Ucrainenii sunt niște luptători foarte duri, pe măsura mercenarilor, iar știrile despre presupusa lor fugă sunt doar niște legende, afirmă chiar oligarhul rus Evgheni Prigojin, patronul grupării Wagner. Acesta își arată însă disprețul față de aliații din armata regulată rusă ai mercenarilor săi, spunând că ar trebui dezvoltată o pastilă care să le îmbunătățească funcțiile creierului.
Surprinzătorul interviu este acordat de Prigojin canalului rusesc Grey Zone, de pe Telegram – un fel de oficios al grupării Wagner. Oligarhul, supranumit și „bucătarul lui Putin”, a construit armata privată în 2015, trimițând-o peste tot unde Putin avea nevoie de intervenție militară, dar nu-și putea trimite trupele regulate: în Donbass, Siria, Libia, Mali, Asia Centrală.
Mercenarii Wagner sunt voluntari, de obicei foști militari din armata rusă, plătiți cu echivalentul unui salariu bun pentru Rusia. Luptă de plăcere și n-au grade (nu există ofițeri), fiind considerați cea mai bună parte a forțelor de invazie rusești în Ucraina. Ei au fost, dealtfel, și singurii care au reușit puținele câștiguri teritoriale obținute de Rusia în ultimele 3-4 luni.
Acum, Wagner luptă în zona Bahmut, unde încearcă să cucerească orașul.
Evgheni Prigojin spune însă că situația e foarte dificilă și că aliații (în zonă se află milițiile separatiste din Donbass) sunt cam inutili.
Mai jos, răspunsurile lui Prigojin la întrebările puse de administratorul contului Grey Zone.
„Dezvoltați o pastilă care să îmbunătățească funcția creierului pentru «aliați»!”
„Câteva întrebări interesante adresate lui Prigojin și răspunsurile acestuia cu privire la activitățile Grupului Wagner.
Întrebare: Cum sunt echipați acum luptătorii Wagner? Au suficientă hrană, arme, echipament și medicamente? Cu ce fonduri se cumpără tot ce au nevoie – fonduri private, donații sau în comun cu Ministerul Apărării?
Răspuns: Luptătorii wagnerieni sunt complet echipați, au suficientă hrană, apă, echipament și medicamente. Cheltuielile principale sunt fonduri private asigurate din contul meu.
Întrebare: Ați spus că luptătorii lui Wagner luptau exclusiv pentru Ivangrad. Care este situația în apropiere de Bahmut? Se luptă acolo împreună cu alte unități? Trupele ucrainene din această direcție au fugit deja sau încă mai opun rezistență?
Răspuns: Wagner luptă practic întotdeauna singur, este mai fiabil. În apropiere de Bahmut, situația este din ce în ce mai dificilă, trupele ucrainene opun o rezistență decentă, iar legenda ucrainenilor care au fugit este doar o legendă. Ucrainenii sunt niște tipi cu coaie de fier, ca și noi. Am arătat-o clar în filmul «The Best in Hell». Și nu este rău. Noi, slavii, ar trebui să fim mândri de asta.
Întrebare: Cum și în ce fel putem să-i ajutăm pe luptătorii wagnerieni?
Răspuns: Dezvoltați o pastilă care să îmbunătățească funcția creierului pentru «aliați»”!”