalii: „Când s-a întors în țară, Camelia Tișe a început să se simtă rău treptat, dar a crezut că este o simplă răceală. A dus-o pe picioare până joi, săptămâna trecută, când a spus că se simte rău, că nu mai poate respira, că nu se mai poate ține pe picioare, și a mers să se odihnească. Din informațiile noastre, a decedat sâmbătă, în casă, dar a fost găsită de o angajată a sa abia luni dimineață”.

- Advertisement -

Camelia Tişe şi Alin Tişe, ambii absolvenți ai Facultății de Drept, s-au căsătorit în 2010 și au divorţat în 2018. Ei au împreună un băiat de 13 ani, care, după despărțirea părinților, a rămas în grija tatălui său.

Nașul de cununie al soților Tișe a fost Emil Boc – pe atunci prim-ministru, acum primar al orașului Cluj-Napoca.

Nașul de botez al fiului soților Tișe, ajuns cum la vârsta de 13 ani, este celebrul actor Florin Piersic (clujean și el).

Divorțul soților Tișe a fost puternic mediatizat, având în vedere averea pe care cei doi au împărțit-o, avere estimată atunci la 15 milioane de euro.

Alin și Camelia Tișe, pe când formau o familie

În ultimii ani, Camelia Tișe și-a continuat activitatea de notar public. Alin Tișe are o lungă carieră politico-administrativă.

Camelia Tișe locuia în blocul-turn din Piața Mihai Viteazul din Cluj-Napoca, clădire construită de familia Tișe. Femeia avea biroul notarial în același imobil, dar la parter.

Alin Tișe s-a recăsătorit anul trecut, având un copil și cu actuala soție.

Alin Tișe a avut o carieră politico-administrativă fulminantă, în PD/PDL/PNL:

  • 2006–2007: prefectul județului Cluj
  • 2008–2012: președintele Consiliului Județean Cluj
  • 2012–2016: senator
  • 2016 – prezent: președintele Consiliului Județean Cluj

Alin Tișe în Seychelles, Camelia Tișe în Zanzibar – două paradisuri exotice în Oceanul Indian

Și Alin Tișe a plecat într-o vacanță exotică, la începutul acestui an, împreună băiatul său de 13 ani (din prima căsătorie), dar și cu noua lui soție (devenită mama vitregă a copilului). Destinația celor trei: insulele Seychelles din Oceanul Indian, după cum a dezvăluit chiar Camelia Tișe, aflată în contact permanent cu mai mulți jurnaliști clujeni.

În timp ce Alin Tișe se afla în Seychelles, Camelia Tișe a plecat în Tanzania, cu celebrele ei plaje din Zanzibar, tot la Oceanu Indian.

Zanzibar – unde și-a petrecut vacanța Camelia Tișe – este un arhipelag de lângă coasta de est a Africii, alcătuit din insula principală cu același nume (Zanzibar, având suprafața de 1.658 km²) și, în nord, insula Pemba (984 km²).

Zanzibar, cu cele două insule ale sale – partea insulară a Tanzaniei

Zanzibar este teritoriu autonom în cadrul Tanzaniei. De altfel, această țară africană de patru ori mai mare decât România (suprafață de 945,203 km², populație de 63,6 milioane de locuitori) își trage numele din cele două părți din care este compusă: cea continentală (Tanganika) și cea insulară (Zanzibar).

Tanzania – cu Zanzibar cu tot – se află în emisferica sudică (australă), aproape de Ecuator.

Populația Zanzibarului este de aproape un milion de locuitori.

Capitala arhipelagului a preluat denumirea insulei principale: Zanzibar City, fiind renumită pentru orașul vechi, Stone Town.

Zanzibar este una dintre atracțiile turistice ale Africii de Est.

Zanzibar și Seychelles – două paradisuri exotice despărțite de 1.600 km de ape ale Oceanului Indian

Seychelles – țară exotică în care și-a petrecut vacanța Alin Tișe – este un arhipelag format din 115 insule, în Oceanul Indian, la 1.600 de kilometri de coasta estică a Africii (mai exact a Tanzaniei), în nordul insulei Madagascar.

Alte regiuni și țări vecine ale insulelor Seychelles sunt: Zanzibar (la vest), Maurițius, Réunion (la sud), Comore, Mayotte (la sud-vest), Maldive (la nord-est).

Seychelles are cea mai mică populație dintre toate statele Africii – 96.000 de locuitori.

Și un bărbat de 54 de ani a murit de malarie, în București

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” din București a anunțat marți că un bărbat internat la terapie intensivă, infectat cu malarie, a murit.

Potrivit reprezentanţilor unității medicale, bărbatul avea 54 de ani și era în stare gravă.

Totodată, în ultimele 24 de ore, la „Victor Babeș” au mai ajuns doi pacienţi cu această boală. Și ei au fost infectaţi în urma călătoriei în Zanzibar.

Pe 30 ianuarie, Ministerul Sănătății anunța că în ultimele trei luni, în România, au fost diagnosticate 11 cazuri de malarie.

Este vorba despre persoane care au călătorit în zone endemice din Africa (4 cazuri în noiembrie, 4 în decembrie şi 3 în ianuarie). Până la sfârșitul lunii ianuarie, nu se înregistrase niciun deces din cauza malariei, spunea Ministerul Sănătăţii.

Cele două decese aveau să apară ulterior, în prima săptămână din februarie.

Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”: „Pentru turiştii care călătoresc în destinaţii ce sunt considerate zone endemice de malarie, recomandăm în primul rând prezentarea la medicul specialist de boli infecţioase şi, dacă destinaţia o impune, administrarea unui tratament profilactic atât contra malariei, cât şi a altor afecţiuni specifice zonelor respective, care se pot preveni”.

Recomandări de călătorie, pe site-ul MAE

Malaria este o boală infecţioasă care se transmite prin înţepătura de ţânţar (specia Anopheles), iar profilaxia constă în administrarea unor medicamente antimalarice şi protecţie împotriva înţepăturilor de ţânţari.

Semnele şi simptomele malariei pot include: febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, diaree, precum şi alte manifestări. Specialiştii afirmă că diagnosticul malariei se realizează în urma unor analize specifice ale sângelui, care se fac în unităţi medicale specializate.

„Este esenţial ca pacienţii să se prezinte la medic imediat ce apar primele semne, pentru a beneficia de un diagnostic precis şi pentru a iniţia rapid tratamentul specific”, spun specialiştii. Întârzierea în prezentarea la medic în cazurile de malarie poate fi extrem de periculoasă, putând duce la deces.

Malaria este destul de răspândită în Republica Unită Tanzania, spune Ministerul Afacerilor Externe pe pagina sa de internet, unde prezintă condițiile de călătorie din această țară.

„Vă recomandăm să procuraţi din timp, înainte de călătorie, un kit medical împotriva malariei şi să utilizaţi măsuri contra ţânțarilor, cum ar fi spray-uri, plase sau aparate electrice. Nu există vaccinuri obligatorii a căror confirmare prin certificat să fie solicitată la intrarea în Tanzania dacă deplasarea a avut loc direct din România sau cu escală în aeroporturi din Europa. Recomandăm însă insistent vaccinarea împotriva febrei galbene (şi deţinerea Carnetului Galben de Vaccinări împotriva febrei galbene), precum şi împotriva febrei tifoide, hepatitei A și B, difteriei şi poliomielitei”, informează MAE.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Necinstea sufletească și ticăloșia senatorului extremist Claudiu Richard Târziu. Obiectivul său: aruncarea României în războaie pustiitoare, de partea Rusiei, în afara UE și a NATO

* România se așteaptă să piardă procesul cu Gold Corporation și să plătească minimum două miliarde de dolari despăgubiri

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Chiar daca ar fi mers la medic e probabil sa nu fi fost doagnosticata corect. Marea majoritate a medicilor de la noi nu s-au intilnit cu asa ceva niciodata. Si daca nu le spui ce banuiesti nu vor face teste teste specifice pentru depistarea malariei. O spun ca unul ce am avut malarie. Medicii si asistentele nici macar nu stiau ca nu e contagioasa si le era frica sa nu o ia. Malaria o poate da doar femela tintarului anofel.

  2. Zanzibar, Seychelles, menajera…
    Janghinele jefuia bugetul si apoi il toaca la dracu in praznic.

    Ce impozite platesc astia? Cu asta ar trebui inceput. Ca sa le mai dispara din avantul taxatoriu.

    Iar maestrul Boc ar fi bine sa-i puna pecete la fleanca d-nei neveste. Nu de alta dar vin alegeri si chestia zanzibareza si young chocolate bucks pentru tzoape prima generatie de la opinci pica rau tare. Ciocoismul zanzibarez provoaca greatza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -