Klaus Iohannis și Ludovic Orban au colaborat intens pentru alegerea Codruței Kovesi. Așa au venit cele 26+12 voturi. Informații din culise

6
6105
Klaus Iohannis și Ludovic Orban

Noi informații din culisele bătăliei pentru desemnarea procurorului-șef al Uniunii Europene. În săptămâna dinaintea audierii din 26 februarie, Klaus Iohannis și Ludovic Orban au colaborat intens, s-au sfătuit, au stabilit o strategie.

Așa au reușit să convingă 12 eurodeputați din Comisia CONT și 26 de deputați din Comisia LIBE să voteze pentru Laura Codruța Kovesi, consfințind două victorii esențiale: 12-11, respectiv 26-22.

Cooperarea dintre șeful statului și liderul PNL a vizat contracararea propagandei PSD, care lucra intens pentru compromiterea imaginii fostei șefe a DNA. Pentru asta, Iohannis și Orban și-au activat toate relațiile din rândul grupurilor politice de la Bruxelles.

Obiectivul numărul 1: să-i convingă pe cei din familia lor politică, Partidul Popular European (PPE), să o susțină pe Codruța Kovesi. La acest capitol, decisive au fost două relații personale:

  • Klaus Iohannis – Manfred Weber (german, președintele Grupului PPE din Parlamentul European);
  • Ludovic Orban – Esteban Gonzales Pons (spaniol, vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European).

O relație foarte bună este și cea dintre Siegfried Mureșan (europarlamentar PNL, purtătorul de cuvânt al PPE) și Joseph Daul (președintele PPE). Chiar dacă oficial l-a susținut pe compatriotul său Jean-Francois Bohnert, Daul nu s-a opus mobilizării care se făcea în PPE în favoarea Codruței Kovesi. Astfel, discret, președintele PPE a făcut culoar pentru candidatul român, asta și pentru că Bohnert era susținut de socialiști, mai ales de cei români (PSD).

Manfred Weber și Klaus Iohannis

Negocieri au fost purtate și cu eurodeputați de la ALDE european („păstoriți” de Guy Verhofstadt), și cu Verzii. Și de la aceste grupuri au venit voturi prețioase pentru Laura Codruța Kovesi.

Așa a fost posibil ca, dintre cei 60 de membri titulari ai Comisiei LIBE (120 cu supleanți), 50 să fie prezenți la vot, generând 49 de voturi valabile, dintre care mai mult de jumătate, 26, în favoarea candidatei din România (22 Bohnert, 1 Ritter).

Kinga Gal, Alessandra Mussolini…

În aritmetica votului din Comisia LIBE, decisive au fost cele 5 voturi directe ale europarlamentarilor PNL, chiar dacă partidul lui Orban avea un singur membru titular în Comisie (Traian Ungureanu). Liberalii români au aplicat „tactica substituirii”: au convins patru eurodeputați din PPE să le lase locul unor PNL-iști. Strategia a fost stabilită la București și aplicată la Bruxelles.

Astfel, lui Traian Ungureanu i s-au alăturat, la ședința din 26 februarie, următorii:

  • Siegfried Mureșan – în locul maghiarei Kinga Gal, vicepreședinta Comisiei LIBE (care, făcând parte din Fidesz, avea ordin de la Viktor Orban să voteze împotriva Codruței Kovesi);
  • Marian Jean Marinescu – în locul italiencei Alessandra Mussolini;
  • Cristian Bușoi – în locul bulgarului Asim Ademov;
  • Adina Vălean – în locul unui eurodeputat pe care nu l-am identificat încă.

Aceste substituiri au fost posibile datorită eforturilor făcute de Roberta Metsola (Malta), care a negociat intens cu conducerea Comisiei LIBE.

Și PSD a speculat această posibilitate regulamentară, dar cu mai puțin spor. PSD-iștii aveau trei membri în Comisie: Maria Grapini, Emilian Pavel, Gabriela Zoană. Au mai reușit să aducă doi: Claudiu Ciprian Tănăsescu și Răzvan Popa.

Așa s-a ajuns la un echilibru între PNL și PSD, 5-5, deși PSD-iștii porneau cu avantajul de 3-1.

Toți PNL-iștii au votat pro-Kovesi. Toți PSD-iștii au votat pro-Bohnert, adică anti-Kovesi.

Dar tabăra pro-Kovesi a mai avut un român: Monica Macovei, din grupul conservatorilor europeni. Și nu doar votul acesteia, ci și marea ei influență, clădită în două mandate solide de europarlamentar. Reunindu-și forțele, grupul PNL – ca parte a celui mai mare partid din Parlamentul European (PPE) – și Monica Macovei au convins mulți eurodeputați din alte țări s-o voteze pe Laura Codruța Kovesi.

Românii care au votat în Comisia LIBE:

  • Populari (5 = 1 + 4): Traian Ungureanu + Siegfried Mureșan, Adina Vălean, Marian Jean Marinescu, Cristian Bușoi
  • Social-democrați (5 = 3 + 2): Maria Grapini, Emilian Pavel, Gabriela Zoană + Claudiu Ciprian Tănăsescu, Răzvan Popa
  • Conservatori (1): Monica Macovei.

CITIȚI ȘI:

6 COMENTARII

  1. Ne bucuram ! PNL isi mai spala din pacatele trecutului pe de o parte si incepe chiar sa capete consistenta ca partid european.
    Personal, incepusem sa fiu destul de rezervat spre sceptic vis-a-vis de PNL dar din fericire vad ca au inceput sa se miste consistent in directia buna.
    Dl presedinte evident a mai castigat capital in persepctiva alegerilor din toamna si dupa cum apar lucrurile probabil va fi singurul candidat cu adevarat eligibil.
    Dle Cartianu, felicitari pt articolele dumneavoastra – chiar va urmaresc cu interes ! Si pe dvs si pe colegul Ciocazanu !
    Toate cele bune !
    Go LCK !!! 😁

  2. Nu mi se pare corect ca meritul absolut al Laurei C.K sa fie diluat acum de politicieni,fie ei si din opozitie. LCK a avut o prestatie impecabila si cu adevarat profesionista iar faptul ca acum niste liberali isi aroga meritul succesului ei este dizgratios, desgustator. As accepta o asemenea reactie daca dna Koevesi ar fi avut o prestatie mediocra insa cand germanul Ritter spune ca se smite onorat sa fie pe aceeasi lista cu Romanca noastra, declaratiile liberalilor ating nota penibilului, a dezgustului. Din pacate, se pare ca noi romanii nu putem sa ne manifestam cu decenta si bun simt in nicio ocazie. Mie unul imi produc greata atat Orban cat si Sigfried Muresan cand ii aud comentand pe acest subiect.

  3. Numai „desteptul” de CTP il critica pe Iohannis ca nu a facut nimic pentru LCK ca sa fie aleasa. Ba in plus il mai critica ca a destituit-o dupa ce anul trecut spunea ca a facut bine si ca nu avea incotro. Ori s-a ramolit ori a dat din nou in boala de a critica tot si buni si rai.

  4. Sunt convins ca presedintele a informat europenii in legatura cu mizeriile psd-iste la adresa LCK, a facut-o incs inainte de audierea Laurei. Europenii stiau din capul locului pri ce-a trecut di trece inca ea, dupa cum la fel de bine cunosc si modul mizerabil si parsiv prin care jitiile rosii au destituit-o. Asta s-a putut vedea inca de la inceputul audierii, modul in care parlamentarii europeni se manifestau in legatura cu interventiile mariei grapini de pilda, ne sugereaza acest lucru. Presedintele le-a prezentat europenilor din conducerea de varf tot ce s-a intamplat cu justitia, cu dna-ul in Romania, restul nu a depins decat de profesionalismul Laurei ca sa ajunga prima pe lista. Pe mine ma deranjeaza valurile pe care le fac liberalii asumandu-si merite mult peste dimensiunea lor reala. Daca chiar sint asa de priceputi si de determinati, sa incerce acum la nehocierile care urmeaza sa aiba loc, sa inflenteze rezultatul, ca abia acum vorbim de o decizie politica unde ar putea sa-si arate masura valorii lor.

  5. Iar daca e sa spunem ceva despre „ajutorul” pnl-istilor in rezultatul obtinut de Laura Codruta Koevesi, acesta ar fi ca au resuit sa anuleze votul negative la jivinelor rosii, atat. Fara unii si altii, Laura si-ar fi adjudecat oricum victoria; asta trebuie sa fie clar pt toata lumea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here