duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsLa umbra diversiunilor AUR, PSD tocmai l-a pus pe Zgonea șef la...

La umbra diversiunilor AUR, PSD tocmai l-a pus pe Zgonea șef la ANCOM, cu salariu de 10.000 de euro pe lună. Zgonea a scăpat de pușcărie prin intervenția CCR, care a eliminat probele din dosar

-

În timp ce televiziunile umplu spațiul public cu diversiunile fără substanță ale AUR, coaliția PSD-PNL-UDMR își vede de treabă și marți l-a numit șef al ANCOM – instituție strategică a statului român – pe Valeriu Zgonea, personaj salvat de pușcărie prin intervenția CCR, care a anulat probele din dosarul său. Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, a fost condamnat în 2020 la 3 ani cu executare, dar Curtea de Apel l-a achitat după ce Curtea Constuțională a eliminat interceptările SRI din procesele penale. Acum, a fost răsplătit de Ciolacu pentru fidelitatea sa și pentru că l-a acoperit în afacerea pentru care era să intre la pușcărie.

În noua sa funcție, Zgonea este retribuit cu 10.000 de euro/lună și are un rol-cheie în piața comunicațiilor din România. Acest domeniu este de importanță strategică (la fel cum e și ANRE-ul, de exemplu), fiind vizat de puteri străine ostile precum Rusia și China, dar și de grupuri mafiote.

Zgonea fusese condamnat în 2020 pentru trafic de influență, după ce a pus șefă a unei importante instituții, la doar 22 de ani, fiica unui mahăr PSD din Buzăul lui Ciolacu

Valeriu Zgonea, propus de coaliția PSD-PNL-UDMR, a fost votat cu majoritate zdrobitoare, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Parlamentului, ca președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Judecând după rezultatul votului secret, doar USR s-a opus, în final înregistrându-se 270 de parlamentari care au votat pentru, iar 33 împotrivă. Contracandidatul lui Zgonea a fost Mihai Eftimie, susținut de USR.

La audierea în fața comisiilor parlamentare, Zgonea a spus că nu mai face politică de 8 ani și că în ultimii 5 a lucrat la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică.

- Advertisement -

Ieșirea din politică a lui Zgonea s-a făcut pe ușa din dos. Era membru PSD și președinte al Camerei Deputaților când, în 2016, a fost dat afară din partid la ordinul lui Liviu Dragnea. A fost inculpat într-un dosar de trafic de influență, acuzat de DNA că a intervenit și a plasat-o pe Ionela Dobrică – fiica unui mahăr buzoian din PSD care a fost patronul lui Marcel Ciolacu – în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din Ministerul pentru Societatea Informațională.

Blonda beizadea avea experiență zero când a fost numită în fruntea instituției de stat. Apoi, odată lansată pe orbita puterii din București prin această rețetă clasică marca PSD, Ionela Dobrică a fost promovată subsecretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, apoi președinte al Agenției pentru Agenda Digitală a României. Ascensiunea fulgerătoare a continuat și micuța a ajuns în 2016, la doar 26 de ani, deputat PSD în Parlamentul României. Totul, sub mantaua protectoare a lui Ciolacu și Zgonea.

CCR a eliminat probele din dosarul lui Zgonea între sentința de fond și apel. Așa a ajuns sforarul să fie lăudat iar de amicul Ciolacu și plasat într-o funcție-cheie din statul român

Zgonea a fost trimis în judecată în 2018, iar tatăl pilei, Dumitru Dobrică, a recunoscut inițial acuzațiile DNA, făcând acord de recunoașterea vinovăției cu DNA pentru a primi doar doi ani de închisoare cu suspendare, pentru cumpărare de influență. La dosar era plin de interceptări făcute de SRI pe baza mandatelor de siguranță națională. Toate arătau implicarea lui Zgonea în această porcărie.

- Advertisement -

În februarie 2020, Tribunalul București l-a condamnat pe noul președinte al ANCOM la 3 ani de pușcărie cu executare pentru trafic de influență. Însă Zgonea a sesizat Curtea Constituțională pe o excepție de neconstituționalitate, cerând eliminarea interceptărilor telefonice realizate de SRI. CCR i-a dat dreptate și, la apel, Curtea de Apel București l-a achitat în februarie 2022 pe motiv că fapta nu există. Marcel Ciolacu, tovarăș bun cu Zgonea, a trâmbițat la vremea respectivă că s-a făcut dreptate.

Acum, la adăpostul zarvei făcute de AUR pe non-subiecte precum așa-zisul furt al copiilor și sloganuri securiste de anii 1990 precum „nu ne vindem țara“, PSD-ul lui Ciolacu a plasat acest om compromis și vulnerabil într-o funcție-cheie a statului român.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Miting leșinat al AUR, care a relansat sloganul securist „Nu ne vindem țara!”, paravanul după care FSN/PSD a jefuit economia României

* Deși țara fierbe, PSD și PNL încearcă să introducă noi pensii speciale!

* Se alege praful de PNRR! Banca Mondială anunță că România pierde banii pentru construirea a 27 de spitale noi, metroul din Cluj și campania națională de reîmpăduriri

* România TV a primit 12 milioane de lei, în ultimii 5 ani, doar de la Loterie! Așa finanțează clasa politică îndobitocirea poporului, pe banii lui

* Șoșoacă a aniversat Ziua Victoriei împreună cu ambasadorul rus Kuzmin. Pentru România, momentul din 1945 a însemnat trecerea totală sub control sovietic

* Prietenul lui Ponta e anchetat pentru că le-a dat rușilor (prin fugarul Șor) Aeroportul Chișinău. Iurie Leancă a fost prim-ministru, i-a făcut galerie lui Ponta la prezidențiale și a luat șpagă de la Șor

3 COMENTARII

  1. TOVARASUL LOR zgonea, PROASPAT STERSLA FUND DE PARTID, ccr SI „justitie” A FOST INSTAPANIT LA ANCOM PE 9000 EUR SALARIU + SPORURI + BONUSURI + …

    VA DUBLA SI EL NUMARUL DE LACUSTE DE PARTID (SI SECURITATE?) ANGAJATE PRECUM A FACUT SI MARIONETA grindeanu.

    SINGURUL PROIECT PENTRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE ESTE „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’, ADICA TOATA PUTEREA.

  2. Dictatura PORCILOR. In rolul lui Napoleon, Premierul de la Grivco cel care a slefuit USL 2.0. Deci Zgonea este penal cu dovezi scoase de la dosar de CCR. Tara esuata de vina politicului. Votati in 2024 USL sau borhotul rusofil AUR si plangeti-va ca Zgonea are 10.000 Euro pe luna plus alte privilegii. Unde sunt aia care urlau ca nu-si vand tara? Eu vad ca este confiscata la propriu. Pesedeaua ar fi ros oase daca nu era Iohannis cu Echipa Castigatoare avandu-l in frunte pe prostul de Cacatzu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -