duminică, decembrie 8, 2024
AcasăLumeaCutremur la Budapesta: președinta țării și-a dat demisia, ex-ministra Justiției iese din...

Cutremur la Budapesta: președinta țării și-a dat demisia, ex-ministra Justiției iese din politică! Au grațiat un bărbat implicat într-un caz de pedofilie

-

Șoc la Budapesta: două femei-cheie ale grupului de putere din jurul prim-ministrului Vktor Orban și-au dat demisia dn funcții extrem de importante. E vorba de Katalin Novak, președinta Ungariei, și Judit Varga – deputat, până de curând ministru al Justiției, locul 1 pe lista de candidați ai Fidesz (partidul lui Orban) pentru alegerile europarlamentare. Varga a avizat, iar Novak a semnat grațierea unui bărbat condamnat pentru complicitate la mușamalizarea unui caz în care șeful său, director de orfelinat, abuza sexual copiii.

Demisia președintei Ungariei, Katalin Novak (46 de ani), a venit în contextul în care partidele de opoziție au făcut apeluri insistente ca ea să se retragă din funcție. Motivul: decizia acesteia de a-l grația pe fostul director adjunct al unui orfelinat, care fusese condamnat pentru complicitate la mușamalizarea cazului în care șeful său, prădător sexual, abuza copiii din orfelinat.

La scurt timp, Judit Varga (43 de ani), fost ministru al Justiției în Guvernul Orban, și-a anunțat demisia din Parlament, unde era deputat. Varga se retrage definitiv din viața publică, deși ocupa locul 1 pe lista Fidesz pentru algerile europarlamentare de peste patru luni. Ea decontează același caz de grațiere, pentru că a avizat pozitiv lista înaintată președintei Katalin Novak.

Într-un discurs difuzat la televiziunea de stat de la Budapesta, preluat de agenția Reuters, Katalin Novak a spus: „Astăzi este ultima zi în care mă adresez dumneavoastră în calitate de președinte. Am făcut o greșeală. În aprilie anul trecut am decis să acord clemenţa, considerând că deţinutul nu a abuzat de vulnerabilitatea copiilor care i-au fost încredinţaţi. M-am înşelat, deoarece decizia de graţiere şi lipsa de justificare erau de natură să ridice îndoieli cu privire la politica de toleranţă zero faţă de pedofilie”.

- Advertisement -
Katalin Novak – Judit Varga

Katalin Novak a grațiat câteva zeci de persoane în aprilie 2023, înaintea vizitei Papei Francisc. Una dintre puținele publicații independente din Ungaria, site-ul de știri 444.hu, a dezvăluit – citând documente judecătorești – că directorul adjunct al casei de copii, complice al directorului (care-i era șef), se numără printre cei grațiați. Acesta fusese condamnat la peste 3 ani de închisoare și-i fusese interzis ca timp de 5 ani să lucreze cu tineri sub 18 ani, pentru că a încercat să-i forțeze pe unii dintre băieții abuzați să-și retragă acuzațiile la adresa directorului-pedofil.

Directorul-pedofil a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzarea sexuală a mai multor băieți minori în perioada 2004-2016.

Dezvăluirea acestor monstruozități a declanșat un val de proteste împotriva președintei Katalin Novak, fost ministru al Familiei și Tineretului și aliat apropiat al premierului Viktor Orban.

- Advertisement -

În martie 2022, Katalin Novak devenea prima femeie aleasă în funcția de președinte al țării, o funcție strict protocolară în Ungaria.

Anterior, ea fusese secretar de stat la Minsterul Familiei și Tineretului (2014-2020) și ministru fără portofoliu al aceluiași minister (2020-2021).

În perioada 2017-2021, ea a fost și vicepreședinte al Fidesz, iar din 2018 până în 2022 a fost deputată.

Katalin Novak are studii economice, de drept şi administraţie publică, în Ungaria şi Franţa. A trăit în SUA, Franţa şi Germania. Aorbeşte fluent engleza, franceza, germana, spaniola și, evident, maghiara.

Viktor Orban încearcă să facă profit politic și dintr-o situație penibilă pentru partidul său

Sâmbătă, la câteva minute după anunțul privind demisia președintei Katalin Novak, a venit și a doua retragere: cea a fostului ministru al Justiției, Judit Varga. Ea fusese desemnată să deschidă lista Fidesz pentru alegerile europarlamentare, dar avizul pozitiv dat grațierii directorului adjunct de orfelinat u-a fost fatal.

Judit Varga a anunțat pe Facebook că va demisiona din funcția de deputat Fidesz și că nu va mai candida la europarlamentare. Ea și-a anunțat „retragerea din viața publică” pentru că și-a dat avizul ca ministru al Justiției, funcție la care renunțase recent pentru a conduce campania pentru alegerile europarlamentare.

„Renunț la mandatul meu de deputat și la poziția de cap de listă pentru Parlamentul European”, a scris Judit Varga pe Facebook.

Judit Varga

Aflat în dificultate în urma acestui caz scabros, premierul Viktor Orban (60 de ani) înceacă să întoarcă totul în favoarea sa, beneficiind și de faptul că mass-media maghiară a devenit un uriaș aparat de propagandă în favoarea sa. Orban a declarat joi că va schimba Constituția pentru a exclude posibilitatea grațierii pedofililor. Dar autorii scandaloasei grațieri au fost două doamne pe care le-a promovat chiar el spre funcții importante în stat.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* PSD-istul Ciolacu și ambasadorul rus Kuzmin îl atacă în haită pe șeful Armatei române. Amândoi pretind că nici vorbă ca Rusia să fie vreun pericol pentru România

* „N-aș bombarda Polonia acum, i-aș lovi pe români. Știți de ce? Au devenit prea aroganți. I-aș pune la locul lor“. Discuții în direct, la principalul talk-show de la Rossia 1

3 COMENTARII

  1. Oricum doamna n-avea nici o treaba cu ce inseamna funcția de presedinte. Umbla creanga prin România, vopsea borne pe dealuri, umbla cu teniși chinezești și poșete de la tarabă. Cred ca prin poșete avea și ceva Cseresznye sau Barack. Nu le are deloc cu diplomația.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -