joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsLiberalul Bolojan despre problema gunoaielor de la Sectorul 1: "Sunt doar două...

Liberalul Bolojan despre problema gunoaielor de la Sectorul 1: „Sunt doar două soluții – ori renegociere de contract, dacă ai cu cine discuta, ori reziliere”

-

Problema gunoaielor din Sectorul 1 al Bucureștiului se poate rezolva în doar două feluri, fie prin renegocierea contractului, fie prin rezilierea acestuia, estimează Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și fost primar al orașului Oradea, citat de News.ro.

Invitat la emisiunea “Insider Politic”, la Prima TV, șeful județului din Transilvania – socotit printre cei mai buni și eficienți administratori din România – spune că știe foarte bine problema de la Sectorul 1 și că acolo se plătește mult prea mult pentru salubrizare.

Una din probleme a fost generată de populism, estimează Bolojan. Oferirea unui serviciu de salubrizare gratuit într-un sector unde locuitorii au în medie cele mai mari salarii din România, iar PIB-ul său este peste cel al altor orașe reprezintă o formă de populism cu efecte nefaste. Ideea că salubrizarea e gratuită o devalorizează în ochii oamenilor, care nu mai consideră necesar, de exemplu, să selecteze gunoiul. “Nicăieri în lume nu există servicii gratuite și nelimitate”, spune Bolojan.

O altă problemă majoră o reprezintă contractul semnat în 2008 de fostul primar Andrei Chiliman și revalidat de urmașul său, Daniel Tudorache, spune președintele Consiliului Județean Bihor. Tarifele pentru ridicarea gunoiului “nu sunt în regulă”, spune Bolojan. Iar soluțiile sunt simple: ori renegocierea contractului, ori rezilierea lui.

- Advertisement -

Ilie Bolojan despre scandalul gunoaielor de la Sectorul 1

„Nu am apucat să trec prin Sectorul 1, dar ştiu tema salubrizării care este în toată media. Nu ştiu exact cifrele legat de acest 14 ori mai mare preţul, dar este clar că se plăteşte mult mai mult per cap de locuitor. Trebuie verificat şi în ce constau anumite prestări de servicii, dar este cât se poate de clar că sunt nişte probleme care sunt generate de două- trei componente de bază.

Prima este legată de necesitatea ieşirii dintr-un populism. Populism înseamnă că într-un sector sau într-un oraş cu PIB-ul cel mai mare din România, cu nivelul de salarizare mediu, cel mai mare din România, nu poţi să adopţi nişte politici cu un pronunţat caracter social, că e o fractură logică în chestiunea aceasta. Aici mă refer nu doar la actualul primar pentru că e de şase luni de zile, nu pot să judec ce se întâmplă, ci de deciziile anterioare.

În momentul în care faci servicii de salubrizare fără ca cetăţenii să plătească, deci primesc ceva gratis, vă daţi seama că acel serviciu nu mai are valoare  pentru tine. Niciodată un cetăţean căruia i se ridică gunoiul gratuit, nu o să colecteze selectiv, el nu percepe că este un cost diferit dacă colectează la grămadă sau colectează pe două sau trei fracţii. Prin urmare, nicăieri în lume nu există servicii gratuite şi nelimitate. Pot fi nişte măsuri cu caracter social pentru anumite categorii, dar această chestiune nu există nicăieri.

- Advertisement -

A doua problemă de fond este un contract care a fost încheiat în anii anteriori, unde tarifele, după câte se pare, datorită volumului lor, arată că nu sunt în regulă.

Nu ai decât două posibilităţi, ori o renegociere de contract, dacă ai cu cine discuta, ori o reziliere de contract. Din nou, trebuie văzut care sunt clauzele contractelor. Eu, când am fost ales primar, i-am contactat pe principalii contractori şi am renegociat scăderea prestaţiilor cu aproximativ  10-15 la sută, aproape în toate domeniile.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor: “Cu 20 de angajați facem exact aceleași lucruri pe care le făceam cu 80. Cu banii economisiți am făcut un pod”

* O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

* O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacațele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

Mesaj AUR: „Îmi place Putin și nu-mi place UE. Uniunea Europeană este noua Uniune Sovietică, nu Rusia creștină”

Radu Moraru: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

* Mineriada din 13-15 iunie 1990. Cum a clonat regimul FSN un post de radio. Ziaristul care avea în birou un poster uriaș cu Ion Iliescu

* Alegeri la Deveselu: principalii doi candidați au votat un mort, care a și ieșit primar! Se înfruntă fiul defunctului cu vărul defunctului

Continuă batjocura: procurorul Giorgiana Hosu, fostă șefă a DIICOT, se pensionează la 48 de ani!

* „Șoșoacă belgian” a fost găsit în pădure, după o lună de căutări. N-a apucat să împuște pe nimeni, dar și-a tras un glonț în cap

* Se cunosc 4 echipe calificate în „optimi” la Euro 2020: trei mari puteri ale fotbalului + Țara Galilor. Unde și cu cine vor juca în continuare

1 COMENTARIU

  1. Pănă la urmă asta e problema, atât timp cât se plătește „din găleată” vor exista latrăi care vor cere franțuzoaicei „să plătească !!”. În momentul când factura se va împărți la nr de locuitori și vor trebui să plătească direct din buzunar, latrăii vor face ciocu’ mic. 😃

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -